vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Îl vom alege oare în continuare pe Baraba cel multiplicat în penalii de pe liste?

    de E. Nola | 28 aprilie 2016, 9:03 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    10

    Ideea a fost că suntem, totuși, în Săptămâna Patimilor și să avem în vedere sensibilitatea religioasă a cititorilor noștri.
    Ideea nu este inedită de fel, presa românească excelează în pioșenie de marile sărbători, schimbând brusc, de Paște, de Crăciun, de Rusalii sau alte sărbători bine simțite, registrul, trecând fără chef și dintr-o dată de la știrile scabroase de agățat cititorul mofluz de după socoteala facturilor de plătit la cele de adâncă simțire și încărcătură spirituală de după prânzul sărbătoresc udat din belșug cu cele recomandabile și trebuincioase.
    Este, desigur, o ipocrizie complice cu sperietura primordială, știți aia când Adam încerca să se ascundă de privirile Creatorului Său prin Grădina Edenului după ce a mușcat din mărul Evei.

    Jesus-vs-Barabbas

    Aceste texte de complezență mincinoasă – cititorul nici nu le citește, dar dacă n-ar fi, s-ar simți ofuscat, iar redacțiile acceptă cu lehamite scăderea bruscă și cvasitotală a audienței de sărbători – sunt până la urmă gesturi pentru eul nostru profund, pentru speranța ascunsă că suntem mai buni, mai mult decât arătăm și părem, iar dacă Cezarul ne chinuie și ne umilește 350 de zile dintr-un an, măcar acum, pentru o zi, două, chiar dacă stângaci și fără prea mare entuziasm, să dăm și Celor Ce Sunt Peste Noi semnul de recunoaștere. Sau de luare aminte măcar.
    Măcar un semn. Că de mâine începe o altă zi dedicată celui ce-i place mai mult Cezarului, și tot așa până la următoarea sărbătoare. Nu ne facem iluzii, ne ne permitem asta, ne luăm doar momente de evaziune în care micii, berea, sarmalele, șunculița și friptura de miel reprezintă simbolurile compromisurilor pe care le gândim admisibile. Nu de alta, dar nici ceilalți nu sunt mai buni ca noi, atunci de ce să ne facem probleme, de ce să fim noi mai altfel decât ceilalți?

    Drumul-Crucii-FotoAurelVirlan-EmailS-3
    Din fericire sau nu, cei vechi le cam știau pe toate astea. Recitirea acestor povești primordiale ne arată că decorul și costumația se poate schimba, luminile, muzica deasemena, povestea rămâne aceeași. Încercăm să ne ascundem de privirile scrutătoare de adevăr, să ne spălăm pe mâini în fiecare ocazie când ar trebui să luăm o decizie dramatică, să ne dezicem de cei mai buni ca noi la primul cântat al cocoșului care vestește ziua.
    Și uite așa, ajungem în Joia Mare, ziua în care clopotele încetează să mai bată, ziua în care cel în numele căruia vorbesc toți cei care ne fac promisiuni și ne amăgim și noi, toți ceilalți, la auzul acestora, a spălat picioarele celor care au luat ultima cină cu el, da, inclusiv cele ale lui Iuda, le-a vorbit trist de simplu, după care, în timp ce ei dormeau, s-a pregătit să înfrunte ziua de Vineri.
    Și cu toate că povestea este repetată de două mii de ani, rareori realizăm că momentul decisiv al întâmplării sacre din ziua următoare – Vinerea Mare după creștini – are loc atunci când poporul adunat în fața palatului guvernatorului – Pilat se numea, știe toată lumea – este pus să aleagă pe cine să scape de cruce: un tâlhar pe nume Baraba (bar abba înseamnă în aramaica timpului fiul tatălui) sau pe Iisus considerat Mântuitorul de către nesemnificativul grup care îl urma. Fără să intrăm în amănunte deranjante – Baraba însuși se numea Jeshua, adică Iisus -, rezultatul este arhicunoscut: poporul Jerusalimului biblic l-a ales pe Baraba tâlharul, după unii comentatori, violentul și agresivul luptător împotriva ocupației romane, după alții.

