Piesa României la Eurovision stârnește reacții dure. TVR vine în apărarea melodiei
Televiziunea Română a apărat piesa „Choke Me”, care reprezintă România la Eurovision, după ce melodia a fost criticată pentru că ar trivializa o practică sexuală periculoasă.
TVR a transmis că titlul și versurile au un sens metaforic și că instituția susține libertatea artistică și valorile promovate de Eurovision, precum diversitatea și exprimarea autentică. Televiziunea a precizat că artista Alexandra Căpitănescu va explica public semnificația piesei în timpul show‑ului de la Viena, iar conceptul scenic este conceput astfel încât să sublinieze mesajul metaforic și să evite interpretările literale.
Melodia a generat reacții negative, inclusiv în Marea Britanie, unde urmează să intre în vigoare o lege ce interzice materialele pornografice care prezintă strangulare sau sufocare.
Versurile conțin expresii considerate controversate, precum „Născută ca tu să mă ţii sub control, vreau să mă sufoci”, însă artista a declarat anterior că nu trebuie interpretate literal și că arta nu ar trebui cenzurată dacă nu provoacă rău.
Controversele nu sunt o noutate pentru Eurovision, amintește DPA, care menționează și alte cazuri similare din anii trecuți.
Citește și:
Festivalul Filmului Francez, o nouă ediție la Arad, la Cinema Arta
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)