Chiar dacă n-au fost victime, incendiul de la Notre-Dame a fost resimțit mult mai puternic în Europa decât seria de atentate sinucigașe de Paștele neortodox din mai multe orașe din Sri Lanka, republică democratică socialistă, de altfel.

Probabil că ni se pare oarecum normal, cultura noastră este încă profund europo-centristă, eventual atlantică, dacă îi băgăm și pe europenii care au creat așa numita Lume Nouă.

Chiar dacă mai nou obligatoarea corectitudine politică ne face să zâmbim cu înțelegere când vine vorba de Africa sau Asia, dar, ca să fim onești, e mai bine să recunoaștem că în afară de țările cele mai occidentalizate de acolo, gen Japonia sau țările din nordul Africii, nu dăm doi bani pe restul, nu ne interesează eventual doar din perspectiva că acolo, precum în indicația primelor hărți despre teritoriile necunoscute, trăiesc monștrii cu care nu prea am dori să avem de a face.

Și asta cu toată comunicația modernă, cu știrile care vin instantaneu, cu turismul care a devenit global iar aceste teritorii sunt tocmai bune de vizitat ieftin și fără să ne afundăm prea tare în cultura și civilizația lor. Nu ne interesează decât câștigul și divertismentul, să ne scutească, dacă se poate, cu problemele lor plictisitoare și milenare.

Asta este explicația pentru faptul că oroarea din Sri Lanka nu prea interesează, în fond e departe iar ăia sunt vai ș-amar de capul lor, asta explicând și faptul că prea puțini realizează caracterul straniu și atipic al măcelului de acolo.

Războiul civil, unul îndelungat și sângeros, s-a încheiat acum zece ani iar de atunci țara a trecut printr-o perioadă fastă cu turismul explodând pur și simplu. Războiul despre care vorbim nu a avut de-a face cu minoritatea de 10% de musulmani, fiind un conflict între majoritarii singalezi, budiști și tamilii hinduși. Pe lângă ei, o altă minoritate de doar 7%, creștinii s-au ferit să se implice în conflictul amintit, musulmanii fiind repudiați de toți, tamilii chiar refuzând ajutorul lor în lupta cu singalezii budiști.

Nimic nu prevestea aceasta radicalizare, de fapt nici măcar acum nu se poate spune cu exactitate dacă teroriștii sinucigași au fost produși de comunitatea din țară sau au fost „implantați”, mulți dintre ei – au fost până acum 18 arestări – având legături cu țări precum Pakistan, alții având studii în Australia și chiar Marea Britanie. Toate astea explică și defecțiunea sistemelor locale de poliție, ele neluând prea în serios zvonurile venite pe diferite căi despre pregătirea unor atentate,

Chiar dacă lucrurile încep să prindă contur în timp ce țara este în doliu și stare de urgență, rămân foarte multe lucruri neclare: Isis a revendicat până la urmă atentatele, există însă și o altă organizație care a făcut la fel, specialiștii ajungând la concluzia că acțiunea a fost realizată de „subcontractanți”. Până și asta întărește ideea că atacul nu a venit din interiorul comunității musulmane din țară, ci a reprezentat o lovitură a terorismului islamic internațional ca răspuns la măcelul din moscheea din Christchurch.

De altfel un oficial srilankez a confirmat această idee, faptul că s-a întâmplat în Sri Lanka fiind explicabil probabil tocmai datorită lipsei de pregătire a statului insular, fost Ceylon, din sudul Indiei pentru astfel de acțiuni. Cu alte cuvinte au lovit acolo unde se aștepta mai puțin și era mai ușor, reușind să producă o serie de atentate soldate cu cele mai multe victime de la atacul asupra turnurilor gemene din 11 Septembrie 2001.

Toate acestea ne indică câteva evoluții neliniștitoare pentru viitor. Dacă terorismul islamic s-a născut în legătura cu statul Israel și a evoluat spre războiul terorist cu Occidentul în frunte cu SUA, considerate principalele responsabile pentru suferințele lumii musulmane, mai nou atacul direct, datorită măsurilor de siguranță luate în aceste țări, devine aproape imposibil. În aceste condiții organizațiilor teroriste le rămâne să acționeze doar împotriva unui alt simbol occidental: creștinismul.

Creștini se găsesc peste tot în lume, iată inclusiv în țări la care nici nu ne gândim când vine vorba de creștinism, țări care, de altfel, nu au nicio legătură cu complexul militar-comercial și tehnologic al civilizației atlantice preponderent creștine. Dimpotrivă, aceste țări pot reproșa civilizației europene, colonialismului exact aceleași lucruri ca lumea arabă musulmană și cu toate acestea, prin creștinii care trăiesc în ele, devin ținte ușoare pentru terorismul jihadic.

Soluții la ora actuală efectiv nu există, occidentul și împreuna cu ei, noi răsuflând ușurați că iată, măsurile de siguranță au dat rod, atacurile teroriste desfășurându-se departe de noi, chiar dacă, ce putem face, vizează în continuare creștini.

Și aici este pericolul cel mare: clădită pe ipocrizia și perfidia colonialistă occidentală, acest conflict, unul considerat de civilizație și politic până acum, să nu se transforme în ceva de care credeam că am scăpat de mult: într-un război religios al secolului XXI.

Iată, evoluția principalului conflict al sfârșitului de secol XX vine să ne reamintească de butada atribuită lui Malraux în cea mai cruntă interpretare a sa: secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc.