Ni se spune că Florin Codre, marele artist crescător de cai în Franța nu a luat banii de la gura arădenilor pentru superbul monument care nu și-a găsit locul nici în zece ani de căutare în Aradul lui Gheorghe Falcă.

Cele peste două milioane de euro au fost plătite de Ministerul Culturii și al Identității Naționale, ni se spune, instituție care nu are, ni se spune, nici o treabă cu națiunea română, cu atât mai puțin cu arădenii și cu banii lor. Ministerul acesta, se pare după cei care ne vorbesc fără încetare, se gospodărește din banii adunați de la marțieni sau alți alienși de care tineretul atent la astfel de chestiuni știe mai multe sau, cine știe, din donațiile marilor oameni ai nației, cel puțin aceia care n-au intrat încă în pușcărie.

Numai așa se explică de ce și cum de s-a învârtoșit în ultima clipă reprezentantul arădenilor din Palatul Administrativ, sacrificând câteva zeci de mii de euro, de data aceasta din banii arădenilor, pentru a arăta Bucureștiului pesedist ce înseamnă să fii mafiot la Arad.

În loc să facă tot posibilul pentru rezolvarea cum se cuvine a situației monumentului imaginat acum 15 ani, Domnia Sa s-a făcut că plouă tot timpul, aruncând vina ba pe unul, ba pe altul, exact cât să iasă el în față în cele din urmă și în această chestiune unde, de fapt și de drept nu avea ce căuta.

Din mai multe motive!

Primul ar fi că nu se pricepe. Oricât de omniscient și omnipotent se crede, Gheorghe Falcă este la bază inginer de drumuri, fără nicio calificare artistică, nici măcar de nivel elementar. De altfel modul său de a fi, de a se îmbrăca, de a se comporta dovedește fără probleme lipsa sa de stil și rafinament, asta fără să mai vorbim lucrurile mult mai grave.

Înconjurându-se cu impostori care nu se pricep la nimic în afara osanalelor cu care îl servesc de fiecare dată când se simte nevoia, nu este de mirare că Aradul cultural este o vorbă goală, artiștii Aradului, de adevărații artiști vorbim, nu de cei făcuți prin diplome obținute pe ochi frumoși și frecvența redusă sau absentă de-a dreptul, nu mai au ce să facă, trăiesc de pe o zi la alta sau se îndreaptă în locuri unde primarul nu se crede mâna Creatorului pe Pământ.

Al doilea ar fi că un primar serios și onest știe exact ce are de făcut și cu cine, făcând tot posibilul să atragă în jurul său oamenii cei mai valoroși ai comunității, nu pe cei cu limbile cele mai lungi, moi și fierbinți.

Al treilea motiv ar fi că un primar nu este vătaful orașului, ci reprezentantul oamenilor care l-au ales, servind interesele lor chiar și atunci când interesele sale nu coincid cu acestea.

Nu dăm exemple cu nume, în fond e cam greu să găsești la ora actuală politicieni, funcționari de rang înalt pe care să-i dai exemple, să-i arăți copilului de la grădiniță și să-i zici: așa să te faci când te faci mare.

Cu toate acestea, așa cum au cam observat de o vreme până și arădenii lejeri și calmi de la natură, prin vecini se întâmplă lucruri care nu seamănă deloc cu ce se întâmplă prin Arad.

Cei care ajung la Oradea revin buimăciți pur și simplu, nemaicontenind să povestească exaltați de centurile orașului, de străzile pietonale și operele de artă ridicate în cei câțiva ani trecuți, opere moderne, practice, elegante, făcute de artiști adevărați, plătiți din banii pe bune ai orădenilor.

Mai nou, durere mare, Timișoara s-a ridicat într-o altă dimensiune și nu pentru că a câștigat în fața Aradului titlul de Capitală Culturală a Europei – trebuie să fii chiar limitat sau prost intenționat ca să crezi că o ascociație condusă de Andrei Ando va putea concura cu una patronată de profesorul Neumann –, ci pentru că lucrurile continuă, edilul șef de acolo, oricât de flamboiant ar fi, are, din câte se pare, bunul simț să aleagă oamenii care chiar se pricep, nu pe cei care dau din gură.

Citesc într-un ziar central că timișorenii vor ridica o statuie în mărime naturală lui Traian Vuia, bănățean, un as al copilăriei  aviației, dar si un om public care nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume atunci când era cazul.

Interesant este că inițiativa nu este a primăriei, nici măcar a vreunui partid sau fundații cu sentimente profund patriotice – e o problemă cu Vuia, degeaba a fost el primul om care a zburat cu mijloace proprii cu un aparat mai greu decât aerul, degeaba a fost în delegația României de la Paris cea care a semnat actele care consfințeau nașterea României Mari, a fost și mason nițel, dar cea mai mare vină a lui a fost ideea că prin unire Transilvania se va balcaniza –, este a Clubului Rotary Cetate și va fi realizată de un tânăr artist local, Eugen Țibuleac, va fi instalată lângă Castelul Huniade și…ei, da, cât credeți că va costa?

Nemaivorbind că Banatul nu s-a unit cu România la 1 Decembrie, acolo au existat lupte serioase, inclusiv cu armata sârbă care a ocupat zona până la Mureș, așa că artistul are timp berechet să termine statuia pe la mijlocul lui Decembrie, chiar dacă armata română a intrat în Timișoara abia în August 1919.

A, vă interesează cât va costa această statuie realizată de un artist care va fi răsplătit, desigur, pentru munca sa, nu ca profesorii și elevii de la Liceul de Artă din Arad pentru grupul lor de decupaje metalice?

Nici nu știu cum să vă spun să nu vă smulgeți părul din cap: da, 15 mii de euro.

Ați auzit bine, nu o sută, nu un milion, nu 15 milioane, doar 15 mii…