Enola Day – Paradoxul USR PLUS: nici cu sufletul în rai!

    de Lajos Notaros | 4 noiembrie 2021, 7:44 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    18

    Dincolo de politicianismul endemic, criza politică actuală din țară poate fi citită și dintr-o perspectivă a structurii de partid din România.

    Nu foarte mulți realizează că în România nu există de fapt un partid autentic de dreapta.

    UDMR nu se pune, USR, vom vedea, n-are cum. PSD se declară de stânga fără probleme chiar dacă rămâne foarte atent la accentele naționaliste sau fundamental-ortodoxiste. E un sindrom al moștenirii politice, nu ai cum să faci politică în România fără să fii român și ortodox. A realizat-o până și Ceaușescu, atunci când s-a dus la înmormântarea cu tot dichisul al tatălui său, dând astfel liber manifestărilor național-ortodoxe chiar și în sânul comunismului ateu prin definiție. Și internaționalist, desigur.

    Liberalismul este prin naștere de stânga, eventual centru-stânga, având în vedere locul unde și timpul în care s-a născut, în occident, adică și în secolul iluminismului și al umanismului progresist. Desigur, ajuns dincolo de Carpați s-a cam dat peste cap, neavând nicio șansă să ocolească ideologia naționalistă. Pe atunci însă era firesc pe aici, în fond națiunile est-europene erau în formare încă și pe la sfârșitul secolului XIX, emanciparea lor fiind pe atunci o chestiune de libertate, ca să nu spunem liberalism. Numai că liberalismul românesc actual nu mai este în situația de pe vremea Brătienilor, emanciparea națională s-a produs de peste un secol. Ar fi momentul ca liberalii români să treacă nițel mai pe stânga, în fond sunt singurii care se numesc liberali din Parlamentul European și care stau cu ”popularii” declarați de dreapta. Cu toate că există acolo și o fracțiune liberală autentică.

    Și în care se află USR PLUS.

    Ei însă, cei care se numesc liberali, se înghesuie la dreapta și țin și la inițialele istorice care nu mai acoperă de mult nicio realitate de pe teren. Nemaivorbind de faptul că au ajuns în această situație dând o mână de ajutor stângii postcomuniste în anihilarea singurului partid de dreapta de tip occidental din România postrevoluționară. Este vorba, desigur de PNȚCD-ul lui Corneliu Coposu, o formațiune care dădea mai mult pe principii decât pe interesul imediat și stringent. A trebuit așadar să piară, iar liberalii noștri de acum, indiferent dacă recunosc sau nu, au fost părtași în exterminarea creștin-democrației românești de tip european. Și beneficiari direcți.

    Nu e o surpriză așadar decât pentru cei blocați în proiecte fără ieșire relația morganatică între PNL și PSD, în fond amândouă se originează pe stânga, dar se simt bine pe pseudodreapta, având în vedere cele spuse mai înainte. Rezultatul este cel știut și experimentat plenar în aceste zile: în absența unui partid social-democrat autentic, coroborat cu jocul la ofsaid al peneliștilor în problema creștin-democrației, cele două partide care domină de o vreme viața politică românească – e vorba de PSD și PNL – se află într-o dulce, dar mereu tensionată relație adulteră.

    Văzută din această perspectivă, faptul că niciuna dintre aceste două partide nu vrea să se alieze cu USR PLUS – s-a văzut ce a ieșit din încercarea cu PNL – este cât se poate de firească.

    USR PLUS, trecând dincolo de liderii arătați cu degetul liberal sau pesedist, este primul partid românesc care s-a organizat pe un program european de tip occidental. Indiferent ce zic acești lideri în frunte cu Barna sau altul, este vorba de un partid liberal de tip modern cu accente neoliberale, progresiste, deci așezat undeva pe centru-stânga. Adică exact în locul pe care l-au lăsat liber cele două mari, cu pretenția însă că acolo nu are voie să se așeze nimeni, doar ei, dacă vor.

