Recunosc, l-am urmărit până acum sporadic. Când cum.

De Bibi vorbesc.

Dar de când a închis Teatrul și Filarmonica, iar mai nou și scena online, a rămas singurul artist în viață al Aradului pe scenă. N-am ce face, consumator de cultură cum sunt, încerc să savurez micile plăceri care ni se mai oferă în Aradul acesta de la margine de lume.

De lumea bună, să ne înțelegem.

Vorbesc despre lumea aceea despre care Călin Bibarț habar nu are în timp ce vorbește fără oprire, dar cu o suficiență soră cu moartea. Habar nu are unde se află după ce o ia pe interzis la dreapta pe Tribunul Axente, glumind despre modul în care firma pe care o plătește din banii arădenilor și-a bătut joc de stradă stropind pe jos cu asfalt, peticind pe mijloc, probabil la micul șperț cu locatarii. Nu firma, adică nu decidenții de acolo – auziți termenul, decident –, ci vreun Dorel de la firmă, ne lămurește Bibi întorcând mașina la capătul străzii care a fost odată Strada Mare a Aradului.

Este adevărat, de mult, de foarte de mult, prin secolul al XVIII-lea, oricum acolo a funcționat prima Primărie și mai sunt acolo câteva case vechi, inclusiv cea a generalului Damjanich, unul dintre martirii pașoptiști executați în Cetate, după ce a fost comandantul revoluționar al aceleiași cetăți. Pomenesc de casa generalului fiindcă este cam singura care a păstrat forma inițială și a fost renovată în același stil, celelalte case devenind țintele unor afaceri imobiliare care au distrus efectiv trecutul prin renovările aiurea și total contrare ideii unei conservări rezonabile a trecutului istoric al urbei al cărui primar acum este Bibi.

Oricum, nu avem cum să-i reproșăm lui distrugerea, în fond el nici nu știa că se află în centrul istoric al Aradului, partea cea mai veche a orașului, o zonă care este neglijată de când e lumea, singura clădire renovată cât de cât fiind a Preparandiei. Nemaivorbind de faptul că sunt anumite chestii legate de cultură și civilizație la care Domnia Sa rezonează mai puțin, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

Fiindcă Călin Bibarț, zis și Bibi, pe lângă producția online „Rondul de seară”, în care putem admira profilul său sălbatec și volanul mașinii sale mai puțin sălbatice, mai are o producție săptămânală. Folosesc termenul de producție fiindcă Bibi și-a cerut scuze de la telespectatorii săi imaginari folosind acest termen impropriu, după cum crede el, pentru artă. Îl liniștesc de aceea: nu e nicio nepotrivire, majoritatea producțiilor artistice gen spectacol chiar au un șef de producție, chiar dacă se numește director tehnic, de exemplu.

Această a doua producție se numește „Dacă e marți, e Bibarț”, parafrazând, sperăm că în cunoștință de cauză, un vechi film intitulat pe la noi „Dacă e marți, e Belgia”, și este pusă la cale pe La Strada TV și Joy (nu joi, marți) FM, în regia Domnului Varjasi, cel care are de altfel relații de bază prin soție chiar cu teatrul arădean, despre care va fi vorba mai jos. Bibi, dacă e marți, dă audiențe online – rețineți, online, telemuncă, adică -, vorbind despre lucrurile care îl strâng și îl constrâng pe arădean, indiferent dacă merge ori nu la teatru. Primește și telefoane, răspunde la ele, chiar îi lămurește pe interlocutori. Sunt adevărate tururi de forță, recitaluri Bibi care urmăresc mărețul țel ca cel care a avut curajul și inconștiența să-l caute la telefon să nu o mai facă în veci amin.

În marțea care tocmai a trecut, Bibi a prezentat motivele pentru care a închis Teatrul și Filarmonica, plus Marionetele, în fond toate sunt o apă și un pământ acum când virusul te pândește oriunde și cu atât mai mult la teatru și în sala de concerte. A făcut toate acestea după ce Domnul Varjasi l-a introdus tandru în showbiz, cum a formulat deosebit de rafinat, având în vedere soția sa care astfel a devenit din actriță o dizeuză oarecare fără să știe ce-i face soțul pe la spate.

Bibi a recunoscut franc că el nu le are cu cultura și cu artele, dar nu se poate ca artiștii să stea acasă și să mai ia și bani pentru asta. Sau să recite poeziile online sau naiba mai știe ce „producții” de doi bani, având în vedere că lumea este plină de „șmecheri” care atâta așteaptă, nițică pandemie, să tragă mâța de coadă. Nu de mustață, că te mușcă, a ținut Bibi să-l pună la punct pe consilie…, pardon, regizorul-reporter Varjasi când acesta a greșit pomenind mustața pisicii luate ca exemplu.

Cu alte cuvinte, Bibi le-a transmis actorilor, artiștilor, muzicienilor, păpușarilor – de la Marionete, Domnu’ Bibarț, nu vă gândiți la altceva –, deci și soției Domnului Varjasi, să-și vadă de treaba lor, să nu se mai întrebe unde sunt banii și de ce nu sunt, să fie fericiți că nu sunt din nou în șomaj tehnic și să nu se laude că nu există nici un caz de infecție printre ei că niciodată nu se știe și să nu se bazeze pe telemuncă, pe online, adică, cum o face el și Domnul Varjasi, că aia nu e muncă adevărată și să găsească soluții, nu să se plângă de parcă directorii de la aceste instituții nu ar fi numiți de la Primărie.

Mai era unu în istorie care când auzea de cultură punea mâna pe pistol, ne întrebăm ce armă de vânătoare are Domnul Bibarț, nu de alta, dar este plătit din banii publici și el și producătorul său, iar după producțiile lor artistice din această săptămână, chiar degeaba.

Nu, nu, Domnule Bibarț, nu actorii și artiștii sunt în plus în Arad, ci Dumneavoastră sunteți pe lângă… Paralel, adică.

Aplauze…

Citește și:

Bibi, telemunca și diferența dintre cultură și silvicultură: în silvicultură, tăierea e firească…