Eurovision, singurul concurs din România la care se copiază pe rupte

    de Ovidiu Balint | 15 ianuarie 2018, 2:13 PM | Music | Recomandările editorilor

    1

    (foto: YouTube)

    Dracu’ m-a pus să deschid un mesaj postat de prietenul meu Cristian Faur, în care mă îmbia să ascult melodiile din semifinalele concursului din România, ce ar urma să desemneze cine va reprezenta România la Eurovision.

    Nu mi-a plăcut niciodată acest concurs, fiindcă la majoritatea a primat influenţa politică, nu şi cea muzicală. Şi totuşi, la Eurovision s-au lansat spre marele public şi trupe ca ABBA. Aşa că părerea mea poate fi subiectivă. Mi-am zis. M-am îmbărbătat cu nişte curaj, mi-am băgat prejudecăţile prin buzunarele memoriei, am luat o pereche de căşti, ca să nu pierd sunetele muzicale şi am purces cu degetul pe butonul „play”.

    Rar mi-a fost dat să aud atâta muzică de proastă calitate, care mai are şi pretenţii concurenţiale, considerându-se chiar originală, după una dintre regulile de bază ale Eurovision. Nu m-am răbdat şi l-am obligat şi pe un alt prieten, criticul muzical Dan Gabriel, să mă însoţească în acest periplu auditiv. Ca să nu sufăr de unul singur. I-am propus să ne scriem fiecare părerea. Vă invit să ascultaţi şi dumneavoastră melodiile pe care le ataşăm. Merită, fiindcă nu se ştie când mai prindeţi o asemenea densitate de copii cântate fals şi prost. Voi încerca să folosesc cât mai puţine cuvinte, ca să pot evita şi eventuale jigniri.

    A love worth falling for – Lina

    Engleză cântată prost, cu pronunţie exagerată; voce timidă, piesă umplută cu sunete de orgă, într-un amestec greu de desluşit.

    All the love away – Erminio Sinni & Titziana Camelin

    Jenifer Rush în duet cu o voce de italian care cântă în engleză; linia melodică nu e catastrofală, dar e orchestrată foarte prost.

    All we need – SAVE

    Mult text, nejustificat de repetitiv, pe o linie melodică neispirată.

    Auzi cum bate – Jukebox feat. Bella Santiago

    Melodie prea elaborată, voci bune, aranjament orchestral care îmbracă bine atmosfera cântecului, dar nu te ridică de pe scaun, nu te provoacă să baţi ritmul.

    Breaking up – Alessandro Stănescu

    Nu sparge nimic acest breaking-up, nici tipare, nici ritmuri, nici stiluri, ba chiar le copiază prost.

    Bună de iubit – Feli

    Ritmuri caraibiene cu o voce copilăroasă. Atât.

    Comeback to me – Zavera

    Linie melodică mioritică, trecută prin şcoala muzicii pop suedeză, cu influenţe directe chiar din ABBA. Cum ar veni, ghiveci muzical.

    Dacă dragostea-i oarbă – ZOLTAN

    Are ceva atmosferă, dar greu de respirat. Poate din cauza vocii destul de simplă, ori simplificată.

    Daydreamer – Mareş Pană

    Copii culese şi amestecate din mai multe tentative muzicale de la ediţii anterioare al Eurovisionului românesc.

    Deşert de sentimente – TIRI

    Deşert. Ce-i drept. Dar, muzical.

    Devoted – Johnny Bădulescu

    Cu o voce săracă, o încercare de apropiere de Ricky Martin. Cu un mic efort, am găsit şi melodia: Stay with me. A lui Ricky Martin.

    End the battle – Meriem

    Urcăm nivelul spre Shakira. Nivelul copiei.

    Every little thing – Sergiu Bolota

    Aranjamente orchestrale neinspirate, însă e o compoziţie curată. Nu prea curajoasă, dar curată.

    Fără tine – Dora Gaitanovici

    Întoarcere în timp în muzica uşoară românească din anii 80’. Atunci melodia nu ar fi trecut de preselecţii.

