Eusebiu și Geanina Pistru vor să-și deschidă benzinărie pe DN69, între Arad și Timișoara





Eusebiu și Geanina Pistru au trimis solicitare Primăriei municipiului Arad în vederea obținerii aprobării documentației pentru construirea unei benzinării pe DN69, Arad – Timișoara. Acum, documentația a fost pusă la transparență decizională, după care urmează supunerea la vot în Consiliul Local Municipal.
Terenul care face obiect documentației este situat în județul Arad, pe DN69 (E671), pe două parcele înscrise în CF cu numerele 307696 și 307699, proiectul tehnic pentru construcția benzinăriei fiind efectuat de firma Arhitecronic SRL, din municipiul Arad.
PUZ și RLU au obținut deja certificatul de urbanism de la Primăria Arad în data de 3 iulie 2020, cu o prelungire aprobată apoi în 5 iulie 2022 (valabilitate până în 3 iulie 2023), iar avizul de oportunitate în 17 martie 2021, iar avizul de la CNAIR a fost obținut în 25 octombrie 2021. În plus, a mai fost necesară obținerea unor avizuri în vederea amplasării prin montaj îngropat a unui cablu de alimentare cu energie electrică pe terenurile respective, la circa 5 m față de limita înspre DN 69 și 2,5 m față de limita taluzului canalului de desecare, acord primit în septembrie 2022.
De asemenea, documentațiile PUZ și RLU pentru construirea benzinăriei au primit și acordul Arhitectului Șef al Județului Arad în 12 octombrie 2022.
Potrivit legii, proiectul trebuie să fie afișat la transparență decizională, iar cei interesați pot astfel veni cu sugestii asupra documentelor până la data 18.12.2022, la registratura Primăriei Municipiului Arad. După această etapă, urmează supunerea la vot în vederea aprobării, în Consiliul Local Municipal.
Întregul proiect poate fi studiat AICI.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)