La noi lucrurile rele se întâmplă cu regularitate de metronom, în totală discordanță cu mersul obișnuit al treburilor.

În țara în care iarna nu-i ca vara ar fi de-a dreptul ciudat ca august să treacă fără concediul binemeritat, pesta porcină africană și o mizerie instituțională și instituționalizată specifică caniculei.

Fermierul numărul unu al județului, domnul Dimitrie Muscă, atins de măsurile luate pentru prevenirea molimei africane, se pune în mișcare, arătând din nou cu mâna spre autoritățile care nu fac nimic pentru prevenirea situației, angajându-se doar în măsuri pompieristice atunci când epidemia începe să se manifeste plenar în august.

Ideea lui Dimitrie Muscă este de bun simț, chiar dacă exprimarea este mai frustă: ar trebui găsite și eliminate cauzele și condițiile care duc la explozia de îmbolnăviri din august, iar pentru absența acestui demers de vină sunt cei din fruntea treburilor la nivel național.

Iar aici l-a indicat direct și personal pe Daea, ministrul de resort, cel pe care cu simplitatea-i caracteristică l-a făcut pur și simplu criminal.

Ar fi vorba și de nepricepere și de lipsă de interes sau mai exact de ceva interese ascunse privind preocupările de iarnă ale vânătorilor nației și nu numai privind mistreții, purtătorii „naturali” ai virusului.

Nepriceperea, în general, apare în discuțiile de concediu atunci când, la un pahar de vorbe, se abordează situația dezastruoasă din țară. Urmează hoția, de fapt în tandem cu nepriceperea sau incompetența, așa cum formulează cei care se exprimă mai elevat. Iar cei care văd dincolo de aparențe ajung invariabil la corupție, o temă în care, indiferent unde ne aflăm, în concediu sau la muncă, tot românul e acasă.

Așa și în cazul stabilimentului de la Săpoca, acolo unde, acum câteva zile, un bolnav psihic scăpat de sub control a realizat un adevărat măcel printre ceilalți internați. Sindicatul Sanitas a identificat imediat cauzele: insuficiența personalului și diminuarea sporului de periculozitate de la 75 la 50 la sută.

Cu alte cuvinte, treaba și aici se impute de la cap, exact ca în cazul pestei porcine, sindicatul exprimându-și solidaritatea cu membrii săi nevoiți să facă de serviciu în aceste condiții într-un mediu cu bolnavi psihici cu probleme penale.

Ce să mai zici, avem acest dar de a arunca pisica moartă în ograda vecinului, de a vedea așchia din ochiul celuilalt, de a sări în sus doar dacă pleasna ne lovește direct și personal.

Nu-mi aduc aminte, cu toate că urmăresc viața publică românească cu ochii jurnalistului de peste 30 de ani, de o situație, de o persoană având anumite responsabilități care s-a învinuit pe sine pentru nereușita activității sale.

Să spună omul, da dom’le, eu am fost de vină!

Chiar dacă ar trebui să fiu plătit mai bine, să am condiții de muncă mult mai bune, eu am greșit, am fost neatent, superficial, nepregătit și delăsător. Trebuia să-mi dau seama din timp de evoluția lucrurilor și să iau măsurile care se impuneau. Iar dacă sistemul, instituția îmi punea bețe-n roată, atunci să strig, nu după ce s-a întâmplat evitabilul.

Ajungem astfel încet, ca la o discuție lejeră de vară, lângă un pahar rece, la responsabilitatea fiecăruia dintre noi atunci când luăm parte în activități despre care știm bine că nu sunt în regulă, nu corespund reglementărilor și așteptărilor, dar noi dăm din mână a lehamite și concluzionăm de fiecare dată: asta este, dom’le, n-ai ce face.

Fiindcă dacă nu facem asta nu avem dreptul să ne erijăm în victime într-un mediu la corupția căruia contribuim și noi doar prin simpla noastră prezență tăcută.

Astfel ne transformăm din victime în complici, iar din aceasta postură toate imprecațiile noastre împotriva sistemului, a incompetenței și nepotismului generalizate cad în gol, mai precis cad în falsitatea în care trăim aruncând vina mereu pe alții.

Nu știu care este soluția, am doar o bănuială.

În ultimele zile m-am întâlnit cu mai mulți români care lucrează în străinătate. Toți, dar fără excepție, mi-au spus că au plecat nu neapărat pentru bani mai mulți, ci pentru că nu mai suportau condițiile din țară, corupția sistemului, greutatea mecanismului care calcă pe indivizi, obligându-i să se „descurce” dacă vor mai mult decât au.

Mi-au povestit de greutățile pe care le-au întâmpinat mai ales la început în străinătate, de fapt până când au reușit să renunțe la obișnuințele lor învățate în țară. Mi-au confirmat fără excepție că vor reveni în țară, ar reveni de fapt mâine dacă ar observa că lucrurile se schimbă în bine. Nu neapărat la banii pe care îi poți câștiga din muncă cinstită și competentă, ci în atitudinea oamenilor și a instituțiilor de care depinde individul.

După cum se știe, cel puțin un sfert dintre cetățenii României se află în această situație.

Am impresia că în momentul în care cel puțin jumătate din ei se vor reîntoarce în țară vom scăpa și de presa porcină africană – suntem țara europeană care conduce acest top negativ – și de nebuniile de căldură mare care dau regulat peste noi în august.