joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Minciuni, minciuni sfruntate și statistici

    de Lajos Notaros | 7 mai 2020, 7:42 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    Formularea din titlu îi este atribuită de către Mark Twain lui Disraeli, dar nu este sigur dacă nu e chiar ideea lui Twain însuși.

    Așa cum nici formularea: „Nu cred în statistici, decât în cele falsificate de mine”, nu i se poate atribui lui Churchill, așa cum se face de obicei. Mai verosimil este că vine din „laboratorul” de propagandă al lui Goebbels, tatăl propagandei moderne, un personaj de neocolit atunci când vorbim de politica zilelor noastre.

    Propaganda, deși numită astfel și aplicată încă din secolul XVII de către iezuiți (De Propaganda Fide) în sprijinul catolicismului în lupta sa cu bisericile protestante, a devenit în politica modernă un element de bază, de fapt greu de distins de politica pe care o servește.

    1 1

    Ideea este simplă: crearea unei imagini proprii convenabile nouă și a unei imagini profund negative adversarului nostru, indiferent de „realitatea din teren”, mai precis indiferent de starea reală a lucrurilor, niciodată negre (răul absolut) sau albe (binele perfect), ci oscilând în funcție de situație între cele două extreme.

    Din nefericire, presa, așa cum s-a născut ea în ultimele două secole, a fost de la început vectorul principal al difuzării manipulării și propagandei, firesc dacă ne gândim la impactul noilor forme de presă din zilele noastre asupra mentalului colectiv universal.

    Am considerat necesară această introducere mai lungă, având în vedere dimensiunea nemaivăzută a fenomenului propagandistic și a manipulării legate de „pandemia secolului”, așa cum este alintată de către unii infecția pornită din China (nu știm de unde, cum și când exact) și care a dus la măsuri nemaivăzute pe plan mondial. De fapt la o carantină sau lockdown universale, urmată de psihoza inerentă unor asemenea evoluții, în fond oamenii reacționează demăsurat și anarhic (chiar dacă previzibil) la măsuri nemaipomenite, auzite și văzute.

    33

    Politicienii, cu grija lor neîntreruptă pentru propria imagine, au făcut restul, erijându-se, așa cum fac întotdeauna în asemenea cazuri, în salvatorii patriei, chiar dacă habar nu aveau la început cu cine se confruntă și ce ar trebui să facă. În loc să lase locul specialiștilor, președinții și prim-miniștrii au ieșit în față, explicând, analizând și liniștind poporul, ceva de genul: nu vă fie teamă cât mă vedeți pe mine.

    Poporului exact atâta i-a trebuit, știind din experiență ce bază poate pune pe asemenea vorbe. Că se numește Donald Trump sau Boris Johnson, Orban de ambe dextre sau Iohannis, contează mai puțin, ceea ce este mai important în acest caz este că ei, nici unul dintre ei, nu se pricep, nu sunt specialiști, de aceea ceea ce fac nu se numește informare și grijă, ci propagandă și manipulare.

    Urmarea s-a văzut. Acum când presa a devenit universală și personală în același timp, prin site-urile de socializare și platforme online, fiecare fiind și cititor și jurnalist, rezultatul a fost pe măsură. Dincolo de scandalul mediatic generalizat, au început să prolifereze pe toate gardurile și adresele online teorii conspiraționiste, de la cele mai sofisticate (oculta mondială), până la cele mai concrete și infantile (Billy Gates).

    4 1

    Și ca totul să culmineze în absurd, toți am devenit specialiști în statistică.

    Problema cu statistica este că dincolo de faptul că este un domeniu al matematicii, ea s-a integrat în studiul fenomenului uman prin puzderia științelor omului care se folosesc de ea, începând cu demografia, continuând cu economia și sociologia și terminând inclusiv cu virusologia. Oricât de deștept ai fi, dacă nu ai calificare în aceste domenii, tot ce spui, luând ca bază o dată statistică, exprimi doar o părere, una care merge de la avizată până la prostie, și nu o informație folositoare.

    Omul necalificat gândește în analogii, nu în raționamente sofisticate. Adică prin comparații, ca s-o spunem mai simplu, iar aceste comparații depind de nivelul său de inteligență și cunoaștere. Dar nici dacă este foarte deștept și avizat prin comparații nu poate merge la esența chestiunii – în realitate nu există două lucruri sau două fenomene identice – iar dacă stă prost cu coeficientul de inteligență și cu nivelul de cultură va ajunge să compare mere cu pere, așa cum foarte plastic se exprimă înțelepciunea generală, aia pe care o neglijăm de regulă pe site-urile online.

    Iar toate astea împreună: lipsa de onestitate a politicienilor, recursul lor permanent la propagandă și manipulare plus tendința digitală comună a poporului online de a ști toate și orice, formează în cele din urmă ghiveciul toxic în care ne aflăm acum.

