Europa trimite banii pentru autostrada Arad – Constanța! Vezi suma totală





Comisia Europeană a suplimentat fondurile alocate României pentru construcția de autostrăzi cu peste 260 de milioane de euro din fondurile de coeziune. Printre beneficiari este, evident, și autostrada Arad – Timișoara. Astfel, suma care va ajunge pentru autostrada vestului fiind de 282 de milioane de euro.
Comisia Europeană a hotărât, în data de 18 noiembrie 2014, să acopere costurile de construcţie a două tronsoane de autostradă din România, finanţate iniţial de statul român prin împrumuturi bancare. Prin decizia semnată de comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, 262 milioane de euro au fost alocați din Fondul de coeziune pentru aceste proiecte. Această decizie ridică nivelul contribuției Comisiei Europene la construirea acestor autostrăzi la 439 milioane de euro.
Din această sumă, 287 milioane de euro sunt destinați autostrăzii Arad – Timişoara şi 151,5 milioane de euro sunt pentru varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă.
„Infrastructura rutieră este unul dintre principalele instrumente prin care putem reduce diferențele de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene, iar România va avea întotdeauna în mine un partener pentru realizarea marilor proiecte de infrastructură”, a declarat Corina Crețu, conform pressalert.ro.
Fondul de coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit naţional brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90% din media Uniunii.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!