    Fire in the sky – Aurel Dincă

    Cu excepţia unor acorduri prinse pe nişte corzi de chitară, se simte nişte …Styx. Trupa anilor 70’, firesc.

    Baby your’re the only one – Tomer Cohen

    CC Catch. Şi gata. Cu voce masculină.

    Fly – Teodora Dinu

    Imitaţie de castagnete, trei acorduri, imitaţie de castagnete, alte două acorduri şi refrenul strigat, Fly. Şi de la capăt.

    From underneath – Hellen

    Asta nu mai seamănă, e chiar cu tupeu o copie proastă după Bonnie Tyler.

    Goodbye – The humans

    Adele, de la început şi până la sfârşit. Totuşi, păcat de vocea solistei, care e chiar capabilă de ceva muzică.

    Heaven – Mihai

    Dacă Raiul arată ca melodia asta, n-aş fi interesat.

    I am here – Paula Crişan

    Voce bună, dar prea seamănă cu muzica pop americană a anilor 80’. Cum ar fi piesa „We are the world”.

    I won’t lie – Iliana

    Melodie uşor de reţinut, refren cantabil, accente corecte, voce bună. Poate un alt aranjament orchestral. Prima salvată de la catastrofă.

    King – Tavi Clonda

    De toate, care nu spun nimic, în afara unor portative pe care notele au căzut ca zarurile, la întâmplare.

    LA LA LA – VYROS

    Nu ştiu ce înseamnă Vyros, dar melodia e ca un virus banal, care a fost eradicat de multă vreme. Din lumea muzii.

    Lightning strikes – Jessi Baneş

    Multe efecte pentru o voce subţire. În rest, probabil, doar franjuri de lumină.

    Live your life – Evermorph

    Un fel de … Talisman modernizat.

    Maybe this time – Romeo Zaharia

    Nici nu ştiu ce să comentez: tentativa de copie după Modern Talking sau proasta ei realizare?

    Mesom romales – Eduard Santha

    O voce care nu reuşeşte să-l imite nici pe Gyuri Pascu şi nici pe Bob Marley. N-am prea înţeles ce e ţigănesc în ritmurile astea. Poate ciordeala.

    Mirror – Echoes

    Chiar că e ca o oglindă spartă cu… U2. Se vede ceva prin cioburi. Nu se ştie ce.

    Nirvana – Cristian Simionescu

    Thomas Bollen. Adică, nu chiar, dar n-am înţeles altceva.

    Nobody told me it would hurt – Alex Florea

    Nici eu n-am ştiut că o să doară dacă ascult aşa ceva. Nu mi-a zis nimeni.

    Noi suntem pădure – Othello

    O melodie folk, cu două voci antimuzicale, orchestrată şi rock şi pop şi, cred, cu ce s-a găsit printr-o debara prăfuită a unui muzician. Groaznic.

    Out of the dark – Alice Jeckel

    Piesa asta este ca şi povestea doctorului Jekyll şi a lui Mr. Hyde. Nu ştii de unde să o apuci. Ar putea fi, dar când să îţi placă ce auzi îţi schimbă părerea.

    Paint it rainbow – Diana Brătan

    Voce bună, orchestraţia transmite chiar o poveste. Mai degrabă, spre un hit dintr-o operă rock.

    Rază de soare – Dan Manciulea

    Nici la Cenaclul Flacăra nu avea vreo soartă de izbândă. Poate la o serbare de grădiniţă.

    Reach out for the stars – Carolina Gorun

    CC Catch, din nou. Trecută prin peisajul irlandez.

    Renacer – Waleska

    Tot CC Catch. Doamne, cât am urât trupa asta, sau ce-o fi fost! De data asta e o CC Catch plimbată pe la San Remo. Prin parc, nu pe scena de la San Remo.

    Rekindle the flame – Lion’s Roar

    Orchestraţie de la Modern Talking, voce care a pierdut concursul de admitere la Conservator. Atât.

