Acum două zile, în 24 februarie, în întreaga lume au avut loc manifestații care comemorau patru ani de război în Ucraina.

E vorba, desigur, de războiul dus de Rusia lui Putin împotriva Ucrainei recunoscute ca țară independentă și de sine stătătoare chiar și de Rusia în cursul anului 1994, an care s-a terminat cu memorandumul de la Budapesta. Acolo unde, împotriva cursului orbanist dominant, s-a organizat duminica o manifestare pro-Ucraina în fața ambasadei ruse. Și unde a apărut odată și un afiș care îl compara pe Viktor Orbán cu Nicolae Ceaușescu.

E drept însă că în 1994 la Moscova era Elțîn și nu Putin, în timp ce la Washington Casa Albă era ocupată de Bill Clinton, nu de Donald Trump. Iar războiul Rusiei împotriva Ucrainei nu a început cu agresiunea masivă din 2022, ci cu opt ani mai înainte, în 2014, atunci când Rusia, de data aceasta deja a lui Putin, a ocupat Crimeea.

E vorba, așadar, de un război care durează de 12 ani, mai precis de o agresiune a Rusiei imperialiste, conduse de un fost ofițer KGB, împotriva unei țări independente care dorește să iasă din îmbrățișarea mortală a Marelui Frate, orientându-se explicit spre Europa cea nouă. Până acum pierderile în vieți umane trec bine de un milion, majoritatea militari, desigur, dar și victimele civile sunt de ordinul zecilor de mii.

Cu alte cuvinte, războiul dintre Rusia și Ucraina ține în timp mai de mult ca cele două războaie mondiale luate împreună, apropiindu-se de războaiele de pe vremuri care puteau ține chiar și o sută de ani. Numai că pe atunci un război putea trece chiar neobservat de populația civilă, având în vedere armatele mici la număr, armele care nu prea aveau efecte dincolo de cei angajați în bătălie.

În timp ce acum, având în vedere mutarea lumii în virtual, războiul, indiferent unde s-ar desfășura, este o prezență cotidiană în viața omului aflat în fața ecranelor, o realitate care, chiar dacă indirectă, nu ne dă pace nicicum. Războiul de acum nu mai este cel din istoria îndepărtată despre care aflam din ziare și cărți. Chiar dacă nu prea mai există familii pe aici care să nu aibă memorii despre ororile războiului de pe vremuri. În ceea ce mă privește, bunicul după tată a fost rănit în primul, iar cel de după mamă a murit într-un lagăr în cel de al doilea război mondial.

Dincolo însă de luptele armate de pe teren, războiul modern înseamnă și propagandă. Iar propaganda, mai ales acum, în era online-ului, ajunge peste tot. Și produce victime. Chiar dacă nu mortale, dar mult mai dramatice pe termen lung.

În cazul nostru, mă gândesc la cei care încearcă să apere și să ne explice acțiunea Rusiei putiniste. Nu sunt puțini, chiar dacă pe aici, prin părțile estice ale Europei ai zice că am avut vreme să ne învățăm minte. În fond Europa de est, România, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia, dar într-un fel și ceea ce se numea Iugoslavia, au fost aproape jumătate de secol colonii rusești. Că pe atunci Rusia și hinterlandul ei se numea Uniunea Sovietică este doar o chestiune de nume, realitatea ne arată că pe atunci totul era decis la Moscova, nu la București sau Praga, Doamne feri, Budapesta.

Am trăit în acei ani, chiar m-am maturizat pe atunci, eu nu îmi fac iluzii. Și chiar dacă am avut bicicletă rusească, mult mai bună – era copiată după biciclete occidentale – ca cele făcute în țară, nu am căzut și cad nici acum în capcana Marelui Frate de la Răsărit. Nu, Marele Frate aduce violență și sărăcie, subordonare și dominație, toate acestea în cel mai primitiv mod posibil. Îmi aduc aminte de ușurarea bucuroasă pe care am simțit-o la căderea regimului de tip sovietic – rusesc, ca să nu fie neînțelegeri – în România. De Decembrie 1989 vorbesc, firesc. În sfârșit, eram liber și afară, nu doar înăuntru…

Acum, urmăresc cu un sentiment neplăcut cum se împart oamenii pe site-urile sociale în deștepți și proști.
Bineînțeles cel care spune este deșteptul, iar cei care nu sunt de acord cu el sunt proștii. Cei care n-au minte să priceapă că el are dreptate. Legat de războiul despre care vorbim, aici e vorba de cei care țin cu rusii sau cei care țin pumnii pentru Ucraina care se vrea în UE. Că se numesc europeniști sau suveraniști – o contradicție în termeni în relația cu Rusia – e pe moment, depinde de evenimentele aflate în curs. Până la urmă e vorba de opoziția ancestrală dintre patrioți și trădători.

Dar marea problemă este că împărțirea aceasta în două cete se face în funcție de inteligența presupusă. Ceva care nu depinde de tine. Te naști cu ea. Mai multă sau mai puțină, așa funcționează treaba.

În timp ce libertatea se câștigă. Nu te naști cu ea. O înveți. Dacă ai noroc în familie, la școală, eventual între prieteni. Dacă nu ești atât de norocos, atunci în lupta cu tine însuți. În singurul război intim care este oricând și pentru oricine binevenit. Și care, odată început, nu îți mai dă pace până la moarte. Pentru că astfel ajungi la convingerea fermă și eliberatoare că în lume și în viață nimic nu este mai important decât libertatea.

Ei, și atunci se schimbă toate…

Citește și:

4 ani de război în Ucraina: un conflict de uzură cu pierderi uriașe și o pace tot mai îndepărtată. Zelenski și-a prezentat buncărul – Video