Enola Day – Jurnalismul între a putea și a fi. În prima parte despre unde, ce și cine

    de Lajos Notaros | 16 iunie 2022, 7:30 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    Am mai scris și, dacă zilele nu întră de tot în gaura neagră a internetului, voi mai scrie, sper.

    Ce să fac, de peste 30 de ani cu mici întreruperi lucrez în presă, am trecut prin multe, iar acum, așa pe sfârșite, încerc să văd ce vă mai așteaptă. Pe voi toți, jurnaliști și consumatori de presă deopotrivă. Apoi mai am și un apropo, de fapt două. Prima ar fi observația unuia dintre comentatorii noștri, ai Specialului, privind decăderea și corupția presei în general, a celei arădene în particular. I-am promis că îi voi răspunde mai aplecat și mai aplicat, vreau să mă țin de cuvânt. Dar avem și o știre proaspătă în domeniu: după ani de zile în care era vocea unui post TV mai nou și care spunea că se ghidează după normele occidentale ale presei, Cristian Tudor Popescu, CTP-ul nostru și al tuturor, a fost pus pe liber de la Digi24.

    Încep cu el, în fond cu plecarea sa se termină o epocă. Acea epocă a jurnaliștilor formați sau care, într-un fel sau altul, veneau din „lumea veche”. Pentru noi, această lume însemna și controlul politic total al presei, pentru cei din occident doar lumea dinainte de Internet. Dar în această lume, indiferent cum sau unde, jurnalistul avea un prestigiu după care mai nou doar tânjește degeaba. Mai ales după ’89, eliberați de servituțile politice impuse, oameni ca Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu sau al nostru CTP erau ascultați de o țară întreagă.

    Mai precis, de țara care citea. Citea ziare, reviste și chiar și cărți. Fiindcă această presă, cea de dinaintea internetului, era ca o antecameră a literaturii, cu personaje care oscilau între publicistică și poezie, devenind prin radio și televiziune adevărate vedete. Revenind la Cristian Tudor Popescu, el era un tip care părea atipic, dar în mediul românesc nu era defel, dimpotrivă, sintetiza cumva trăsăturile jurnalistului adevărat așa cum le place românilor: spontan și acid, guraliv peste măsură, dur în vorbe, de multe ori la limita decenței și gata să sară la atac ori de câte ori se ivește ocazia.

    Cum am început să spun nițel mai sus, cu el se termină o epocă în presa românească, sau în ceea ce a mai rămas din ea. Surghiunit pe Facebook, omul s-a și plâns imediat după plecare, observând că nu mai este băgat în seamă, interesul pentru el a scăzut brusc. Explicația este simplă: trăim o perioadă în care vedetele sunt făcute de ecrane de tot felul și toate dimensiunile, dar împlinirea se produce în continuare pe ecranul televizorului, iar prin asta am identificat forma de presă, amestecată cu divertismentul, care leagă lumea veche a presei scrise cu cea nouă a presei postate și distribuite.

    Vă mărturisesc ceva în acest punct al excursiei noastre în presa văzută de mine: de ani de zile, probabil de vreun deceniu, nu mai consum presă la televizor. De fapt, ca să o spun pe aia dreaptă, nu mă uit la TV, eventual accidental. Modul în care se amestecă informația cu divertismentul, stilul populist în care se caută influențarea prin sentiment și ocolirea intelectului, mă deprimă de-a dreptul. Stau așadar pe laptop, de fapt am transformat un Samsung plat în ecran pentru calculator și aleg.

    Normal, problema mare este: ce?! Pentru că fiecare dintre noi, aflat în posesia unui ecran de mobil, tabletă sau laptop alege altfel. Sunt și asemănări, dar nu există suprapunere perfectă. Pentru că fiecare este inconfundabil, fiind definit de propria viață, de propriile sentimente și trăiri, de mediul inconfundabil în care trăiește. Și atunci încă nu am vorbit de educație și cultură sau de capacitate intelectuală.

