marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Erdogan a câștigat al treilea mandat de Președinte al Turciei

    de - | 28 mai 2023, 9:36 PM | Internaţional

    1

    Recep Tayyip Erdogan a câștigat turul prezidențial și a fost reales președinte al Turciei, potrivit șefului Consiliului Suprem Electoral al Turciei. Peste 50 de milioane de turci au votat astăzi, în turul al doilea de scrutin prezidențial. 

    UPDATE

    Potrivit BBC, la ora 20:26 (ora României), Erdogan și-a început deja discursul în care își anunță victoria, cântând în fața mulțimii. A mulțumit alegătorilor din vârful unui autobuz de campanie și a spus că i-au dat responsabilitatea de a conduce Turcia încă cinci ani.

    Cei mai apropiați aliați ai săi i-au transmis deja felicitări, deși numărătoarea oficială nici nu se încheiase. Printre aceștia se numără premierul Ungariei, Viktor Orban și Emirul Tamim Bin Hamad din Qatar.

    La ora 19:28, potrivit BBC, agențiile de știri Anadolu și Anka din Turcia îl arătau pe Erdogan în frunte, chiar dacă rezultatele erau semnificativ diferite. BBC a precizat că aceste rezultate neoficiale se bazează pe urnele deschise, nu pe procentul de voturi.

    turcia alegeri turul 2

    Erdogan a ocupat deja funcția de Președinte al țării în două mandate, din 2014 până în 2018, după care din 2018 până în 2023.

    UPDATE

    Potrivit agenției Anadolu, Erdogan a fost felicitat pentru victorie și de Președintele Rusiei, Vladimir Putin.

    UPDATE

    Mii de turci au ascultat discursul de victorie electorală al președintelui Erdoğan la Kısıklı, scrie Anadolu pe Facebook.

    UPDATE

    Contracandidatul Kemal Kilicdaroglu a ținut un discurs înfocat, scrie BBC, fără să admită în mod explicit înfrângerea. „Trebuie să știți că ne vom împotrivi acelor dificultăți care ne așteaptă”, a spus Kilicdaroglu mulțimii.

    UPDATE

    Mii de oameni s-au adunat în fața Casei Prezidențiale din Ankara, pentru a asculta discursul lui Erdogan de la balcon.

    Și Președintele Franței, Emmanuel Macron, l-a felicitat pe Erdogan pentru victorie. „Există provocări mari pe care Franța și Turcia trebuie să le facă față împreună. Întoarcerea păcii în Europa, viitorul alianței noastre euro-atlantice, Marea Mediterană. Cu președintele Erdogan, pe care îl felicit pentru realegerea sa, vom continua să mergem înainte”, a scris Macron pe Twitter.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.