    GiveUsBarabbas
    Altfel spus, poporul a arătat fără echivoc că nu dorește presupuși mântuitori, dimpotrivă alege să salveze oameni din rândurile sale, nu promisiuni pentru o altă lume, ci lucruri concrete aici și acum. Oare asta ar fi explicația de ce nu apreciază discursurile rafinate și gesturile reținute, de ce nu sancționează abordările vulgare și agresive prin lipsa lor de discernământ, necurate prin intenție ale celor care îi doresc sprijinul oferindu-i promisiunea și șansa de a se comporta asemenea lor?
    Nu știm. Medităm și ne minunăm în Joia Mare. Ne gândim la cei pe care îi vom alege peste o lună și un pic, ne gândim la listele care se definitivează și se depun la birourile electorale și care sunt pline de personaje primitive, agresive și guralive, nu puțini așteptând condamnări pentru faptele lor contrare legii. Pentru că absența bunului simț nu intră sub incidența legii, nu-i așa?
    Ne întrebăm, printre altele, ce caută Doamna Pistru pe lista PNL în timp ce este în proces de incompatibilitate, dar Domnul Ciceac de la Nădlac, arestat acum câteva zile, cum de a ajuns pe locul opt la consilieri județeni din partea aceluiași partid?
    În județ este și mai rău: oameni condamnați care vizează în continuare posturi de primar la Zărand, Șimand sau Seleuș. Condamnați cu suspendare pentru diferite ilegalități, ei cred, probabil, iar poporul crede, se pare, la fel: dacă e cu suspendare nici nu mai contează, e ca o amenințare paternă: vezi-vezi, să nu te mai prind, c-o-ncasezi.
    Ne întrebăm, oare câți pensionari ai serviciilor secrete s-au mai aciuit pe liste pe lângă Domnul Petre Pădurean de pe lista PSD tot pentru Consiliul Județean? Iar dacă Dumneavoastră, stimații noștii cititori în Joia Mare, vă întrebați, dar cu ăștia ce aveți, de ce nu vă convine că se apucă la bătrânețe de politică democratică, vă spunem doar atât: lupul își schimbă părul.., continuați, să trăiți!
    Pensionarii de acum ai serviciilor secrete și-au făcut școlile prin Securitatea lui Ceaușescu, ceea ce, orice ați zice Dumneavoastră, nu este cea mai bună recomandare pentru cineva care trebuie să reprezinte poporul și nu tagma jefuitorilor.
    Pe urmă, ne întrebăm, ce nevoie mai au Domnii aceștia de indemnizația de consilier, având în vedere pensiile babane pe care le au. Atât de mari încât sunt de fapt confidențiale, precum instituția pe care au servit-o și în răspăr total cu cerințele de transparență ale mechanismelor cu adevărat democratice.
    Numai dacă nu cumva amicii lor de listă au stringentă nevoie de cele învățate și practicate de ei în servicii, acele cunoștințe care țin de evaziune, camuflare, diversiune și propagandă neagră, proceduri perfect valabile la serviciile secrete, dar cam neavenite în administrația făcută, nu-i așa, în numele poporului.
    De altfel, și în final, chiar asta este mirarea noastră cea mare: cum de nu se sesizează ceilalți aflați pe listă: curații, cinstiții, dedicații, ireproșabilii? Te pomenești că nu-i deranjează, dimpotrivă, le convine să învețe de la alții mai orientați ca ei?
    Și să rețineți, nu exagerăm: nu avem pretenția să se umple consiliile de îngeri, pilda biblică e la o înălțime la care noi nu putem aspira, nici primarul n-are cum să fie peste vremurile în care trăiește, dar poate nu cerem prea mult dacă dorim ca în majoritate să nu fie hoții, tâlharii și vameșii credulității umane, ci niște oameni mai onești, mai sinceri și mai bine-intenționați.
    Chiar dacă nu sunt prea duși pe la biserică…

    5e0b2dceb38d7a5d0f04e6219bf07e1a

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Exista in AND-ul nostru o informati genetica care s-ar putea traduce prin ‘’imposibilitatea de a putea discerne calea cea buna si dreapta’’.Avem in noi instincte ancestrale de un privitivism colosal, o aplecare spre dezastru, haos si anarhie, cum mai rar se poate intalni.Suntem arhetipul perfect al poporului care se conduce singur, fara nicio regula, haotic si violent.Putini mai sunt cei ramasi drepti, ei s-au refugiat pe Insula lui Euthanasius, ca sa incerce a se mai salva, o vreme, de inclinatia celor multi spre un adevarat canibalism social si existential.’’Mancatoria’’ e la ordinea zilei, suntem priceputi, chiar masterchefi!Ne ‘’gatim’’ perfect in ‘’oala tranzitiei’’ de douazeci si sase de ani, adica avem ceva experienta!Am invatat cu mult inaintea acestei perioade care sunt ingredientele celei mai bune ‘’ ciorbe mioritice’’.Ne lipseste cu desavarsire intelegerea acelui act initial al intuitiei pozitive, insa suntem experti in a accepta toata gama actiunilor ecumenice.Avem un talent deosebit in a parea, la marile sarbatori, contemplativi, seriosi si foarte smeriti, desi nici macar nu cunoastem sensul acestor cuvinte, daramite simbolistica lor.Bolnava societate romanesca e clar si fara echivoc o societate cu un caracter aulic, legata de cei ce-si spun ‘’baroni locali’’.Aici se cam rezuma tot, la trib, la caste, la slugarnicie.Poate ar fi fost mai potrivit sa ne aplecam asupra originilor noastre sanatoase, de tarani, inteligenti si cu o minte agera, ca un Brancusi nu e venit din niciun os domnesc.Dar am ales ‘’domnia’’, ca toti vrem ca sa fim ca ‘’domnii cei mari’’, nu mai conteaza c-am fost facuti ‘’licentiati’’ la varste rusinoase, in care altii sunt parinti sau poate chiar bunici.Noi suntem cei care suntem, de neschimbat si mergem inainte!