    Cel puțin așa ar fi firesc, însă noua realitate virtuală tinde să provoace uniformism, pseudosolidarități în convingeri și în opinii. Să nu ne ascundem după degete, virtualul care tinde să înlocuiească jurnalismul clasic este manipulator în mod spontan și cu atât mai mult cu cât își propune asta. Este inundat de conținuturi dubioase, postate de oameni care habar n-au de cele cinci întrebări jurnalistice care se impun atunci când scoți în public un conținut. Mai ales acum, în tensiunea macabră a războiului din Ucraina, internetul este arhiplin de conținuturi „lucrate”, menite să impună o atitudine sau un atașament.

    Până și plecarea de la Digi24 a CTP-ului a fost legată de un astfel de video, preluat de post fără o verificare serioasă și care spunea exact inversul la ce arăta, jurnalistul observând acest lucru în direct și la oră de audiență maximă. Cu alte cuvinte, spiritul partinic și necritic se manifestă plenar pe suprafețele virtuale, punând la grea încercare jurnaliștii profesioniști, puțin mai nesiguri pe ce au învățat în noile condiții.

    Dacă până în 1989 jurnalistul știa cu ce se luptă – cu cenzura oficială de stat și de partid – acum lucrurile au devenit mult mai difuze, tocmai bune de exploatat la maxim de serviciile secrete și de cei care cred că pot face afaceri de milioane în presă.
    De altfel, al doilea motiv pentru care serviciile lui Cristian Tudor Popescu au fost considerate neavenite de cei care conduc Digi se referă la vehemența cu care jurnalistul cunoscut pentru vehemența sa înnăscută s-a manifestat la adresa pachetului de legi ale securității naționale pregătite pe neve de puterea politică actuală.

    Cel puțin așa se spune, iar dacă mai nou se spune undeva într-un fel, pentru cei mai mulți înseamnă că așa și este…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Frecție la picior de lemn!

