Euro rămâne aproape de noul record

    de Special Arad | 23 august 2021, 4:47 PM | Business | Specialiștii

    0

    Evoluția de luni a monedei naționale a fost influențată de evoluțiile macro-financiare internaționale dar și de creșterea cererii comerciale.

    Ca de obicei, există și unele tentative speculative. Dimineață, cu un sfert de oră înainte de deschiderea pe pieței românești, cotațiile au atins un vârf de 4,9460 lei. Tranzacțiile s-au realizat însă pe plan local în culoarul 4,93 – 4,936 lei, astfel că BNR a anunțat o medie de 4,9335 lei, în ușoară scădere față de recordul atins vinerea trecută, de 4,9338 lei.

    După scăderea de vineri la 1,1664 dolari, perechea euro/dolar se consolida la începutul acestei săptămâni în jurul valorii de 1,17 și fluctua în culoarul 1,1693 – 1,1733 dolari, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,2258 la 4,2079 lei

    Evoluția este pusă pe seama faptului că piețele sunt focalizate pe întâlnirea online pe care o va organiza Rezerva Federală la finalul acestei săptămâni. Inițial aceasta trebuie săse desfășoare la Jackson Hole, Wyoming.

    Cursul monedei elvețiene a scăzut de la 4,6037 la 4,5895 lei iar a celei britanice de la 5,7544 la 5,7510 lei.

    Prețul gramului de aur a scăzut de la 242,0234 la 241,8255 lei, în condițiile în care uncia stagna în culoarul 1.785 – 1.789 dolari iar moneda americană s-a depreciat.

    BNR continuă să sterilizeze excesul de lichiditate din piața monetară, cu scopul de a face mai scump leul. Luni, ea a atras de la băncile comerciale 1,731 miliarde lei la o dobândă de 1,25% egală cu cea de politică monetară.

    Dobânzile interbancare au continuat să crească, indicii ROBOR atingând maxime ale ultimilor patru luni.

    Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut luni de la 1,57% la 1,60%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,69 la 1,72% iar cel la 12 luni a stagnat la 1,79%.

    Monedele din regiune își consolidau pozițiile. Media celei maghiare s-a apreciat la 350,07 forinți/euro, după ce piața a fost închisă vineri, cu prilejul Zilei Naționale, iar a celei poloneze a fost calculată la 4,5876 zloți/euro.

    Bitcoin a depăşit luni pragul de 50.000 de dolari pentru prima dată de la începutul lui mai, și se tranzacționa luni în culoarul 49.100 – 50.500 dolari.

    Reamintim că după ce a crescut, la jumătatea lui aprilie, la circa 64.000 de dolari, criptomoneda a avut o perioadă de recul, coborând la 29.500 dolari, la jumătatea lui iulie.

    La rândul său, ether se aprecia la 3.235 – 3.365 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.

    Radu Georgescu

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.