duminicã, 14 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Entuziasm încheiat în lacrimi și blesteme: „Să plângeți în fiecare zi din viața voastră cum a plâns Vukcevic”

    de Lucian Dănilă | 28 aprilie 2023, 6:54 PM | Recomandările editorilor | Sport

    2

    Drumul Clujului a fost mai scurt ca oricând. Arădenii și-au luat zi liberă de la locul de muncă și, cu autocare, cu mașini personale, cu trenul, au plecat spre Dealul Feleacului să fie alături de marea lor pasiune, UTA, să vadă ceva nemaivăzut de cei mai mulți dintre noi, o semifinală de Cupa României după o pauză de 57 de ani în care era prezentă Bătrâna Doamnă.

    Erau speranțe, chiar dacă echipa nu stă deloc pe roze în campionat. Victoria din meciul direct cu „U”, venirea lui Rednic pe banca tehnică, mirajul unei finale și faptul că după cinci decenii arădenii simțeau mirosul Europei care era la doar două meciuri distanță, toate acestea au reaprins speranța Aradului fotbalistic.

    A fost veselie pe drum, au fost cântece despre UTA, a fost „De la Dunăre la Sena” dar și nelipsitele scandări despre Poli, Rapid, Dinamo, „U”, bineînțeles, și alte cluburi „dragi” arădenilor. Autostrada care leagă Aradul de Gilău s-a colorat pentru câteva ore în alb și roșu.

    Ne-am oprit undeva în zona Sebeșului și ecourile scandărilor despre UTA brăzdau cerul, anunțând parcă acel: „Cluuuj, veniiim!” Eram sute de arădeni acolo, din patru autocare, și n-am văzut unul care să nu spere că e vremea să mergem în finală. Am intrat apoi în Cluj și un echipaj de jandarmi ne-a întâmpinat la intrarea în Florești. Au fost uluitor de amabili. „Vă vom prelua noi, veniți în urma noastră și vă garantăm că veți fi în siguranță, atât voi cât și mașinile cu care ați venit”, ne spunea unul dintre ei.

    entuziasm 5

    Și am plecat în urma lor, iar odată intrați în Cluj traficul a devenit infernal. Băieții din autocare au profitat de orice puteau deschide pentru a scanda în continuare, stârnind de cele mai multe ori zâmbetele celor de pe stradă care-și vedeau de treburile cotidiene.

    A fost mult entuziasm și dragostea pentru UTA s-a simțit pe tot drumul, uitând pentru moment și de situația din clasamentul primei ligi, și de ultimele prestații ale echipei și de Meszar și cei din conducerea clubului, de tot. Tot ceea ce conta era acel mesaj: „Aduceți Cupa la Arad!”, afișat pe un banner imens în fața celor aproape o mie de arădeni adunați în peluza de pe „Cluj Arena”.

    entuziasm 3

    O arenă mare, frumoasă, o arenă al cărei singur defect a fost și acela rezolvat de clujeni: gazonul. „Hibridul” de la „Cluj Arena” a arătat impecabil și a rezistat cu brio la primul examen la care a fost supus deși a fost montat cu doar câteva zile înainte.

    Rednic, așa cum a promis la instalarea sa, a venit cu surprize în primul unsprezece, schimbări gustate de fanii Bătrânei Doamne pentru că după mult, foarte mult timp, echipa nu mai era construită să se apere ci să atace, cu un singur mijlocaș defensiv, Anton, și cu tot ceea ce avea mai bun din punct de vedere ofensiv, în teren. Erau prezenți și Postolachi, și Otele sau Rareș Pop, ambii în benzi, Ubbink și Roger erau cei doi „box to box”, iar Anton dirija din spatele lor. Iar meciul a curs după pofta „Puriului”, cu UTA având inițiativa, cu UTA în controlul jocului, cu o grămadă de cornere și o ocazie uriașă ratată de Otele. Echipa a arătat bine în primul sfert de oră și chiar senzațional în minutul 15, atunci când Postolachi a marcat cu o execuție magnifică, la vinclu, golul care putea să ne împlinească visul.

