Eram la volan când a țiuit alerta.

Mai exact a făcut ca o sirenă din cel de al Doilea Război Mondial mutat în telefonul meu.

După secundele de buimăceală și după ce am realizat vag cam ce ar putea fi, am trecut pe moment peste obiceiul meu liber consimțit de a nu bâjbâi la telefon când conduc mașina. M-am folosit de o staționare la roșu ca să citesc atenționarea care mă informa că trăiesc într-un oraș în care sunt 1,5 infectați de covid la mia de locuitori.

Da, e vorba de Arad, de acel oraș care în campania electorală care s-a terminat de abia două săptămâni ne-a fost prezentat ca fiind o citadelă a civilizației în care dacă îi alegem pe ei – nu contează care ei, toți spuneau la fel – vom trăi împreună frumoși și fericiți până la adânci bătrâneți.

Trezirea a venit imediat după aflarea rezultatelor, ca o alertă pe telefonul pus pe mute, atunci când noii aleși și mai puțin aleși au trecut la negocierea a nu știm exact ce. Vorba vine, știm, dar speram altceva. Speram undeva în colțul sufletului că vorbele acelea din campanie nu sunt chiar vorbe goale, ceva a rămas în ele din idealurile din tinerețe ale acestor oameni care acum se văd, se cred și ni se propun ca politicieni într-o societate liberă.

Din păcate, nimic din toate astea. Covidul rămâne singura realitate palpabilă chiar și după alegeri, obligația ca în Arad să umbli și pe străzi cu masca pe figură vine ca o salvare pentru cei care ar trebui să ni se arate la față. Să-i vedem acum cât și câți mai cred că putem să construim împreună frumosul și fericirea la Arad.

Să-i spună eventual lui Sebastian Bulumac că lucrările de la clădirea liceului Ghiba Birta nu sunt făcute de firma italiană care a câștigat licitația, ci de o firmuliță din Arad cu relații nebănuite, dar evidente la cei care ne promit în campanie fericire și frumos. Fostul candidat de acum patru ani la primărie se arăta oripilat de calitatea lucrărilor, făcând și o sesizare acolo unde trebuie, opinând că renovarea și restaurarea unei clădiri istorice nu se face cu barosul și cu târnăcopul.

Desigur, e treaba lui Bulumac de ce se revoltă el acuma, din moment ce și-a permis ca acum patru ani să candideze la Primărie susținut de PSD.

Iar cu asta chiar am ajuns în miezul epidemiei. De prostie, ca să nu amestecăm bolile, pe care o exploatează cei care ne promit fericire și bunăstare în campanie, dar care zâmbesc cu subînțeles imediat după ce încep negocierile pentru funcții și apanaje. Și cei care pe aici pe la noi se aliază cu oricine, dar cu PSD nu.

Cel puțin nu la vedere.

Acuma dincolo de faptul că s-au mai aliat, spun asta pentru cei care au uitat de alianța social-liberală, pe ce bază faci tu, politician democrat astfel de afirmații într-un stat de drept în care toate partidele legale sunt considerate binevenite dacă e vorba de interesul comun. Pe ce bază anatemizezi PSD-ul – cel care în Arad nu a fost niciodată măcar la putere – în timp ce folosești exact acele metode care nu îți convin când sunt folosite de pesediști.

Câtă ipocrizie poți să ai în tine să te faci că ești altfel decât ei, dar faci exact același lucruri care nu îți convin dacă sunt făcute de ei? Cât de fără scrupule poți să fi ca să prostești omul cu texte demagogice de doi bani, bune doar să acopere nimicnicia ta?

Nu sunt întrebări de fapt, mai precis sunt din acelea la care știm răspunsul înainte de a formula întrebarea, ca un semnal de avertisment de maximă urgență care ne bagă în boli și ne face să acceptăm măsurile care se iau și care sunt fără sens, fără rost, dar care produc banii exact acolo unde trebuie.

Apropo, ce se mai aude cu spitalul de campanie pentru covid, dar cu podul care duce la cetatea aia mult prea îndepărtată? Cum îi cu lucrările de la teatru care se fac exact atunci când nu e cazul, din moment ce nu se pot face când ar fi? Și cum e cu vestitul stadion construit în șapte ani, precum cincinalul în patru ani și jumătate? Și cum e cu terminarea finanțării la AMEFA și cu tarifele de pe stadionul care la prima ploaie s-a umplut cu apă?

Infiltrații, cum se zice.

Și atunci de ce te miri că din patru arădeni cu drept de vot s-a dus unul, cu jumătate mai puțini ca cei infectați cu covid, ca să își depună votul precum găina de aur ouăle sale din care poți face orice în afară de omletă și ochiuri?

Și ultima întrebare în cele din urmă: de ce s-a dus totuși acela, unu din patru, din moment ce nu a avut între ce alege, iar dacă, prin întâmplare s-au strecurat pe acolo și câțiva mai de doamne ajută, vor fi îndepărtați la negocierile de după?

Cert este că voi purta masca de acum încolo oriunde m-aș duce, chiar și la veceu.

Ca nu cumva să mă întâlnesc pe acolo cu unul care încearcă să mă convingă cât pot să fiu fericit din moment ce trăiesc în orașul acesta în care doar un om și jumătate are covid, în timp ce unu din patru ia plasă de fiecare dată când se duce să voteze.