    Asta ar fi însă cea mai mică problemă, cea mare este că USR PLUS, un partid tânăr, având doar 5 ani, fără experiența administrației și a politicianismului tradițional endemic, pune principiul în fața interesului. Din acest punct de vedere este urmașul autentic al PNȚCD-ului lui Corneliu Coposu. Cei mai puțin optimiști spun că asta este demagogie, ia să-i vezi când vor ajunge la putere, însă în politică lucrurile nu funcționează ca în matematică sau…fizică. Noutatea unei formațiuni politice este întotdeauna binevenită, fiindcă mai răscolește apele stătute, obligând și pe ceilalți să se mai muleze pe realități și nu doar pe interesele lor bine articulate practic și administrativ.

    Desigur, partidelor consolidate nu le convine această situație, încercând din toate puterile să anihileze originalitatea și „plusul” adus de cel nou și ”neexperimentat”.

    Văzută de aici, situația USR PLUS în actuala conjunctură politică românească dovedește de fapt că este încă singurul partid politic autentic de pe scenă, celelalte fiind de fapt grupări de interese și care se aliază oricum, oricând și cu oricine care este în aceeași situație. Adică îi înțelege și nu vine să predice apă în timp ce beau cu toții vin.

    Din acest punct de vedere singura alianță care va funcționa – din păcate – în România zilelor noastre este cea care e pe cale să se formeze: PNL-PSD-UDMR. Va funcționa, vorba vine. Pentru ei, da, vor ajunge să se înțeleagă la împărțirea profitului, pentru noi, pentru cei pe care, spun ei că îi reprezintă, va fi ca mai înainte, va fi ca întotdeauna: Dumnezeu cu mila!

    Nu de alta, dar de aia suntem cu toții creștini, chiar dacă nu cu toții ortodocși.
    Ș-apoi, știți cum e cu raiul și cu plăcerea: după ce ai ajuns acolo, nu mai ai nevoie de alte plăceri…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sunteți în eroare în acest articol din mai multe puncte de vedere: 1.Liberalismul nu este de stânga sau centru-stânga, ci pur de dreapta, iar liberalismul și libertatea sunt două noțiuni diferite. 2.USR (nu se mai numește USR-PLUS) nu este un partid de doctrină politică, ci de interese obscure (pe modelul PPE), înființat și susținut puternic din afara țării. 3. USR nu pune principiul în fața interesului – ci invers, așa cum „per a contrario” trebuie apreciată și afirmația că USR este încă singurul partid politic autentic de pe scenă, celelalte fiind de fapt grupări de interese (Sic!). Ar mai fi și altele, dar n-am vreme acum de toate. Nu mă așteptam la astfel de fracturi ideologice și de percepție a realității politico-sociale de la un observator avizat și echidistant, așa cum vă pretindeți. Se pare că nu înțelegeți nici că PNL și USR au în spate facțiuni rivale din duetul UE-SUA.

      +5 voturi
      +1
      -1
      • Eu știu multe, înțeleg mai puține, la DVS însă este invers,
        Discuția nu prea are rost din moment ce dumneavoastră așezați liberalii la dreapta spectrului politic. În răspăr cu orice teorie politică serioasă.
        Poate mai studiați nițel, înainte de a aduce jigniri, vorba vine, ”rafinate” celui care spune altceva decât gândiți Dumneavoastră…

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Prima frază o consider un compliment. La a doua (inclusiv răspărul) ar trebui să vorbiți cu Titus Gheorghiof, cu riscul de a vă înjura că l-ați făcut de stânga. (Actualii „liberali” arădeni v-ar răspunde că ei sunt ambidextri – cu dreapta semnează și cu stânga iau banii). La a treia pot spune că eu emit păreri politice pe care le-am asimilat studiind fenomenul de multă vreme, din varii surse bibliografice române și străine, mai vechi și mai noi, nu din șuete cu Basil sau Sami (care par oricum mai avizați în temă decât dvs.). S-auzim mai bine!

