duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Societatea iresponsabilă

    de E. Nola | 25 februarie 2016, 1:23 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    4

    E recomandabil ca jurnalistul să pornească de la fapte. Și să se întoarcă tot la ele. Iar pe drumul acesta dintre pornire și sosire e bine să nu uite de unde a pornit și unde dorește să ajungă.
    Pe la sfârșitul mileniului trecut mă strofocam, împreună cu alții, să lansăm o provocare la singurul ziar de atunci al orașului, să spargem monopolul fostului oficios de partid care a ajuns între timp să se numească Adevărul.
    Eram încrezători, un amestec de jurnaliști cu ceva experiență și tineri selectați pe criterii de talent și entuziasm. Aveam tot ce ne trebuie: o redacție ultramodernă, calculatoare, televizoare pe pereți, abonament – eram unici în țară din acest punct de vedere – la serviciul foto al agenției Reuters. Ziua de muncă începea în jurul orei nouă și se termina după trimiterea ziarului la tipografie, nu de puține ori bine după miezul nopții, să nu pierdem rezulatele de la meciurile din cupele europene.
    Seara, așteptând ultimele noutăți, cu ziarul aproape gata, aveam vreme să ne mai uităm și la televizor, atenți să nu scăpăm ceva important, gata să schimbăm prima pagină în caz de nevoie. Vedeta serilor de atunci de la televiziune era moderatorul cu bretele – o imitație neasumată a lui Larry King -, Marius Tucă.

    maxresdefault

    Show-ul lui Tucă avea mare audiență, televiziunile de știri de astăzi încă nu existau, Tucă se lupta doar cu ProTv, marșând pe ideea că românul are mult mai multă nevoie seara înainte de culcare de scandal decât de divertisment.
    De fapt, ideea era că pentru românul vizat scandalul este distracția prin excelență. Iar în spatele acestei idei se ascundeau interesele patronului lui Marius Tucă. Personajul, atunci încă nu foarte cunoscut, un specialist al regimului ceaușist calificat în diversiune și delațiune, își juca cartea cu măiestria caracteristică celor școliți prin culisele inaccesibile ale serviciilor secrete.
    Teoria implicită a acestor servicii este simplă: omul nu se maturizează pe deplin niciodată, copilul din el îl acompaniază până la moarte, succesul tău ca manipulator fiind asigurat mizând pe acest copil gata de joacă și iresponsabil, ocolindu-l prin discurs pe maturul serios și cu simțul datoriei cât de cât prezent și el în personalitatea omului modern.
    Copilul iresponsabil și gata de șotii este, nu-i așa, foarte activ în tinerețe, se retrage mai în spate în anii maturității marcați de griji, planuri și responsabilități dar revine în prim plan odată cu pensionarea, atunci când sarcinile de până atunci dispar, rămănând în locul lor doar frustrarea și teama ultimelor zile de dinaintea sfârșitului implacabil.
    Majoritatea colegilor erau fermecați de bretelele lui Marius Tucă, de tonul său revendicativ, ultimativ, nerealizând adevărul elementar că acest ton nu este al jurnalistului responsabil, ci al ofițerului acoperit, indiferent dacă acest ofițer cu epoleți invizibili este doar în imaginația celui care îl joacă pe ecran sau este unul chiar real. Reținerile mele erau catalogate lejer drept atitudine politică, mi se spunea, păi, da, tu ții cu ceilalți, normal că nu-ți place de Tucă, dar recunoaște măcar că le zice bine!
    Le zicea, nimic de zis, retorica manipulării i-a fost inoculată pe nesimțite de păpușarul care a băgat banii securității în acel grup media care avea ca scop nedeclarat menținerea românului în starea infantilă a scandalului cu orice preț, a neasumării faptelor, a minciunii considerate șmecherie, a complacerii în situația copilului care nu recunoaște că a mâncat gemul de coacăze păstrat pentru prăjitura bunicii, afirmând sus și tare că a fost pisica.