     

    junge

    Purtăm măști peste tot, inclusiv în veceul de acasă, fără să știm de ce sau nu purtăm fiindcă știm noi de ce, ne oripilăm în fața cifrelor care nu mai fac distincție între una sau alta, așa cum ar fi rostul lor, realizând în cele din urmă că toți sunt proști în afară de cel care tocmai vă vorbește.

    În cazul de față cel care vă vorbește, tocmai pentru a preveni orice neînțelegere și interpretare neavenită – oricum vor fi și vor veni – se declară aici și acum cam prostuț de felul lui.

    Pe bune…

    (Ilustrațiile în ordine: Disraeli, prim-ministru al Regatului Unit, Mark Twain, scriitor, Churchill, prim ministru al aceluiași regat, Goebbels, ministru al propagandei sub Hitler și vestita Trudl Junge, femeia obișnuită, secretara lui Hitler, pe memoriile căreia s-a bazat filmul „Ultimele zile ale lui Hitler”, Der Untergang în original)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Apropo de propaganda si de manipulare. Cam cum credeti ca ar fi reactionat domnul KW la declaratiile si deciziile unor actuali ministri( de exemplu Anisie si Vela) daca faceau parte din asa-numita ,,ciuma rosie” . Pariez pe orice ca le-ar fi cerut demisia, in secunda imediat urmatoare.
      Asa insa, fiind din ,,guvernul meu” sunt in functii, ba mai mult sunt si laudati. Dubla masura!

      +19 voturi
      +1
      -1
    2. Greierele lui Pinocchio

      Cu alte cuvinte, domnule profesor, va cam deziceti de breasla 🙂 Sau, ca sa fiu in ton cu vremurile, va treceti in… izolare. Bine faceti! E ceva foarte contagios si putini sunt cei suta la suta imuni. Fiindca, desi este adevarat ca de la varful societatii pana la baza ei, toti isi dau cu parerea si devin specialisti, asa cum reuseste presa sa manipuleze si sa amplifice manipularea nu o poate face niciun guvern, niciun „specialist” care inunda mediul online cu statistici, comparatii, verdicte, previziuni etc. Sincer, desi mi-as fi dorit candva sa fiu ziarist, „mi-a trecut” repede cand am vazut ca presa, indiferent de forma ei si de locatie geografica, a devenit in (prea) mare parte un… bordel (imi cer public iertare tuturor ziaristilor – destul de putini – ramasi onesti!). Partea proasta e ca, la fel ca in alte domenii, si ziaristul trebuie sa traiasca, insa acestui deziderat firesc i s-a adaugat un… „cat mai bine”, ceea ce a dat o nota faustiana carierei multora. La fel cum s-a intamplat cu multi in medicina, unde chiar exista un juramant, nici jurnalistica n-a scapat, si nicidecum fiindca nu exista un juramant. Una peste alta, ajungi sa regreti evolutia, gandindu-te ca in epoca primitiva o bata solida si bine manuita rezolva si transa lucrurile mult, mult mai curat.
      Cu respect, cred ca presa e mana dreapta a politicienilor. Cu care nu doar ca o spala pe cealalta, dar la final, dupa ce „maurul” si-a facut datoria, o foloseste in alte parti mai rusinoase ale corpului…
      Iertati-mi franchetea, oricum dumneavoastra nu sunteti ziarist!

      --6 voturi
      +1
      -1
      • Cu tot respectul pentru spiritul comentariilor Dumneavoastră, mult peste cele obișnuite în mediul online, de data aceasta nu ați decodificat corect mesajul.
        Nici măcar nu este vorba aici de presă, ci de efectele politicului asupra ei. Nu presa poartă vina, ci politicul și mediul care o obliga la un comportament în care nu se simte bine.
        Și da, sunt și ziarist, chiar dacă nu unul tipic, având avantajul fața de colegii mei că eu am putut să mă retrag atunci când a fost cazul în domenii nu neapărat publice, dar la fel de parazitate de politic.
        Acum chiar nu fac asta, lucrând pentru o publicație care, chiar și cu presiunile inerente – uneori perverse – încearcă să își păstreze calitatea jurnalistică.
        De fapt poanta e că presa este la ora actuala parazitată, pe lângă politic si economic, de publicul său care se crede și jurnalist, neavând conștiința că și asta este o meserie care se învață, nu ajunge să știi a scrie și citi, trebuie să le știi face pe amândouă într-un mod calificat.

