Va fi evaluată activitatea profesională a secretarei generale a Municipiului Arad, Lilioara Stepănescu





Ceea ce a fost, cel mai probabil, ultima ședință de Consiliu Local a consilierilor mandatului 2020-2024 a adus pe ordinea de zi și un proiect de hotărâre ce prevede evaluarea activității profesionale a Lilioarei Stepănescu, secretar general al Municipiului Arad.
Prin vot secret, consilierii au aprobat cine va fi în comisia de evaluare din partea Consiliului Local, fiind desemnați astfel, în unanimitate, cei doi viceprimari ai Aradului: Lazăr Faur și Ilie Cheșa,
Este de menționat că, alături de Claudia Macra de la direcția comunicare (timp îndelungat city manager), Lilioara Stepănescu este printre cei mai vechi angajați ai Primăriei Arad, de peste 30 de ani. Doamna Stepănescu ocupă funcția de secretar general din anul 2006. Până în anul 2009 a înlocuit secretarul de atunci în funcţie, iar din 2009 este titulară pe post.
În 2020, Lilioara Stepănescu a luat, pentru un moment, decizia să părăsească funcția, intenționând să rămână la Departamentul Juridic, însă mutarea nu a mai avut loc, ea fiind în continuare și pentru următorii patru ani tot secretarul general al Municipiului.
Potrivit legii, secretarul general al municipiului avizează proiectele de hotărâri și contrasemnează pentru legalitate dispoziţiile primarului și hotărârile Consiliului Local, participă la şedinţele Consiliului Local, asigură procedurile de convocare a Consiliului Local și efectuarea lucrărilor de secretariat, comunică ordinea de zi, numără voturile, întocmește procesul- verbal al şedinţelor şi redactează hotărârile Consiliului Local, asigură pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local și comisiilor de specialitate ale acestuia ș.a.
Comentariile portalului
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)
Dumnezeu să-l odihnească in pace !