sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Escrocheriile cu cetârne par de neoprit în județul Arad. La Curtici, pagube de 6000 lei, respectiv 14.000 dolari la Arad!

    de Raluca Medeleanu | 21 noiembrie 2022, 1:34 PM | Curtici | Știri Arad | Telefonul cititorului | Topic special

    1

    imagine cu rol ilustrativ

    În urma articolului publicat pe Special Arad despre escrocheria cu cetârne săvârșită vineri în cartierul Gai, mai mulți cititori ne-au confirmat că la rândul lor cunosc oameni care au fost înșelați în acest fel și au pierdut sume mari de bani. O cititoare a insistat să relatăm și nefericirea ei, petrecută în casa tatălui ei de la Curtici. Escrocheria s-a petrecut în urmă cu o lună, a fost surprinsă pe camerele de supraveghere a locuinței, iar de atunci Poliția încă îi caută pe făptași. Tatăl femeii a rămas astfel cu o sperietură zdravănă și un gol în buzunar de 6000 lei. Mai mult, aflăm pe această cale că „cetârnarii” au tâlhărit o altă persoană, din municipiu, luându-i forțat fenomenala sumă de 14.000 dolari!

    „Suntem din păcate și noi victime la acest calvar, la care momentan organele competente nu vor să prezinte prea mult interes. Las aici câteva poze cu cei care mi-au amenințat tatăl și l-au tâlhărit de suma de 6000 lei, amenințări cu obiecte contondente… Este făcută sesizarea la Poliția din Curtici, unde s-a petrecut toată acțiunea, dar momentan fără nici un răspuns, doar că sunt foarte mulți martori care au pățit la fel… Ar fi bine dacă prin intermediul dumneavoastră am putea demara mai în detaliu această ancheta, până nu se va lăsa și cu alte victime. Acum am vorbit cu o doamnă din Arad, vecinul dânsei a fost tâlhărit de 14.000 dolari. De frică, nu a mai făcut nici o reclamație…”, ne-a relatat cititoarea.

    escroci cetarne curtici
    (imaginile surprinse de camerele de supraveghere din locuința de la Curtici)

    Tatăl cititoarei noastre a fost tâlhărit în locuința sa din orașul Curtici. Acesta a fost vizitat la orele amiezii de un tânăr de etnie rromă care i-a propus să îi schimbe jgheaburile de scurgere a apei pluviale contra sumei de 80 lei. Apoi a chemat prin semne încă doi bărbați de aceeași etnie care aveau scule și bucăți de jgheaburi și s-au apucat de treabă. După două ore, când au terminat lucrarea, i-au făcut o notă de plată de 6740 lei. Când proprietarul a spus că nu are acești bani, unul dintre ei a scos un cuțit, iar altul o foarfecă mare de tăiat tabla amenințându-l că dacă nu va plăti de bună voie îl vor obliga. Proprietarul i-a amenințat că îi va reclama Poliției, însă aceștia ar fi spus că nu se tem de Poliție pentru că „au un raport personal cu aceasta”. Fiind singur împotriva a trei, proprietarul s-a lăsat convins și le-a dat 6000 lei contra unei chitanțe scrise de mână și semnată cu date din Macea sub un nume care s-a dovedit ulterior a fi fals. După ce aceștia au plecat, bărbatul a depus totuși plângere la Poliția din Curtici, însă de atunci și până în prezent nu au fost găsiți făptașii.

    Cititoarea ne-a mai transmis și informațiile care i-au fost date de o altă victimă de acest fel cu care a vorbit: escrocii „umblă pe străzi, sună la uși… Schimbă numerele la mașini. Vin cu o Dacie combi de TM, cu o dubiță verde cu numere de Ungaria, șeful era roșcat, înalt… Sunt atât de mulți și foarte bine organizați! Nici o șansă! Dar nu vreau să se repete la nesfârșit, nu trăim în Vestul Salbatic”, ne-a transmis aceasta.

    Ne-am interesat pe această cale la Inspectoratul de Poliție Județean și ne-a fost confirmată plângerea penală depusă de tatăl cititoarei noastre, la Poliția Curtici, în data de 20 octombrie, împreună cu o filmare în care sunt surprinși făptașii. Cu toate acestea, Poliția încă nu a reușit să-i identifice pe acești escroci.

    „Se certectează fapte de aceeași natură săvârșite și în municipiu și în alte localități din județ”, ne-a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

    Poliția atenționează pe această cale ca pentru prevenirea acestor fapte, oamenii să nu permită accesul în curte sau imobil a persoanelor care oferă servicii la prețuri mai mici decât cele ale societăților comerciale autorizate. De asemenea, există și cazuri în care tâlharii pretind că vin în scopul de a verifica tehnic diferite instalații. Verificați legitimațiile celor care se recomandă a fi reprezentanți ai firmelor care asigură mentenanța la centralele de gaz, tablouri de curent sau cablu TV și internet sau citirea de apometre sau contoare de curent și/sau gaz. Dacă aveți suspiciuni cu privire la activitatea unor persoane de acest gen, sunați la 112!

    • Citește și: 

    Noi victime, în urma escrocheriei cu cetârne la Arad! O familie din Gai a rămas fără mii de lei – Special Arad · ultimele știri din Arad

    Escrocheria care continuă să facă victime în localitățile de lângă Timișoara. Un bărbat a fost luat cu salvarea – Special Arad · ultimele știri din Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu știu de ce insistați să-i ziceți „escrocherie” la o TÂLHĂRIE ÎN ADEVĂRATUL SENS … ?!😡
      Pt că în 90% din situații, TÅLHARII INTRĂ NEPOFTIȚI ÎN CURTEA OMULUI sau încep să demonteze vechile cetârne FĂRĂ NICI UN ACCEPT AL PROPRIETARULUI!!!
      Profită de faptul că ei lucrează în bande organizate (cel puțin una stă „în umbră” urmărind eventuala împotrivire a proprietarului AGASAT și ASALTAT de „echipa de cetârnari”, și intervin suplimentar dacă nimeresc un proprietar mai hotărât).
      Minimalizați gravitatea acestor TÂLHĂRII doar pt. că Poliția SE ESCHIVEAZĂ SĂ SE PUNĂ RĂU CU BANDELE de infractori, preferând să-și facă norma de amenzi si alte contravenții, cu micile abateri ale cetăteanului de rând ?
      Cât de greu ar fi ca aceste bande să fie urmărite și sa li se organizeze niște flagrante, în loc ca zeci de echipaje să fie „ascunse prin boscheți” ca sa prindă mici găinării?!
      De asta numiți „escrocherii” aceste TÂLHĂRII LA DRUMUL MARE….??? 🤔
      Sau vă e frică să nu jigniți cetele de infractori ?

      PS: cum să numești „escrocherie” o HOȚIE/TÂLHĂRIE prin care SE FURĂ BANII unor cetățeni pe baza unui „prezumtiv acord verbal”, dar , de fapt NICI UN ACT SCRIS, SEMNAT ȘI INREGISTRAT NOTARIAL ȘI/SAU FISCAL?
      De când are voie cineva SĂ-ȘI RECUPEREZE CI FORȚA un așa-zis „prejudiciu” de la cineva?
      Sau DOAR BANDELE DE ȚIGANI AU ACEST DREPT ??? 😠

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.