      Eu aș veni cu un alt exemplu care să ilustreze decăderea și corupția din presă și m-aș referi la subiectul de actualitate al UTA-ei.
      M-am uitat prin presa cu jurnaliști și am citit niște platitudini oficiale cu o valoare informativă egală cu zero. Am mai citit și comentariile care au fost mai concrete. Tot prea puțin. Apoi am citit postările de facebook (a celor pe cre-i am în listă – deci nu toate și poate nici măcar cele mai avizate) și am mai aflat câte ceva.
      În concluzie aș spune că dacă aș sta doar după presă n-aș afla nimic. Cu social media mai aflu chestii – multe dintre ele fără nicio acoperire în realitate dar și multe corect și suficient argumentate și doumentate. Deci, social media e bună și fiindcă presa e slabă.
      Vă referiți la presă și la jurnaliști. Unde-s că presa scrisă a dispărut și a fost înlocuită de bloguri. Care este diferența de substanță dintre un blog de presă (un spațiu în care un număr restrâns de persoane pun subiecte pe care ei, jurnaliștii, le consideră subiectiv demne să fie puse pe tapet) și un alt blog (facebook poate fi văzut a un blog care pune pe tapet subiecte dintre cele mai diverse)?
      Sau să ne imaginăm că se crează o platformă blog care asigură spațiu de exprimare pentru oricine are ceva de spus – adică pentru tot felul de persoane care astăzi, în bucla lor, postează ceva pe facebook … devin postacii ăștia de facebook jurnaliști și instanțe ale facebook-ului devin bloguri de presă?
      Diferența majoră ar fi că unui jurnalist i se impun limite privind verificarea informațiilor, un nivel minimal de talent scriitoricesc, o structură logică și o exprimare care să rămână în canoanele limbajului civilizat și decent. Credeți că unii din cei care postează pe facebook nu se ridică la nivelul impus blogurilor jurnaliștilor? Dacă unii sunt buni și alții sunt răi atunci se poate spune că jurnaliștii sunt unii buni și alții răi fiindcă nimeni nu crede că TOȚI jurnaliștii sunt buni. Și apare întrebarea cheie: care postare este corectă și care nu și nicidecum că jurnaliștii grupați într-un blog sunt buni și cei care nu au în spate un blog sunt răi. (Blog – platformă virtuală care se realizează chiar și gratuit, în 2 ore de un habarnist și în 20 min. de un IT-ist).
      De nu-și fac bloguri persoanele astea active pe social media? Poate că nu se cunosc între ei, poate nu au timp să se ocupe doar de așa ceva, ei având și alte preocupări – poate și hobby-ul de a căștiga un salar să nu moară de foame, poate că nu au deprinderi, poate nu-i interesează … cine știe. Oricum motivele astea nu pot fi aduse ca argumente de blogerii jurnaliști în încercarea de a demonstra că ceea ce scriu ei este obligatoriu corect și ce scriu ceilalți este obligatoriu fals (fiindcă n-au disponibilitatea blogerilor de prsă).
      Pe de altă parte se pune întrebarea; ce-i oprește pe cei cu bloguri de presă să-i invite, să-i valorizeze, să-i implice pe cei câțiva postaci care au ceva de spus, nu de alta dar să poată și blogul lor să se ridice la nivelul de informare completă a cititorilor? Pauză, liniște …. lipsă de argumente. Poate indisponibilitatea de a colabora, poate autosufieciența, poate alte interese, poate cu totul și cu totul altceva.
      Poate că postacii de facebook nu vor să publice în blogurile jurnaliștilor pe care, poate, le consideră partizane, nesincere, active în combinații politice … cine știe? Poate că li se oferă spațiu dar fără vizibilitate – la rubrica contributors – aia care apare după ai derulat toată hârtia igienica a interfeței de tip one page a blogului, locul la care nu mai ajunge nimeni … spre desebire de spațiile de maximă vizibilitate rezervate unor privilegiați ai blogului (de exemplu E. Nola scrie la secțiunea opinii de joi până marți, o are rezervată fiindcă el este el. Alți blogeri din același blog au acces la secțiunea opinii de marți până joi). Poate pe postaci îi deranjează dubla măsură. Poate vor să scrie pentru ca cititorii să afle ceva și faptul că nu o pot face așa cum o pot face alți blogeri de pe același blog îi deranjează. Dacă tot ați făcut referire la CTP. Ăsta împreună cu alți USR-iști au făcut un blog: nouarepublică.ro în care fiecare articol se afișează în ordine cronologică, fără avantajarea unuia sau a altuia și oferea spațiu pentru alții (contribuitori – de obicei pentru niște slugi USR-iste), dar măcar o făceau corect din punctul de vedere a egalității de șanse și tratament.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Mersi de comentariu, sunt multe lucruri demne de atenție, însă vedeți că aceasta este doar prima parte. Doar o singură observație: Nouarepublică nu este o publicație jurnalistică, este chiar un blog, ceea ce, cum ați stabilit și DVS, este altceva. În jurnalism timpul este esențial, o nouă știre de senzație pune în umbră tot restul. Iar în ceea ce privește apariția mea la opinii – o rubrică de jurnalism clasic, nu blog -. ține de ritmul intern. Dacă șapte din redacție ar scrie opinii, șapte ar apărea, în fiecare zi alta, dar fiindcă suntem puțini și scriem doar doi-trei, acesta este rezultatul.
        La Observatorul arădean care încă apărea și pe hârtie, asta a fost regula: în fiecare zi alt autor cu opinia sa. Și care nu toți erau membrii ai redacției. Numai că asta pune foarte multe probleme, inclusiv de drepturi de autor, eludate rapid în zilele noastre. În primii trei ani – 97-2000 scriau opinii la Observator: Vasile Dan, Gheorghe Mocuța, Gheorghe Schwartz, Viorel Gheorghiță, fostă victimă a experimentului de la Pitești și mulți alții. Mai nou, internetul a schimbat datele problemei, despre asta vorbeam în această primă parte, cu exemple concrete vin în partea a doua.