        +2 voturi
        +1
        -1
        • Greierele lui Pinocchio

          Domnule profesor, nici nu am dorit sa decodific. Ca sa spun asa, mi-ati ridicat o minge la fileu si n-am vrut s-o ratez. Revenind… Nu sunt de acord cu dumneavoastra, si fraza ”Nu presa poartă vina, ci politicul și mediul care o obliga la un comportament în care nu se simte bine” nu poate fi acceptabila. Nu vreau sa pozez in… erou, dar, cu toate riscurile, acolo unde nu m-am simtit bine nu am ramas. Sau, am ramas avand curajul de a ramane EU. Lucru care nu prea se mai intampla in presa actuala in care aproape orice EU devine un ALTER EGO al cuiva. V-as pune o intrebare: daca un politician sesizeaza, sa-i zicem, ”apetenta” unui ziarist pentru, stiu eu, faima, castig material, promovare etc si il ”ajuta” transformandu-l intr-un fel de marioneta, politicianul isi vede reusita propaganda/manipularea, iar ziaristul obtine ce si-a dorit, care sunt aici cauza, efectul si consecintele. Nu-i asa ca daca la ultimele doua e destul de usor sa raspundem, in ce priveste prima parca am avea niste ezitari?
          Precizari absolut obligatorii:
          – nu am intentionat deloc o referire la dumneavoastra ca ziarist. Consider prezenta dumneavoastra in acest mediu o chestiune ce tine de alte lucruri.
          – sper ca ”parazitarea” la care faceti trimitere nu e o aluzie. Comentez fiindca n-am fost niciodata suficient de retinut in a fi ”pofticios” cand a aparut oportunitatea unui dialog de calitate.
          – cum am spus, nu generalizez. In sensul ca nu pun toti ziaristii ”in aceeasi oala”. Dar nici nu pot sa nu constat ca vorbim tot mai mult despre exceptii. Dar, cata vreme ele exista… Stiti sigur ca in cutia Pandorei ultima ramasa pe fundul ei a fost speranța…
          Cu respect!

          +1 voturi
          +1
          -1
          • Cu acelasi respect: vedeŧi ca am terminat cu mine însumi, deci nu ma simt deloc exclusiv.
            Presa nu poate fi incriminată, asa cum nici politica sau altele. Astea sunt generalizări nepermise si care încurcă înțelegerea adevăratelor probleme. Vina este intotdeauna individuală, putem vorbi de vina unui jurnalist sau a unui politician, dar nu a presei sau a politicii. Nu de alta, dar am discuta discuții.
            Chiar dacă există tendințe și curente, vina rămâne individuală.

            +1 voturi
            +1
            -1
            • Greierele lui Pinocchio

              Am ajuns sa ma citez… 🙂 Scriam: ”Nu vreau sa pozez in… erou, dar, cu toate riscurile, acolo unde nu m-am simtit bine nu am ramas. Sau, am ramas avand curajul de a ramane EU. Lucru care nu prea se mai intampla in presa actuala in care aproape orice EU devine un ALTER EGO al cuiva.” Cred ca este suficient ca sa arat ca sunt, evident, de acord ca vina este individuala. Insa atunci cand vina individuala a lui X se adauga celei a lui Y, Z etc, putem vorbi despre o vina colectiva. Asta daca tinem cont ca termenul colectiv are limite. Drept pentru care se justifica acel ”aproape” din fraza citata. Stiu ca nu veti fi de acord cu mine, poate ca e mai mult decat imprudent sa-mi expun parerea asta chiar intr-un ziar, dar experienta contactului cu presa ma face sa raman fidel parerii mele ca jurnalismul onest ramane minoritar in peisajul general jurnalistic. Ca de altfel si in politica sau alte domenii… Ma opresc aici, caci nici eu nu vreau sa discut discutii. Va doresc un weekend frumos!
              P.S. Intr-o tentativa de descretire a fruntii, inchei cu ”Traiasca 15 mai!” 🙂

              0 voturi
              +1
              -1
            • La prima intervenție am rezistat tentației,dar acum vă mărturisesc și nu exagerez: în 30 de ani am lucrat în 10 redacții și am colaborat cu încă cinci-șase pe parcurs. Jurnalismul independent este minoritar, cum ziceți, și cum foarte bine completați: în toate domeniile, cu cât este mar rar cu atât este mai valoros. Să te ferească Domnul de jurnalistul care își petrece viața într-o singura redacție. E ca ala care îsi bea mințile într-o singură crâșmă, servind până la capăt monopol cu dulce. Si da, vină colectivă nu există, cel puțin nu în statele de drept…

              +2 voturi
              +1
              -1
    3. Trebuie făcută o deosebire între jurnalism (presă) și propaganda angajată (pe față sau în ascuns). Cei care-i slujesc prin scris pe politicieni (ca și pe manageri sau alt fel de potentați) nu pot fi considerați ziariști în adevăratul sens al cuvântului. Ei nu servesc cu deontologie și dedicare publicul cititor, respectând adevărul, veridicitatea știrilor și oportunitatea lor. Ei doar laudă (sau denigrează) la comandă, fără autocenzură sau principii, știind clar că mint, omit sau dezinformează. Nu asta e presa, asta e doar o mașinărie de propagandă plătită. Chiar dacă se amestecă uneori aspectele, un om cu mintea deschisă își dă seama ce este știre de presă și ce este doar manipulare. Eu recomand oamenilor de bună credință să citească tot, dar să cearnă și să analizeze informația cu propriul sistem de valori.

