Enola Day: Securistul din noi sau Omul Nou n-a murit doar un pic s-a odihnit…





Jennifer Rankin, jurnalistă la The Guardian acreditată la Bruxelles, nu s-a arătat foarte mirată de faptul că România este singura țară din UE care face eforturi demne de o cauză mult mai bună să-și compromită propria candidată la funcția de procuror-șef al instituției europene în formare.
Nu era prea mirată, amintindu-și de un interviu al Codruței Kövesi din 2015 – în The Guardian, of course, că doară nu în Evenimentul Zilei –, pe atunci încă șefă la DNA, în care aceasta afirma că guvernul țării sale face tot posibilul să compromită activitatea direcției pentru anticorupție pe care o conduce.
Între timp lucrurile s-au clarificat, pușcăriașul suspendat aflat la cârma României, prin interpușii săi obedienți și semianalfabeți, a reușit s-o îndepărteze pe Laura Codruța, sperând că astfel a relegalizat corupția în țara pe care o vede ca un fel de extensie al fiefului său din Teleorman.
Jennifer Rankin nu știe însă ceva și mai dramatic și anume faptul că în România o foarte mare parte a opiniei publice este de aceeași părere cu omul condamnat din Teleorman, respectiv slugile sale care nu pot face în minte diferența dintre stăpân și șef, având în posesie doar o singură operațiune matematică și aia doar dacă e vorba de bani.
Cei mai mulți dintre cei care văd în Codruța Kövesi o agentă a Occidentului malefic, gata să ne fure bogățiile și tezaurul încă la ruși, sunt trecuți de patruzeci de ani, majoritatea chiar bine, având ca trăsătură comună experiența lor, măcar de zece-cincișpe ani, în Iepoca de Aur ceaușist, atunci când nu prea mai aveai ce să mănânci, dar era bine, fiindcă eram independenți, nu ne sufla nimeni în ciorbă și nu pentru că nu o aveam, ci pentru că mărșăluiam neabătuți spre cele mai înalte culmi ale tâmpeniei și obedienței.
Nici nu mai era nevoie de Securitate și miliție, în fiecare s-a întrupat atunci un mic securist, idiot șmecher care spera până la moarte că el va fi acela care se va descurca și va reuși să aibă, în cele din urmă, o Dacie și un apartament de bloc printre Alimentarele în care sufla vântul.
Desigur, sunt și mai tineri, copii și nepoți care au avut ghinionul să crească în preajma acestui Om Nou în formare și să rămână marcați pe viață de idioțenia pe care era construit acest ultim model atât de drag geniului analfabet din Scornicești.
Ajuns acum să-și poată permite și Audi la second-hand, Omul Nou, trezit după scandalul care s-a declanșat în Decembrie 1989, purtând în el idealul ofițerului de securitate mai dat naibii ca James Bond – scuze, Jennifer! – și înarmat cu noile cuceriri digitale occidentale, își dă drumul la gură, precum Dragnea la Viorica, infestând spațiul public, fizic și virtual, cu aberațiile lui Ceaușescu, în care atunci nu credea, acum însă și-a dat seama că sunt precum cuvântul sfânt: par aiurea la prima vedere, dar ascund marele adevăr al vieții și al fericirii.
Și în timp ce un sfert din populația țării lucrează în Occident – nu în lagărele din Siberia! –, lăsând goale prin țară case de tip occidental, în timp ce România se dezvoltă într-un ritm nemaivăzut în istoria ei, ritmul fiind încetinit doar de corupția endemică de la vârful clasei politice, în timp ce până și soacra octogenară este contactată de familia plecată în Anglia pe Samsung Galaxy, acest Om Nou, exact ca un ofițer de securitate idiot, dar care se crede șmecher, repetă la nesfârșit tâmpeniile cu care îi împuie capul cei care îl parazitează și vor să-l paraziteze la infinit.
Că Soros, că multinaționalele, că agenții conjurației mondiale finanțate de Soros, nerealizând că a devenit astfel ecoul prostiei agresive care a condus țara în comunism, respectiv vrea să o conducă și în noile condiții în care activistul nu mai trebuie să ascundă ce a furat, dimpotrivă poate să se laude cu ea la toate televiziunile controlate la ore de vârf și audiență maximă.
Se uită ca prostul, cu admirație și invidie, la mai marii nației care se descurcă, soarbe cuvintele lui Țiriac atunci când acesta – bine, mersi sub Ceaușescu, very good, and thank you sub Dragnea – afirmă ritos, exact ca un colonel de Securitate la un pahar între amici: între hoți și proști, eu îi prefer pe hoți!
Și nu realizează că proștii despre care vorbește Țiriac nu sunt ăia care ies în stradă și demonstrează împotriva hoților, ci tocmai el, el, cel care se crede deștept nevoie mare, mulțumindu-se cu firimiturile de la masa hoților.
Ajuns în această fază, poți să-i spui ce vrei, dacă ești în stare să-l asiguri că va avea o pensie bună: că de fapt nu rușii au tezaurul, ci oamenii-broască din Occident și nici nu au fost așa de răi precum occidentalii hapsâni de astăzi, iar Codruța Kövesi este agenta lor care nu îi lasă pe Dragnea și Viorica să îți dea pensie și mai mare, fiindcă occidentalii vicleni și hrăpăreți, finanțați de Soros, vor să te lase în curul gol, că de aia au împânzit țara cu supermarketuri și benzinării, să-ti fure și ultimii bani pe care ți-i dă Dragnea, Daea și Todorel, cel care va face totul ca această agentă care stă în continuare într-un apartament de două camere în Rahova să nu-i poată lua hacienda din Teleorman lui Dragnea, mai tare ca cea a lui JR din Dallas, așa cum ai văzut și tu și te-ai bucurat sincer de succesul său nesperat.
Scuze, Miss Rankin…
Comentariile portalului
Au 27 ani de muncă, respectiv 30 de ani de muncă, nu este vârsta lor
Care ,,numeroase generatii".... au 27 și 30 de ani, câte generații puteau pregăti? Dar să nu umbrim munca lor. Felicitări
Uite cum fugem tot timpul Gică Galerie. 🤣A fugit și de la Antena 3, poate pt că de dimineața l-au nervat la nervii capului niste ,,scârbe" de ziariști (...)