    1419363620larry_king

    Tucă a făcut modă, procurorii-jurnaliști au apărut pe ecrane ca ciupercile după ploaie, concurându-se între ei mai abitir decât băiețașii care se laudă cu cine o are mai mare. Evoluția a fost susținută de apariția internetului, a telefonului mobil și a site-urilor de socializare, discursul acesta manipulativ prin excelență – adică fără calitățile esențiale ale discursului jurnalistic care pornește și se reîntoarce la fapte – a devenit general și firesc, indiferent pe ce parte a baricadei politice se afla jurnalistul.
    Badea și Gâdea pentru Voiculescu și ai săi, Turcescu, Moraru pentru Băsescu și trupa, se credeau – și se mai cred – purtătorii la microfon și cameră de adevăruri absolute și garantate – câteodată sută la sută – de cei din spatele lor, în cele mai multe cazuri foști activiști de rangul doi ai regimului comunist iar în cazurile excepționale specialiștii-păpușari ai manipulării interesate dintotdeauna.
    Fenomenul a devenit crunt atunci când între procurorii-jurnaliști ai iresponsabilității infantile au apărut și femeile. Până atunci considerată o meserie prin excelență masculină – e vorba de luptă și de munci puturoase, nu-i așa? – Doamnele s-au ținut o vreme deoparte, ocupându-se doar cu moda, gătitul și distracția la drumul mare. Dar egalitatea femeii cu bărbatul trebuie să se manifeste și la bine și la rău, pare a ne învăța societatea iresponsabilă.
    Prin Vrânceanu-Firea grupul lui Voiculescu a inventat, pe modelul lui Tucă, femeia cu bretele, ființă ambiguă și nefirească, femeie și mamă care, pentru prima dată în istorie, îi spune copilului dimineața la plecare: fi rău, mamă, fi foarte rău și astăzi!
    Și iată, așa s-a ajuns la culmea netrebniciei în presa interesată a societății iresponsabilizate: o femeie, mamă și ea, demnă continuatoare a modelului femeii cu bretele, se lansează de pe micul ecran al marilor manipulatori să-și nege rostul propriei sale existențe, sărind agresiv și laș – agresivul e laș, doar cumpătatul poate fi curajos dacă trebuie – la inocența unui copil, a unei fetițe, pe motivul că va lovi dușmanul acolo unde-l doare mai tare.
    Și ceea ce este cel mai grav, un adevărat certificat de garanție pentru infantilizarea societății în care trăim, Doamna în cauză, mamă și ea, nu realizează oroarea gestului comis…

    oana-stancu-antena-3-exces-de-putere

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. … putin spus iresponsabila, apropierea de adevar dezlantuie mai degraba resentimentul decat satisfactia, si mai degraba senzatia de pericol decat sentimentul sigurantei.In mod natural, se presupune ca societatea in care traim ofera libertatea de a informa si de a ne informa.Dar, in societatea oarba a Romaniei de astazi, preocupatia predominanta a celor care aduna informatia, pare a fi falsificarea acesteia, iar impulsul celor care o recepteaza pare a fi eludarea ei.Parca toti ar fi de acord ca la noi cunoasterea este inutila.Aceasta societate este o emblema a esecului din toate punctele de vedere, o societate in care se vorbeste mereu despre datoria de a informa si despre dreptul la libera informare.La noi, profesionistii in domeniu, se dovedesc la fel de grabiti in a trada aceasta datorie de a informa, pe cat se arata de dispusi clientii lor de a-si valorifica acest drept legitim la informatie.Din nou afirm ca am ajuns la un nivel atat de jos incat cunoasterea devine inutila, oricum se va intampla ceea ce trebuie sa se intample.Societatea zilelor noastre este o societate inchisa, unde noi toti, suntem macinati in moara ignorantei si a prostiei si vom ‘’zbura’’ pe partea cealalta praf.Intr-o societate inchisa mental, educational, cultural si spiritual ca si cea romaneasca, nu se poate cuantifica efortul autentic al oamenilor care spun si vor sa auda adevarul.Traim intr-o comedie a informatiei, iar spectatorii sunt fericiti, le place mult spectacolul, e un spectacol cu bilete gratuite pentru orbi si idioti.Democratia nu poate exista fara o mica doza de adevar, la noi nu exista adevar.Acest regim care se vrea democratic, intemeiat pe libera determinare a marilor alegeri efectuate de catre majoritate ( oarba si tampa ), s-a condamnat el insusi la moarte, pentru ca oamenii care fac aceste alegeri o fac fara sa cunoasca adevarul, realitatile, sunt orbiti de pasiuni si interese precum si de iluzia unor impresii efemere.
      CONCLUZIE: De departe, aflat in afara, cititorul distinge foarte greu adevarul, sau nu-l distinge deloc, neputand sa discearna intotdeauna partea nobila de cea meschina.Insa orice s-ar spune despre ziaristica, trebuie sa evitam in a-i incrimina pe ziaristi.Daca sunt putini, cei ce servesc, in fapt, idealul teoretic al meseriei, aceasta se intampla, pentru ca publicul insusi nu-i obliga.Noi, cititorii, ne extragem optiunile cele mai pretioase, tocmai din niste noiane de aproximatie, de prejudecata sau de pasiune, astfel incat ajungem sa cautam intr-o stire nu atat exactitatea, cat capacitatea ei de a ne sluji sistemul de interpretare, confortul moral sau reteaua de aliante.
      Felicitari, ne dati ocazia sa mai citim, rar ce e drept, cate un articol bun, de nisa.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Sunt absolut încântat de nivelul comentariului, îl consider de fapt o completare la articol.
        Am o singură precizare, mai mult pentru ceilalți potențiali cititori și comentatori: departe de mine intenția să incriminez jurnalismul, dimpotrivă. Dacă prezint prestația nocivă a unora – pe care îi și nominalizez, depășind formula ”critică” cu ”unii” -, pe cei care de fapt nici nu-i consider jurnaliști autentici, o fac ca un gest de igienă, de ocrotire a meseriei.
        Așa cum în orice domeniu există impostori, nici jurnalismul nu e ferit de parazitii specifici care reușesc să compromită din interior această meserie mult încercată în percepția celor mai puțini înclinați la o analiză profundă și imparțială.
        Ideea este ca în viitor să avem cât mai mulți jurnaliști adevărați și cât mai puțini mercenari care se dau drept jurnaliști, având în vedere faptul că la această oră proporția nu este prea sănătoasă…