      0 voturi
      +1
      -1
    4. Presa este sau ar trebi sa fie a 4-a putere in stat.
      In realitate puterea presei se rezuma la puterea unor asa-zisi jurnalisti de a negocia ”chestii” cu factori de decizie din administratia locala sau nationala.
      Presa in loc sa fie un paznic al democratiei (cuvant fara sens, naiv si adesea fara continut pentru majoritatea ziaristilor) este un vehicul, un facilitator pentru diversi politruci sau pentru diverse organizatii (si publice si private).
      Presa fara scop, fara obiective declarate, fara viziune sociala este presa gandita ca agentie de comisionare media (ca platforma pentru publicitate economica sau ascunsa politica).
      Presa fara jurnalisti care sa inteleaga mecanismele politice si sociale ramane presa care se limiteaza la mecanismele de rentabilitate a comisionelor incasate.
      Presa care fie tace, fie vorbeste incoerent, fie critica fara argumente, nu este altceva decat organizare a manipularii – de regula pentru niste interese contrare interesului public. O presa de tip roaba plina cu ura pe care ziaristul o arunca in mijlocul casei pe covor.
      Presa netransparenta, in care nimeni nu stie care sunt proprietarii structurii de presa, nu va putea sa iasa de groapa indoielii.
      Presa marcata de saracie va fi tot timpul sensibila la diverse avantaje ascunse.
      Presa neinteligenta care se supune orbeste unor indicatori insuficienti dati de numarul de accesari va fi o presa partiala, superficiala, incompetenta, fara sens, fara interes pentru valori, pentru interesul public ….. pentru nimic din ce ar trebui sa conteze.
      Perceptia (reala) a publicului despre presa ca fiind una slaba, corupta, subiectiva, manipulatorie, plictisitoare, insuficienta, isi arunca panza indoielii si peste cei seriosi si astfel se incurajeaza, inclusiv de cei seriosi, o generalizare deranjanta: ”presa din Romnia este de rahat”. Cum mai poate un reprezentant al presei sa se opuna unei astfel de anateme si asta cu atat mai mult cu cat prin actiunile sale personale se complace, gireaza, sustine o presa de rahat?
      Nu am vazut in presa locala niciodata, in toata presa, pentru motivele de mai sus, sa se discute argumentat, profesionist, o tema care poata produce schimbare. TOATE articolele se limiteaza la a constata ce s-a intamplat fara a face o analiza a cauzelor si o indicare logica a unor directii pentru atingerea unui obiectiv public clar, determinant pentru viata politica, sociala si economica. Am vazut si citit doar pareri scrise intr-o mare lene sau intr-o mare confuzie conceptuala. Lenea, incultura, impostura si smechereala combinate.

      +2 voturi
      +1
      -1
    5. Sunt f.interesante observatiile facute pe marginea unui subiect destul de alunecos.Oare pana unde se ,intinde’ libertatea de exprimare? Mai ales cand cineva vrea sa expuna ,fapte’ concrete,verificabile si isi si asuma raspunderea celor declarate.Primeaza adevarul demonstrabil sau imaginea(orgoliul cosmetizat)? Am cunoscut pe cineva care a vrut sa i se publice in presa locala istoricul unei escrocherii(omul a avut documente,fotografii,sentinte care se bateau cap in cap,plus o declaratie autentificata de notar ca-si asuma eventualele consecinte juridice in cazul demonstrarii a fi denunt calomnios).Nu i s-a publicat articolul,justificarea fiind ca „nu se poate sa scrie asa ,direct'” despre cineva.Fac abstractie ca ar fi fost vorba despre un personaj destul de cunoscut.Oare de ce nu a fost publicat? Doar pt ca redactorul sef cunostea de aproape acel personaj? Mai mult,era cunoscut si la nivelul administratiei locale? Subliniez ca cetateanul care vroia sa faca public un lucru gretos(s-a dovedit ulterior ca era justificata sesizarea) era fara sprijin politic sau de alta natura.Omul fiind de buna credinta,si-a subminat sanatatea insistand pe la diferite foruri.Cunoscand bine acest caz,imi pun intrebarea: cine trebuia impuscat pentru a pastra increderea in adevar si justitie?Si desigur libertatea de exprimare despre care tot latram?

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.