          +7 voturi
          +1
          -1
          • Mersi, din nou, de bunăvoință, un singur lucru doar: în viitor citiți mai atent textele pe care le comentați.
            Eu nu de Titus am vorbit, ci de liberalismul clasic. Am si specificat că trecând Carpații s-a dat peste cap. Poate am fost prea ”rafinat” pt Dumneavoastră.
            Doar așa ca să știți: liberalismul în UE este de dreapta doar în România. Nu că n-ar reieși din text, doar așa ca să vă ajut…
            Răutățile cu Sami și Basil nu le bag în seamă, ar fi penibil să mă las comparat la acest nivel cu ei sau ei cu mine…

            --4 voturi
            +1
            -1
    2. Nu mi-am imaginat vreodată ca un analist cu capacitatile dumneavoastra sa comita o ”blasfemie” de genul: ”USR PLUS, un partid tânăr, având doar 5 ani, fără experiența administrației și a politicianismului tradițional endemic, pune principiul în fața interesului. Din acest punct de vedere este urmașul autentic al PNȚCD-ului lui Corneliu Coposu” (am facut copy-paste ca sa nu gresesc cumva!). Principiul in fata interesului? Glumiti? Sau, asemeni vorbei cu… padurea de copaci”, nu vedeti interesele mascate de ”principii” in care doar neavizatii pot crede? Cred ca Maniu si Coposu se zbat in mormant la o asemenea aberatie! Desigur, fortand o anumita logica politica, strict teoretic, se poate ajunge la asa ceva, dar sa pui pe acelasi ”palier” un partid progresist (in cel mai rau sens), care nu are nimic de-a face cu valorile inevitabil crestine (pe care, de altfel, le neaga prin insasi filosofia de baza), care ”taraste” valoarea nationala sub ”papucul” internationalismului european, privandu-l de insasi esenta specifica fiecarei natiuni, asta mi se pare de neinteles! Si de neiertat! Cred ca ar trebui sa va ganditi serios la un ”drum la Canossa”! Evident, Canossa nu se afla la sediul lui Pavelescu…
      P.S. Ca sa nu fiu acuzat de… eurofobie, sunt partizan al integrarii europene, dar fara negarea specificului national al fiecarui stat! Evident, acele laturi ale specificului care nu inseamna ”ciolaniada” tipice partidelor romanesti contemporane!

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Din păcate, de data aceasta nu prea am ce reține din commentul Dumneavoastră.
        O înțelegere primitivă, mergând pe locurile comune ale unui neționalism vetust.
        Nimeni din UE nu neagă specificul național, eventual luptă împotriva unor ”specificități” nu neapărat benefice.
        Cum ar fi corupția, hoția, demagogia și altele de acest gen.
        Apropo, instituția europeană a lui Kovesi tocmai a făcut niște descinderi la Oradea. În cazul unei ”afaceri” pornite din Germania.
        Vi se pare cumva că nu se respectă specificul național?

        0 voturi
        +1
        -1
        • Dumneavoastra va recititi raspunsurile la comentarii? Nu vi s-a parut niciodata, macar vag, ca suferiti de o autosuficienta cronica? Va urmaresc de multa vreme, stiti bine, si pot afirma, fara frica de a gresi, ca nu cadeti de acord cu interlocutorii decat atunci cand acestia va aproba! Atunci cand comentez la articolele dumneavoastra nu o fac cu speranta ca retineti ceva din ele, dar cu incredintarea ca altii o pot face. Afirmatia ca ”nimeni din UE nu neaga specificul national” e corecta doar daca tinem cont ca nimeni, e adevarat, nu prea isi asuma aceasta negare, desi sunt curente si grupuri care asta fac, fara asumare. Da, e foarte bine, si de dorit!, lupta impotriva coruptiei, hotiei si demagogiei, dar tare ne-am bucura noi, ”primitivii si nationalistii vetusti” daca lucrurile s-ar petrece chiar incepand din sanul celui mai demagogic for european…
          Cat despre USR (ca nu mai e cu PLUS… e cam cu minus!), lor li se potriveste perfect descrierea facuta de Sir Churchill, culmea, socialistilor: ”atunci cand pleaca nu stiu incotro se duc, iar cand ajung nu stiu unde se afla…”