    Revival – Elena Hasna

    Aici se intră în muzica uşoară nordică actuală. Uşor, dar vizibil. Am vrut să spun că se aude cum se calcă pe urmele lăsate de muzica nordică.

    Rise up – Liviu Anghel

    Nu prea se ridică nimic şi nici nu răsare nimic. Doar o voce care nu ajunge la notele spre care se cască gura.

    Run for you – Miruna Diaconescu

    Iar ceva din toate şi nimic. O încercare nereuşită de a crea un hit de club, care ar da bine şi pe o scenă.

    Safari – Serena

    Şi ritmuri africane, şi ritmuri latino, şi refren de club şi… Dumnezeu mai ştie ce! O salată muzicală nedigerabilă.

    Sail with me – Alexandru Ungureanu

    Ehei, deja e altceva! Ne inspirăm direct din Depeche Mode! Altceva, dar tot o copie proastă.

    So good without you – Elisa Ghifu

    Muzica disco a anilor 90’. Un fel de Sandra reîncălzită.

    Somebody to love – Manuel Chivari

    Aceeaşi perioadă de inspiraţie.

    Sweet nothing – Maria Suciu

    Mărturisesc că n-am ştiut că nimicul poate fi dulce, după cum zice titlul melodiei. Chiar aşa e, simţi cum te învăluie nimicul şi nu te deranjează. Ceea ce e grav!

    Take me away – CornEL

    O altă salată muzicală cu puţină lambada peste urechiuşele ascultătorilor neavizaţi.

    Te voi chema – Pragu de sus

    Un rock clasic simplu, românesc. Cu mult roşu şi negru pictat printre portative.

    Teardrop rain – Tom Hartis

    Melodie tipică pentru Eurovision. Nu poţi să spui că e proastă, dar ai uitat-o imediat ce se termină.

    Tears – Denisa Trofin

    Greu. Greu de găsit ceva care merită comentat. Deşi, vocea nu e rea deloc.

    The one – Claudia Andas

    În sfârşit, o voce care nu scânceşte. O voce plină, clară. Până şi pronunţia în engleză e corectă. Melodia are amplitudine. Da, e ceva, aici! În sfârşit.

    The perfect fall – Elena Turcu

    Nu prea e o cădere melodia asta.  Are o linie oarecum plăcută.

    The story goes on – Ayona

    Altă Sandra.

    Thinking about you – Endless feat Maria Grosu

    Asta-i copiată bine din muzica românească. Nu mă întrebaţi după ce e făcută copia. De-aia am zis că e bine copiată, că nu mă prind, dar sound-ul e acelaşi.

    Time after time – Ioana Ciornea

    Aici s-a furat chiar şi titlul, ca să fie clar! Putea fi un cover prost cântat, în nici un caz o propunere într-un concurs.

    Too busy for my heart – Bernice Chiţiul

    Deja atâta muzică disco din anii 90’ am ascultat, încât nu mai ştiu pe cine să recunosc aici. Mă dau bătut.

    Try – Xandra

    Scâncete, scâncete cântate şi… dintr-o dată refrenul urlat. Încearcă să asculţi şi auzi tu!

    Una oportunidad – Nicoleta Ţicală

    N-aş fi crezut că un solist de limbă latină, cum e un român, poate cânta şi fals şi pronunţa prost într-o altă limbă latină. Cred că e portugheză, dar nu sunt sigur.

    Walking on water – Alexia & Matei

    Oricum mi-am propus să folosesc puţine cuvinte în seria asta de scurte critici, dar aici nu-mi găsesc cuvinte. De nici un fel.

    We are the one – Rafael & Andy

    Ca de final, o copie înfiorătoare după Ricchi e Poveri!

    Vezi aici cele 60 de melodii din Semifinalele Eurovision România

    Şi părerea lui Dan Gabriel. Într-o altă ordine:

    •  Alessandro Danescu – Breaking Up – nu este chiar genul meu, dar este un „commercial “ bine lucrat. Dar pentru Eurovision….?

