Explozie într-un bloc din Timișoara: trei răniți și peste 40 de locatari evacuați după aprinderea gazelor de la o trotinetă electrică
O explozie puternică a zguduit sâmbătă dimineață un bloc cu patru etaje de pe strada Versului din Timișoara, în apropiere de Parcul Pădurice, scrie opiniatimisoarei.ro.
Deflagrația, produsă în jurul orei 6:00, a fost urmată de un incendiu care a mobilizat rapid pompierii și echipajele medicale. Trei persoane au fost rănite, iar 43 de locatari au fost evacuați sau s-au autoevacuat din imobil.
Potrivit ISU Timiș, explozia a avut loc într-un apartament situat la parter, în momentul în care o acumulare de gaze s-a aprins de la bateria unei trotinete electrice lăsată la încărcat peste noapte. Cercetările au confirmat că sursa de aprindere a fost dispozitivul electric aflat în încărcare, în condițiile în care în încăpere exista gaz acumulat.
La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere, echipaje SMURD, unitatea CBRN și o ambulanță SAJ. Victimele, aflate în apartamentul vecin celui în care s-a produs deflagrația, au suferit răni ușoare și au fost găsite conștiente și cooperante. Alimentarea cu gaze naturale a blocului a fost oprită, iar pompierii au acționat pentru ventilarea casei scării și înlăturarea pericolului.
Specialiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului, însă cazul readuce în discuție riscurile asociate încărcării trotinetelor electrice în spații închise, în apropierea instalațiilor de gaz.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)