          +4 voturi
          +1
          -1
          • Dă bine să identificați autosuficiența la alții.
            Există însă o problemă. Dumneavoastră comentați la ce credeți că este o opinie.
            Dar de fapt este nițel mai mult. Diferența se învață la școală. Opinia este doar un gen jurnalistic, dincolo de o diferențiere epistemologică.
            Dar mai sunt și altele cum ar fi analiza, comentariul.
            Vă dau un exemplu concret: vă aflați într-o fundătură logică atunci când susțineți că nimeni nu își asumă specificul național. Susțineți, adică, că doar noi și alții ca noi – Ungaria, de exemplu, nu? – are treabă cu specificul, restul, englezii, franțezii și germanii nu. Ei, se pare, vor să ne înghită cu specific cu tot.
            Problema e că ei chiar și între ei susțin acest specific, fiindcă nici francezii nu se vor înghițiți de englezi, iar englezii cu atât mai puțin de nemți. Poate de aia au ieșit din UE.
            Sau poate pentru că SUE pentru ei e SUA…
            Deci, nițel cam complicat cu specificul acesta național, nu credeți?

            --1 voturi
            +1
            -1
            • Greierele lui Pinnochio

              Tocmai ati oferit mostra de autosuficienta! :) Va citez: ”comentați la ce credeți că este o opinie.
              Dar de fapt este nițel mai mult” Sa insinuati cumva ca tot ce scrieti sunt… postulate? Desi, apreciez modestia acelui ”nitel” :) Acum, mai stim si noi ca exagerarea interpretarii unei afirmatii poate fi folosita ca metoda de negare a enuntului acesteia, dar ce faceti dumneavoastra cu exemplele date e rizibil. Fiindca nu luati (sau nu vreti sa luati) in calcul faptul ca tocmai tentativele de a impune anumite norme ce incalca specificul national au dus la Brexit (dincolo de alte ratiuni; economice, de exemplu). Si vor mai duce si la alte ”exit-uri”. Si, fiindca ati dat exemplul Ungariei (ati omis Polonia), chiar nu sesizati ca impunerea agendei ”educatiei” sexuale (cu toate formele ei) in tari cu puternice sentimente crestine ce fac parte din specificul national este de fapt refuzul de a-si asuma de catre EU aceasta componenta?
              Chiar ca e nitel mai complicat cu specificul national! Asta daca nu ne limitam la costumele populare, torsul lanii, transhumanta, taierea porcului etc :)

              +4 voturi
              +1
              -1
    3. Domnule Lajos Notaros, tot aud despre dumneavoastra a aveti fel de fel de pareri inedite si interesante…. nu mi se pare sincer ca le-ati avea….insa sunt convins de un singur lucru….asa scrieti dupa cum primiti bani! Va plateste Falca, scrieti frumos de el, va plateste USR-ul, scrieti frumos de ei…….Ne scutiti va rog de demagogii ieftine care astazi nu mai tin! Maine o sa va caut sa va platesc si eu sa vad ce scrieti despre mine! Din cauza oamenilor ca voi e Romania astazi in situatia in care e!

      0 voturi
      +1
      -1
    4. Să nu ducem discuțiile în derizoriu sau în jigniri. Lajos Notaros este un ziarist cu mare notorietate, care se remarcă tocmai prin criticile aduse celor aflați la putere în Arad. De aici concluzia că nu se vinde, ba dimpotrivă. Că are opinii pro sau contra unora sau altora, că poate fi criticat sau aprobat, depinde de viziunea fiecăruia.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.