    •  Alex Florea – Nobody Told Me It Woult Hurt – Piesa ușoară, comună, mii compuse până acum pe rețeta asta.

    •  Alexandru Ungureanu – Sail With Me – se aruncă în zonă suprapopulată a britpop-ului. Mai exact post-britpop.

    •  Alexia & Matei – Walking On Water – intră în categoria pieselor „copy” (din studio), cu efecte vocale folosite încă din anii ’90 în dance music. S-au udat degeaba.

    •  Alice Jeckel – Out of the Dark – Comună, comună, comună. Merge la Șicula.

    •  Aurel  Dinca – Fire in The Sky – Hopa… o baladă rock marca anii ’80. Greu azi.

    •  Ayona – The story Goes On – Altă ciorbă reîncălzită.

    •  Bernice Chicul – Too Busy for My Heart – un pop-dance ușor cu tentă jazzy, 50% pentru.

    •  Carolina Gorun – Reach Out For The Stars – Piesa dă spre epic rock. Refren cu motiv medieval.

    •  Claudia Andas – The One – Praf, mult praf… așezat pe această piesă. Pronunție greșită chiar la titlu. Ea zice ză One, dar înainte de vocale se pronunță zi… One.

    •  Cornel – Take Me Away – Bumtzy-bumtzy, Corneluș a fugit de la școală.

    •  Cristian Simionescu – Nirvana – Așteptam altceva de la un titlu ca acesta… nicidecum ritm.

    •  Dan Manciulea – Rază de Soare – Mai cântă Roșu și Negru, varianta Tudan?

    •  Denisa Trofim – Tears – În sfârșit o piesă ce nu este făcută de „inginerii” de studio. Dă spre Kate Bush, dar mie îmi place. Atmosfera, voce și orchestrație bune.

    •  Diana Brătan – Paint it Rainbow – cam Mamaia ’77.

    •  Dora Gaitanovici – Fără Tine – ……….fără mine.

    •  Echoes – Mirror – Indie rock. Parcă ascult radio Luxemburg prin anii ’70. Oricum, m-au înviorat puțin.

    •  Eduard Santha – Mesom Romales – Adică l-au convertit pe Bob Marley la romales. S-ar putea să le meargă faza. Pare ceva nou. Mie nu îmi plac.

    •  Elena Hasna – Revival – A câta piesă, numai aici, pe tiparul acesta?! O mai cheamă și Hasna.

    •  Elena Turcu – The Perfect Fall – Iar o piesa compusă de domnii din studio și vândută la prieteni.

    •  Eliza Chifu –So Good Without You – La fel ca mai sus, drum-machine, sampler-bass, totul făcut cu o clapă si hopa la Eurovision.

    •  Endless – Thinking About You – Oare băiatul ăsta ce cânta are prietenă? Obosită temă.

    •  Erminio Sinni & Titziana Camelin – All the Love Away – San Remoooooo……

    •  Evermorph – Live Your Life –  Toba e tobă, bass-ul bass, solo de chitară bunicel, un pic mister. Merge.

    •  Feli – Bună de Iubit – Va avea probleme cu …. The Bangles. „Move like an Egipthian”.

    •  Hellen – From Underneath – Piesa asta parcă a câștigat odată Eurovisionul. Demult.

    •  Iliana – I Wont Lie – Ar fi fost interesantă piesa dacă nu s-ar fi născut Morrisete sau Tracy Chapman.

    •  Ioana Ciornea – Time after Time – Așa adorm imediat.

    •  Jessie Banes – Lighting Strikes – Bumtzy-bumtzy, înapoi la prietenii din studio!

    •  Johnny Bădulescu – Devoted – Să se ia de mână cu Teodora Dinu și să zboare. Dar departe.

    •  Juke Box – Auzi cum bate – Combinație Andre cu 3 Sud-Est. În ce an suntem, băieți? Bată-vă Securitatea!

    •  Lina – A Love Worth Falling For – E blocată! Am avut o guvernantă Lina, când eram mic.