    entuziasm 4

    S-a transformat totul într-un coșmar. Mladinovici, arbitrul care ne-a anulat un gol perfect valabil cu Chindia și care în același meci ne-a refuzat un penalty clar la Milosevic, a fost chemat din camera VAR să revadă faza. În acea cameră era Istvan Kovacs, un arbitru din Carei, despre care se știe că locuiește și se antrenează în Cluj Napoca. Asta în timp ce Mladinovici și-a făcut junioratul la „U”, fiind portar la gruparea clujeană… Cum poate FRF să-i delege pe cei doi, în aceste condiții, la un meci cu o asemenea miză? FRF ne-a arătat că poate…

    Toată bucuria de după reușita lui Postolachi s-a transformat într-un coșmar. Mladinovici a anulat golul pentru un presupus contact pe care, oricât am privit acele imagini, nu l-am văzut. Iar ca suferința să ne fie și mai mare, tot la chemarea lui Kovacs, Mladinovici a dictat și un penalty pentru „U” la o altă fază confuză, în care Remacle plonjează după o atingere destul de ușoară a lui Ubbink. Două faze cântărite ambele în favoarea Universității, două faze care ne-au arătat cât suntem de neimportanți, cât suntem de mici în ochii arbitrilor și a celor care conduc fotbalul românesc. Ce conta pentru ei faptul că un întreg oraș suferă enorm în urma acestor decizii? Nimic. Nimic pentru că Mladinovici sau Kovacs și cei care-i conduc din birourile Federației sunt complet rupți de fenomen. Ei mereu ne privesc de parcă ar fi o rasă superioară, iar noi cei care suferim meci de meci suntem doar… gloata. Ei știu că la ei e și pâinea și cuțitul și nu contează deloc că din cauza unor astfel de furturi calificate, pentru că putem spune și asta, o mare parte dintre iubitorii acestui sport din România nu mai vor să-l vadă nici măcar la televizor, preferând să se uite doar la meciurile din marile campionate ale Europei.

    Era frig, tare frig pe „Cluj Arena”, dar după prima repriză a fost frig și în sufletul nostru. Priveam impasibili la ceea ce se petrecea sub ochii noștri și protestele galeriei sau a celor din teren nu avea cum să-i sensibilizeze pe insensibilii Mladinovic sau Kovacs.

    Repriza a doua nu a mai adus egalarea mult dorită, deși „U” a trecut de doar trei ori centrul terenului. Șuturile lui Ubbink, capul lui Postolachi, incursiunile lui Abeid sau Vukcevic, nu au mai putut schimba rezultatul de pe tabelă, iar prezența în teren a lui Keșeru a fost de-a dreptul caraghioasă. Cel mai bine plătit jucător din curtea Bătrânei Doamne a călcat pe minge la primul contact cu ea, ca după doar câteva secunde să nici nu o mai nimerească la o fază simplă…

    Ni s-a furat un vis și știm că nimeni nu va plăti pentru asta. Tot entuziasmul nostru s-a înecat la final în lacrimile lui Marko Vukcevic, în nervii lui Chindriș, sau în blestemele celor din tribună, iar unul dintre ele a fost greu: „Să plângeți în fiecare zi din viața voastră cum a plâns Vukcevic”. Evident că era dedicat lui Kovacs și Mladinovici.

    Dar nici blestemele nu ne mai ajută acum…

    A fost liniște la întoarcere, liniște și deznădejde. Iar acum e și frică, e frica că așa cum ne-a fost furatul visul de a ajunge în finală, tot așa ni se va fura și șansa de a juca și în sezonul viitor în prima ligă, pentru că urmează meciuri capitale pentru soarta acestei echipe.

    Singurele speranțe sunt legate de jocul echipei, dar s-a dovedit de atâtea ori că asta nu e de ajuns…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Degeaba ne plangem de arbitraj, realitatea este ca echipa nu reuseste sa finalizeze actiunile cu suturi pe poarta! Ratam o gramada de ocazii. In acest meci am avut parte de multe cornere care nu au avut un destinatar, Aceasta echipa trebuie remaniata complet. Cel ce crede ca schimbarea antrenorului rezolba problema, e departe de cea ce se numeste fotbal. RIP batrana doamna, liga secunda ne asteapta.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.