        0 voturi
        +1
        -1
        • … ca pentru lucrarea de diploma mi-am ales un subiect individual pentru care eram pregatit sa studiez intens si sa realizez o lucrare muncita si fata de care sa stau cu onoare in fata profesorilor mei.Lucrarea s-ar fi intitulat ‘’Morala crestina si Drept penal’’ – plecand si bazandu-se pe cartea ‘’Indreptatirea Binelui’’ – a lui Vladimir Soloviov.Am fost informat de catre secretariat ca subiectele pentru lucrarile de diploma sunt stricte si sa aleg ceva din lista.Am ales un subiect aiurea din Dreptul Familiei – ‘’Stabilirea filiatiei fata de mama si fata de tata in legislatia actuala’’ ( 1996 ).Mi-am ‘’procurat’’ lucrarea, habar nu am avut ce contine, nici macar nu am deschis-o si am luat 9 ( noua ).Am luat licenta, n-am profesat niciodata si nici nu mi-am mai dorit de atunci, dar a fost o lectie zdravana pentru viitor: tinere daca alegi ‘’aici’’ insatisfactiile vor fi aceleasi ca si cu alegerea libera a subiectului lucrarii, asadar, daca alegi ‘’aici’’ invata doua lucruri: taci & rabda.Uite ca de tacut am tacut, dar de rabdat, nu – tocmai m-am hotarat sa ma impachetez si sa plec.Nu voi mai intoarce capul niciodata, pentru ca atunci cand intorci capul te astepti sa vezi ceva, ‘’aici’’ nu mai este nimic de vazut.

          0 voturi
          +1
          -1
          • Mă întristează ceea ce aflu, bineînțeles este alegerea Dumneavoastră, nici prin cap nu-mi trece să vă dau sfaturi, egoist, așa cum sunt toți scribălăii, mă gândesc că pierd un interlocutor valoros, pe urmă îmi dau seama că internetul nu cunoaște frontiere. Cel puțin deocamdată.
            Doar o idee de om mai trecut prin viață – realizând că sunteți mult mai tânăr ca mine -, cu cât înaintezi în vârstă îți dai seama mai mult de deșertăciunea privirii înapoi, indiferent cine ai fi și unde te-ai afla.
            Și asta în timp ce realizezi că, cu toate acestea, nimic nu înlocuiește viața, indiferent, din nou, de loc, timp și stare.

            0 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.