    •  Lion’s Roar – Rekindle The Flame – Se vrea rock simfonic. Și este. Comună tema.

    •  Liviu Anghel – Rise Up – Bătătorită calea aceasta a rockului. Cover, mult cover.

    •  Manuel Chivari – Somebody to Love – La piesa asta rămâi singur, Manueleeeee!

    •  Mares Pana – Day dreamer – Să mori tu că asta e piesa ta!

    •  Maria Suciu – Sweet Nothing –  Exact nothing cu nothing și cu un saxofon cu reverb.

    •  Meriem – End the Battle – Hatza-hatza cu cărutza.

    •  MIHAI – Heaven –  Nu se pune. Ia o batistă!

    •  Miruna Diaconescu – Run for You – Muzică de căști la jogging.

    •  Nicoleta Ticala – Una Oportunad – Nicoleta, pentru tine fac navetă! Te-ai iîntors  de la căpșuni?

    •  Othello – Noi Suntem Pădure – Cântec-manifest împotriva lui Attila Verestóy. Eu îmi puneam numele Attilo, nu Othello.

    •  Paula Crișan – I Am Here – Mai sunt mai jos vreo două ABBA.

    •  Pragul de Sus – Te voi Chema –  „Vei fi a mea” fără ca tu să știi! Adica trimitere la… laba?

    •  Rafael – We Are One – Un Red Bull i-ar fi bun la refren.

    •  Romeo Zaharia – Maybe This Time – Măi, dar oamenii ăștia care participă, că de cântat nu cântă, oare, întreb… ei ascultă muzică în timpul liber?

    •  Save – All We Need – Ăsta e un cover după alt cover de la alt cover.

    •  Serena – Safari – Manea sub acoperire. Clar.

    •  Sergiu Bolota – Every Little Thing –  Tipul ăsta m-a făcut curios. Îmi place orchestrația. Succes!

    •  Tavi Clonda – King – Ăsta nu m-a făcut curios.

    •  Teodora Dinu – Fly – No, zborăăăăă!

    •  The Humans – Goodbye – Bine zis, prost făcut. La revedere.

    •  Tiri – Desert de Sentimente – Ăsta este fanul lui Rocca de la Firma. Stil identic.

    •  Tom Leo Wiart – Teardrop Rain – Și ăștia fură piese în draci.

    •  Tomher Cohen – Retras – Pe ăsta l-au prins cu plagiatul.

    •  Vyros – La la la – Altă copie de pe marile posturi  Music TV românești.

    •  Waleska – Reborn – Vom auzi la ABBA anul acesta….

    •  Xandra – Try – E plin R’n’B-ul de încercări de genul…

    •  Zavera – Come Back to Me – Te cheamă Zavera, cânți în engleză, începi cu etno-fluier și continui cu ceva cam Fleetwood Mac, perioada cu nevestele și închei la stână. Și dacă iese faza?

    •  Zoltan – Dacă Dragostea e Oarbă – piesa asta e trasă în căruță pe drumul între Frumușeni și Leleșinț.

    Dragul meu, am scăpat. Cum îți spuneam zilele trecute, a fost un supliciu. Nu am ascultat toată viața mea atâta muzică proastă, fără rost, fără valoare, fără nimic. Din 58 de piese rămase pe site, cu greu m-am ciulit la 5 sau 6 dintre ele. Și se cheltuie bani aiurea, pe compoziții (dacă le putem numi), pe ore de studio, pe participare… Nu știu care va fi direcția Eurovisionului anul acesta. În fiecare an este altă țintă. Piesele noastre sunt împărțite în categoria dance prăfuit, classic Eurovision, un pic de brit-pop și de indie-rock și câteva evadări de la comun. Nu am nicio idee ce va fi anul acesta.

    Cam astea au fost părerile noastre. Nu ştim cu ce vin celelalte ţări, aşa că hai să nu disperăm. Poate că se poate şi mai rău!

    Ovidiu Balint, în dialog cu Dan Gabriel

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad