sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Escrocheria care continuă să facă victime în localitățile de lângă Timișoara. Un bărbat a fost luat cu salvarea

    de - | 16 noiembrie 2022, 8:25 AM | Recomandările editorilor | Regional

    1

    imagine cu rol ilustrativ

    Escrocii continuă înșelăciunile în gospodăriile din Timiș. Indivizi care se recomandă specialiști în reparații de jgheaburi și burlane îți oferă serviciile la prețuri mici, însă surpriza apare în momentul în care clientul trebuie să facă plata, informează opiniatimisoarei.ro. Astfel de înșelăciuni au mai fost raportate în trecut și în județul Arad.

    Ținta o reprezintă îndeosebi oamenii care locuiesc la case și care au nevoie de înlocuirea componentelor pentru evacuarea apei de ploaie ce necesită lucrări de intervenție ori înlocuire.

    Prin localitatile din Timiș umblă diferiți indivizi din poartă-n poartă și spun că se pricep să facă reparațiile la prețuri foarte convenabile. Zis și făcut. Dacă omul acceptă oferta, „meseriașii” se pun pe treabă, însă, la finalizarea lucrării ori chiar mai devreme, suma pe care aceștia o solicită pentru reparațiile făcute ajunge să fie și dublă decât cea negociată inițial.

    Un astfel de caz s-a întâmplat la Giarmata Vii, însă muncitorii nici nu au mai început munca, iar proprietarul a ajuns chiar la spital:

    „Un cetătean din Giarmata Vii a devenit victima a doi bărbați pe care îi primise în curte pentru a-i monta burlanele la casă. În locul «serviciilor», cei doi l-au agresat și au fugit de la locul faptei, fiind necesară intervenția ambulanței care a preluat victima pentru a o transporta la spital. Poliția Locală Ghiroda a identificat pe camerele de supraveghere mașina în care au fugit agresorii și a predat imaginile către Poliția Națională”, transmit reprezentantii Primăriei Ghiroda.

    Politiștii atrag atenția cetățenilor ca înainte să permită accesul persoanelor necunoscute în curte sau în locuință să le solicite legitimația de serviciu sau cartea de identitate.

    sursa: opiniatimisoarei.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.