Jandarmii arădeni au salvat un bărbat cu probleme medicale pe traseul spre Muntele Găina
O patrulă de jandarmi din cadrul Detașamentului 5 Sebiș a intervenit astăzi, 20 iulie, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat aflat în dificultate pe…
O patrulă de jandarmi din cadrul Detașamentului 5 Sebiș a intervenit astăzi, 20 iulie, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat aflat în dificultate pe…
Este vocea oficială a unei instituții care se află mereu în linia întâi, acolo unde comunitatea are nevoie de sprijin, când situația o impune, de…
Poliția Locală susține că Jandarmeria a fost cea care a anulat, ieri seara, concertul trupei Coma la Fusion Festival, agenții intervenind la fața locului doar…
Supărare și chiar revoltă după anularea concertului trupei Coma, una dintre cele mai vestite trupe rock autohtone, programat joi seară, în prima zi a Fusion…
Trei tineri care se drogau, în noaptea de 4 spre 5 iulie, în zona căsuțelor de agrement, pe ștrandul Neptun, au fost prinși de un…
Un copil de 4 ani, rătăcit pe străzile din comuna Vladimirescu, a fost găsit de un jandarm arădean care se deplasa către sediul inspectoratului, ajutându-l…
Acțiune a jandarmilor arădeni, duminică, 29 iulie, în Piața Obor, soldată cu ridicarea mai multor articole de îmbrăcăminte și parfurmuri contrafăcute. Cei doi comercianți care…
Tâlhărie, luni dimineața, în centrul Aradului, în parcarea mediană de pe Bulevardul Revoluției. Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a fost bătut…
Doi jandarmi, sg. maj. Andreea Ilie și plt. adj.șef Prună Petre, au reprezentat Jandarmeria Arad la prima ediție a competiției „Cupa The Iron Game”, desfășurată…
O femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani a apelat vineri, 20 iunie, numărul unic de urgență 112, sesizând faptul că a fost mușcată…
Cu prilejul minivacanței ocazionate de sărbătoarea Rusaliilor, în perioada 07 – 09 iunie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad a dispus măsuri pentru menținerea unui…
O jandarmeriță din Arad, sergent major Andreea Ilie, a ocupat locul II la Campionatul de Tir al MAI ediția 2025, la proba individuală feminină. „În…
Mama unei adolescente de 18 ani a sesizat, miercuri seara, jandarmii arădeni cu privire la dispariția fiicei sale. Aceasta s-a dus la un antrenament sportiv,…
Jandarmeria Arad pregătește un eveniment special, în Parcul Eminescu, dedicat sărbătoririi a 175 de ani de la înființarea instituției la nivel național. Evenimentul va avea…
10 elevi ai școlilor militare de subofițeri jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și „Petru Rareș” din Fălticeni au început luni, 17 februarie, un nou stagiu…
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Arad anunță că structurile Ministerului Afacerilor Interne din județul nostru desfășoară o razie în apropierea fostului punct de trecere…
Jandarmeria Arad a efectuat bilanțul anului 2024, iar acesta arată în felul următor: 2.908 misiuni de asigurare a ordinii publice dintre care 24 la manifestări…
Un minor de 16 ani, din satul Birchiș, care fugise de acasă, a sustras o pereche de încălțăminte sport în valoare de 249 de lei,…
Comunicat Jandarmeria Arad. În perioada 31 decembrie 2024 – 07 ianuarie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică,…
Ce se întâmplă de la 1 ianuarie 2025, când România va intra în Spațiul Schengen, la frontierele cu Ungaria? Cum se va desfășura controlul de…
Doi bărbați și o femeie au fost depistați duminică, 15 decembrie, de jandarmii arădeni în timp ce vindeau produse contrafăcute în Piața Obor. Pe numele…
Ziua Națională a României a adus avansări în grad la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad și la…
Comunicat Jandarmeria Arad. În fiecare an, la data de 8 noiembrie, creștinii din întreaga lume îi sărbătoresc pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, protectori ai…
Comunicat. În acest weekend, jandarmii arădeni sunt prezenți la finala Campionatului RoDrag Racing unde vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică pentru ca întregul…

Pacienții din întreaga țară vor avea, începând cu 1 septembrie, acces online la propriile documente medicale, prin noua platformă eSănătateaMea, anunță Casa Națională de Asigurări...
Doar 66 de posturi din cele 190 solicitate au fost deblocate pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în urma Memorandumului aprobat de Guvern pe...
Este ceea ce aud cel mai des din partea oamenilor care se interesează de serviciile mele. Azi, mai mult decât oricând, rare sunt situațiile în...

Înainte de a ne ocupa de personajul colectiv pe care l-am botezat Călin Nicușor Dan Georgescu, câteva cuvinte despre efectele locale ale scandalului central care...
Ieri a fost 22 August, Ziua declarată a Aradului, scriu azi, în 23 August, pe vremuri sărbătoare de nu-ți mai reveneai din flamuri și lozinci....
Cu „Zilele Aradului”, avem două povești. Prima se referă la ce sărbătorim, iar a doua la cum s-a născut această sărbătoare. Începem cu a doua,...