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. Domnule Notaros, in asteptarea articolelor urmatoare, cand imi voi permite cateva consideratii mai ample (caci presa din Romania, si in special cea aradeana, ma intereseaza de multa vreme!), ingaduiti-mi cateva observații punctuale la acest articol:
      – ”Cristian Tudor Popescu, CTP-ul nostru si al tuturor” – va rog, nu ma includeti in acel ”al tuturor”. Da, e de apreciat verva, incisivitatea etc de care a dat dovada, dar ele au frizat prea adesea nesimtirea. Iar aerul de guru i s-ar potrivi doar daca ar fi vorba despre o secta satanica. Poate e doar o parere personala (desi multi imi impartasesc aceasta parere)
      – nu sunteti singurul care a renuntat la televizor. De presa la televizor nici nu mai poate fi vorba, caci daca presa scrisa (fie si virtual) dezamageste cumplit, cea vorbita a ajuns de multa vreme de-a dreptul gretoasa. Te uitai la diversi ”jurnalisti” de televiziune doar ca sa faci exercitiul de perspicacitate pentru a afla cine se ascunde in spatele lor (de cele mai multe ori, o chestiune de minima inteligenta). Partea proasta e ca nici in restul presei lucrurile nu stau prea bine. ”Toti trebuie sa traim” a devenit pentru prea multi o motivatie pentru majoritatea jurnalistilor (aici as da chiar un exemplu notoriu, aradean: unul trecut pe la GLSA si Jurnal aradean, acum la ARQ, toate pe fata oficine de partid!)
      – exista in mediul virtual (bloguri, retele de socializare etc) oameni care se apropie de statutul de jurnalist mai mult decat multi jurnalisti ”de profesie”. Sincer, nu stiu ce se mai invata azi in scolile de jurnalism, dar mie mi se pare ca pentru absolventii de jurnalism nu mai conteaza ce au invatat, ci cum sa te folosesti de ce ai invatat ca sa faci jocul cate unuia cu pozitie si influenta in societate si politica, fiindca, nu-i asa, se traieste mai usor cand ai un stapan care sa-ti asigure subzistenta intr-o meserie unde asta e greu de obtinut fara ”un al doilea job” 😊
      Ma opresc aici, asteptand, cum am scris, urmatoarele…
      P.S. Sa ma iertati, ca un fel de corolar la cele afirmate mai sus, fara falsa modestie, chit ca n-am scoala de jurnalism, cu cateva cursuri ”de specialitate” cred ca as fi un jurnalist mai acceptabil decat multi dintre cei care ne agreseaza intelectul in presa de azi. Inca o data, scuze pentru lipsa de modestie…
      Si, off topic, o intrebare: pe cei care promoveaza cu obstinenta aparitiile caraghioase ale cuplului Bilcea-Faur, mereu dupa aparitiile primarului Bibart, repetand si asumandu-si informatii deja furnizate de acesta din urma (ma refer la TVArad, ARQ, Ghidul aradean, GLSA – am uitat pe careva?) ii considerati jurnalisti? Stiu ca la intrebarea asta nu veti raspunde, sau veti da un raspuns evaziv, dar eu intreb, ca sa nu fiu nevoit sa ajung in situatia barbierului regelui Midas 😊
      Apropo de muzica… Nu-i asa ca putem inlocui in versurile celor de la Queen ”radio” cu ”press”?
      All we hear is radio ga ga
      Radio goo goo
      Radio ga ga
      All we hear is radio ga ga
      Radio blah blah

