Nu a început de ieri, chiar dacă cei care se trezesc filozofi pe site-urile sociale au început să se agite mai tare în ultimele luni. Fenomenele și procesele sociale au această caracteristică, explodează pe nesimțite, punându-i pe cei mai reflexivi să se întrebe: dar ce se întâmplă, care sunt cauzele, când a început nebunia? Iar cea de acuma este și mai greu de identificat și diagnosticat, având în vedere mediul virtual în care se desfășoară cu predilecție.

Aceasta este noutatea psihozei sociale de acum. Și în asta constă și caracterul ei straniu și incomparabil.

Până acum, marile psihoze istorice se declanșau în urma unor evenimente evidente, chiar palpabile, de cele mai multe ori legate de războaie sau alte activități agresive ale comunităților umane prinse în vârtej. Ajunge să ne gândim la cele două războaie mondiale și la nebunia din jurul lor. Că a fost vorba de fascism, nazism sau comunism, boala putea fi identificată relativ ușor.

Foto: Andrey Metelev / Unsplash.com

Tratamentul, de asemenea, e vorba de carantină, de izolarea celor care se considerau sănătoși de cei bolnavi, ajunge să ne gândim la deceniile de „război rece”, atunci când occidentul, în frunte cu SUA, se apăra de bacteria totalitară prin reducerea la minim a contactelor cu „lagărul” socialist.

Asta după ce, în urma celui de al Doilea Război Mondial, cel fascist a fost extirpat. Sau cel puțin așa părea.

Acum, dacă observăm lumea occidentală – de care, de o lună, aparținem și noi cu tot tacâmul –, la prima impresie nu găsim nimic care să ne explice explozia de idei și sentimente extreme, agresive și amenințătoare care bântuie de o vreme această lume pe care o credeam o oază definitivă a păcii și înțelegerii constructive dintre popoare și națiuni.

Și atunci, totuși, cum se explică revenirea lui Trump în SUA, jocurile de glezne în fața Moscovei ale unor țări abia scăpate din lagărul socialist, înverșunarea cu care cei care se cred a fi noua „avangardă” a istoriei încearcă să își impună, cu orice preț, ideile și crezul?

Foto: rte.ie

Subsemnatul bănuiește că toate acestea reprezintă consecințele mai puțin faste ale revoluției cibernetice care a început tocmai în perioada în care împărțirea lumii în două mari tabere părea că se termină. E vorba de anii optzeci-nouăzeci ai secolului trecut, atunci când explozia tehnologiei digitale în SUA i-a făcut până și pe liderii din Moscova sau Beijing să o lase mai moale. Era evident că dacă această ruptură dintre occident și restul lumii rămâne, ei nu vor profita nimic sau, oricum, prea puțin din noile posibilități pe care le oferea noua tehnologie și care, pentru cei atenți și orientați, se întrezăreau de pe atunci.

Și s-a produs atunci o deschidere cum n-a mai fost în istoria lumii de care ne amintim sau știm cât de cât. Părea că mergem spre ceva nemaivăzut și auzit, un fel de globalizare a ideilor care schițau o lume a colaborării și înțelegerii. Fără să mai vorbim de belșug și de alte cele care fac posibilă o viață demnă și îndestulată. Desigur, toate acestea se refereau la modelul occidental, la acel model la care părea că se raliază cea mai mare parte a lumii, în frunte cu fostul lagăr sovietic, dar semnale veneau și din îndepărtata China și alte societăți luate pe nepregătite de noua posibilitate pe care o oferea explozia tehnicii de calcul.

Numai că una este speranța și cu totul alta modul în care se transformă ea în realitate.

Explozia internetului a schimbat fundamental modul în care comunicau oamenii de milenii. Dialogul a fost mereu o povară pentru cei care doreau cu tot dinadinsul puterea, iar noua tehnologie a făcut posibilă eliminarea ei.

Ia, gândiți-vă un pic: în fața ecranului ești singur, cauți ce îți convine, ce te confirmă în convingeri și nu trebuie să te temi că vei fi contrazis.

Foto: ntnu.edu

Nu te contrazice nici măcar IA, acea inteligență artificială care deocamdată este doar o prelungire a clișeelor de percepție și gândire a omului mediu, al acelui om care figurează doar în statistici. Altfel spus, internetul, nici în forma sa cea mai „inteligentă”, nu declanșează dialogul, ci întărește imitația și conformarea.

Iar în această formă, să sperăm încă primitivă, oferă celor vicleni și ahtiați după putere un mijloc perfect de a manipula conștiința celor mulți, a celor care așteaptă de la alții soluția. Și mai este o problemă: noua tehnologie se află sub controlul unui număr mic de oameni, o adevărată oligarhie a informației și a tehnicii digitale. Pentru cei din fruntea unei puteri politice nu este o problemă să controleze această mână de oameni, așa cum vedem acum cu ocazia noii ordini politice din SUA.

Ce se întâmplă acum pe aici, pe la noi și alții de o seamă cu noi, nu este decât o imitație palidă și de multe ori deosebit de stângace a celor care se întâmplă în cetatea în care puterea politică și noua tehnologie își dau mâna. Nu este o întâmplare că la ceremoniile de inaugurare ale lui Donald Trump se înghesuiau mai toți capii marilor întreprinderi de comunicare digitală. Asta fără să mai vorbim de Musk, cel care efectiv personifică această împreunare contra firii dintre putere și comunicarea planetară.

Este un sindrom al psihozei pe care o trăim și despre care nu știm cum se va termina. Pericolul este cu atât mai mare cu cât se știe, ca să se termine orice psihoză cât de cât are nevoie de un șoc.

Să sperăm că am învățat din trecut câte ceva și ne vom opri la timp, nu ne vom șoca cu un război…