Locuitorii vârstnici din blocurile situate în capătul cartierului Micălaca, către podul rutier peste Mureș, și-ar dori ca Primăria să reînființeze fosta stație din „bucla” de...
Șoferii care circulă frecvent pe porțiunea de bulevard cuprinsă între teatru și strada Tribunul Dobra critică starea carosabilului, despre care spun că s-a degradat tot...
Locuitorii din Apateu se confruntă cu atacuri ale șacalilor, iar crescătorii de animale se plâng de pierderi considerabile și de lipsa unor măsuri eficiente din...

De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...
Nu este doar o discuție despre actorie, ci o conversație despre frică, diversitate, curaj și nevoia constantă de a te reinventa. Între teatru, Franța, introspecție...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatorul USR Răzvan Anghel critică discursul PSD din ultimele zile privind reformele și fondurile din PNRR, în condițiile în care unele dintre reformele invocate acum...
Adrian Wiener, președinte USR Arad: „Decizia de ieri a CCR este o lovitură directă dată democrației din România. Erodează direct fundamentele statului de drept. Sădește...
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD și AUR că au modificat, în ultimele zile, trei dintre reformele importante din PNRR ajunse în Parlament,...

Primarul comunei Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și-a înaintat demisia din funcție la 24 august 2026, invocând motive medicale, personale și familiale. Plecarea acestuia din funcție...
Primăria Municipiului Arad urmează să organizeze mâine, în 20 august, o licitație publică pentru concesionarea unui teren situat pe Calea Timișorii nr. 125. La prima...
Ai haine vechi pe care ai vrea să le dai mai departe, dar nu vrei nici să cauți un ONG care le primește, nici să...

China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Iranul a răspuns cu forță după noile lovituri americane, lansând rachete și drone asupra bazelor SUA din Golf, dar și asupra unor instalații din Iordania,...
Apple are un nou director general: John Ternus. Schimbarea vine într-un moment decisiv pentru companie, după ce Tim Cook a condus timp de 15 ani...

China încearcă să‑și controleze mai strict expansiunea globală a industriei auto, după ce exporturile au explodat în ultimii ani, potrivit News.ro. Autoritățile de la Beijing...
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări și Prefectura județului Arad anunță că începând cu data de 15 septembrie 2026 se schimbă tarifele pentru emiterea...
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că, începând de marți, 25 august, persoanele fizice au din nou posibilitatea să se înscrie în Programul Rabla Auto...

Un nou val de informații despre incidentul de breșă cibernetică OpenAI-Hugging Face din iulie schimbă radical proporțiile cazului și deschide o nouă filă a controversei...
Inteligența artificială (AI) începe să lase urme vizibile pe piața muncii din economiile dezvoltate, iar angajații aflați la început de carieră și cei din domenii...
Inteligența artificială intră într-o etapă decisivă în Uniunea Europeană. Începând de duminică, 2 august, devine aplicabilă cea mai mare parte a obligațiilor prevăzute de Regulamentul...

„Fiul tâmplarului” / „The Carpenter’s Son“ (r. Lotfy Nathan), un thriller supranatural inspirat de anii mai puţin cunoscuţi ai copilăriei lui Iisus, va fi proiectat...
Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad continuă Caravana Filmului în cartierele municipiului, cu patru seri de proiecții dedicate copiilor și familiilor. Filmele vor...
Proiecția filmului „Cât de bine poți“ / „The Best You Can“ (r. Michael J. Weithorn) va închide stagiunea estivală din acest an, fiind ultima proiecție...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Grandmas House, Afrofuturistics feat....
Și totuși unde ai fost tu când rapperița Sisi s-a tatuat live pe Scena Mare, m-a întrebat o colegă care bănuia că nu mi-am petrecut...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Jack White, Fontaines D.C.,...

Filmul „Spider-Man: Brand New Day” continuă să domine cinematografele nord‑americane, bifând al cincilea weekend consecutiv în fruntea box‑office‑ului, cu încasări de 22,2 milioane de dolari...
Franciza „Westworld” se pregătește să revină în atenția publicului, la patru ani după ce HBO a decis anularea serialului SF care a devenit un fenomen...
Disney a prezentat la D23 2026 o serie de dezvăluiri majore pentru francizele sale, de la Marvel la Star Wars, într-un eveniment care a electrizat...

Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...
La cum a decurs întreaga epopee care a însoțit construcția noului pod hobanat (cunoscut drept „hibanat”) de la capătul străzii Șaguna, nici inaugurarea nu avea...

Finalistele Miss Arad 2026 au intrat, începând cu 1 august, în etapa de pregătire intensivă pentru marea finală a concursului, care va avea loc în...
Săptămâna Modei la Arad 2026 se desfășoară în perioada 17–23 august, în cadrul Zilelor Aradului, și include evenimente dedicate modei, frumuseții, creativității și promovării tinerelor...
Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele YE, va susține două concerte în Rusia, la Sankt Petersburg, în luna octombrie, potrivit anunțului publicat pe...

Un bărbat a fost atacat cu un cutter, în plină stradă, la Sântana, în urma unui conflict izbucnit pe fondul consumului de alcool. Victima a...
Poliția Locală Arad informeză că un bărbat de 42 de ani a fost sancționat contravențional după ce, în seara de 20 august 2026, a adresat...
La data de 8 august, polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat o razie la Curtici, cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)