      0 voturi
      +1
      -1
      • Pe scurt: ”al nostru, al tuturor” e o formulă ironică, să nu îmi spuneți că nu v-ați prins.
        Sunt convins că există mulți care ar fi jurnaliști buni și se ocupă cu altceva. Cum de altfel și printre jurnaliști sunt mulți care ar face bine să facă altceva.
        Problema pentru outsideri, ca în orice meserie de fapt, este că nu realizează acele nuanțe mici care fac dintr-un meseriaș oarecare un as al meseriei sale. Nu e vorba de cunoștințe și asimilări, ci de ceva mult mai puțin palpabil și educabil: atitudinea.
        Revin cu precizări și mai nuanțate în episodul doi.
        Mersi de comentariu și nu vorbesc doar ca să mă aflu în treabă, mă bucur sincer când comentariile nu înjură sau ironizează, ci se ridică la nivelul textului pe care îl comentează, completându-l. De data aceasta ambele comentarii fac parte din această categorie, chiar dacă tonul și abordarea sunt diferite.

        +1 voturi
        +1
        -1
        • Evident ca ”m-am prins”, dar am tinut neaparat sa precizez ca al meu n-a fost si nu e. Cu atitudinea, aveti dreptate. Doar ca si cu nuanta ca prezenta atitudinii nu inseamna automat ca ea e si una buna. Nu in sensul perceptiei publicului. Dar… astept precizarile si nuantarile. Ca o remarca, eu nu m-as supara, daca as fi jurnalist, cand as fi ironizat. Eu, de exemplu, invat si ma simt de multe ori inspirat de ironii. Sigur intelegeti ce am vrut sa spun.
          P.S. Asa cum am banuit, ati eludat raspunsul la intrebarea off topic. Sa consider ca e o chestiune de ”atitudine”? :)

          --1 voturi
          +1
          -1
          • A, nu, n-a fost cu intenție, efectiv mi-a scăpat.
            Răspunsul e simplu și cei care mă știu au auzit-o de la mine de mult și diferite contexte. Fac diferența între cei care n-au treabă cu jurnalismul și cei care deși au ceva dintr-un jurnalist autentic ajung la compromisuri care îi descalifică. Având și asta în vedere, răspunsul e simplu: jurnaliști cu har care sunt și ireproșabili ca atitudine sunt foarte puțini. În Arad îi poți număra pe degetele de la mâini.
            În schimb am toată compasiunea pentru cei care au vrut să facă jurnalism și au ajuns în situația în care au trebuit să facă tot felul de compromisuri, să devină slugi ai unora de care depinde banul. Într-un oraș cum este Aradul nu ai foarte multe posibilități să faci jurnalism ireproșabil și de calitate. Mai ales acum când totul e în transformare în domeniu. mai simplu: fac distincția dintre jigodii și cei aflați sub vremi. Dar și despre asta în partea a doua.

            +2 voturi
            +1
            -1
            • Greierele lui Pinnochio

              Multumesc pentru raspuns. Sunteti, totusi, ingaduitor cand spuneti ca jurnalistii ireprosabili din Arad pot fi numarati pe degetele de la maini. Fara sa ofensez pe nimeni, eu cred ca ajunge o singura mana. Si, ca o dovada ca nu vorbesc prostii, iata, fiindca a izbucnit scandalul intre Suporter Club UTA si Meszar&co, pentru a muta atenția de la problema asta care pare sa vizeze oameni din sfera politica, doi ziaristi (ca jurnalismul e altceva, vorba Dvs.!) scriu in aceeasi zi despre problemele tehnice de la stadion. Nu ca n-ar fi probleme, dar nu vi se pare ciudat ca in plin scandal schimbam subiectul? Personal stiu cine sunt acei politicieni implicati, sunt sigur ca sunt multi care stiu, iar sintagma aceea din comunicatul Suporter Club UTA, ”oameni care isi asuma ca vorbesc in numele administratiei orasului, dar nu sunt practic in administratie” cred ca a pus pe jar cateva personaje care, iata, au dat dispozitia de rigoare. Oho, si cate as mai putea spune. Dar nu-s jurnalist 😉

              +1 voturi
              +1
              -1

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.