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Din nou, un comentariu atât de dens încât nici nu știu la ce să răspund. Cu atât mai mult cu cât în mare parte sunt de acord.
        Totuși, aș observa că, după cum văd eu lucrurile, nu genetica este răspunzătoare de starea actuală a societății în țărișoară, ci istoria contorsionată, niciodată recunoscută pe de-a întregul, ceea ce permite supraviețuirea aproape bolnăvicioasă – și aici vă înțeleg când pomeniți de ADN, deși eu acum cred mai mult în DNA -a unor metehne niciodată eradicate pe deplin.
        Și ar mai fi și obstinația vinovată de a vedea de-a valma, generalizările pripite referitoare la o națiune departe de a fi unitară, indiferent de ce zice în Constituție.

        0 voturi
        +1
        -1
        • ,,If '' de Rudyard Kipling.Asa, ca pentru noi!

          ADN-ul are o mare parte din vina, fara doar si poate.Chestia cu DNA-ul, pentru mine, e doar o reamintire a imbecilitatii starii natiunii.Suntem o natie a carei istorie se potriveste cu mitul androginului din ‘’BANCHETUL’’ lui Platon.Un mit care se muleaza perfect pe situatia actuala, o situatie care nu ma poate duce cu gandul decat la o ‘’anumita’’ forma de dezagregare, ruptura si o pierdere masiva a fortei si identitatii nationale, identitate pe care cred ca nu am avut-o niciodata cu adevarat.Ca daca am fi avut-o n-am fi astazi unde suntem.N-am fi o tara pradata, furata si vanduta. Da, indaratnicia si incapatanarea mea in imposibilitatea revenirii la ‘’normal’’ a acestei natii, raman la fel, nu mai cred intr-o corectie, oricat de mica.Sunt realist, e doar o chestiune de timp, nu foarte indepartat ca sa va dati seama ca am dreptate. In viitor, pentru multi dintre cei putini, esecul lamentabil al Romaniei va fi un soc destul de mare. Dar e o chestiune ce nu merita dezvoltata aici si acum.Nici macar nu merita sa ne pierdem vremea in incercarea de a lumina minti fara de lumina!’’Mai bine sa- i lasam, de pe acum, pe altii ca sa scrie-n stilul lor si pe-ntelesul tuturor.’’ Va urez, dumneavoastra si tuturor redactorilor, SARBATORI FERICITE alaturi de cei dragi!

          0 voturi
          +1
          -1
      • Nu scriem pentru că nu știm și nici nu ne interesează. Chiar dacă ar fi, rangul lor în masonerie ar fi nesemnificativ, niște începători ageamii.
        Domnul Pădurean însă a fost șef județean de ”Doi și-un sfert”, funcție de un nivel la care în masonerie nu va ajunge în două vieți.
        Iar Căprar a fost Căprar iar acum a ajuns deputat, iarăși un nivel pe care în masonerie – de ar fi mason – îl va putea atinge la adânca bătrânețe.
        Nu uitați, masoneria este o organizație internațională, pe când fosta Securitate și actualul Parlament din București sunt strict românești.
        Mă întreb dacă Domnul Căprar și cu Domnul Pădurean pot conversa între ei în engleză? Sau franceză? Sau germană? Sau-sau…

        +2 voturi
        +1
        -1
    2. Cred ca si ADN-ul si istoria deformata sunt factori care determina starea actuala a romanilor, exista un tipar comportamental negativ individual si colectiv care incepe asa:’noi, romanii suntem …’ urmat de o serie de insusiri negative, pe care le repetam destul de des, ideea e ca frazele astea autocritice si autopedepsitoare in subconstient ne indreptateste sa ramanem la acest nivel enuntat.
      Neincrederea in oameni, lipsa de preocuparea pentru binele altora, cautarea puterii sociale, intr-un mod ipocrit, conform unei culturi in care nu da bine sa arati ca vrei sa iesi din rand, ascunzand aceasta dorinta sub masca sacrificiului pentru altii: ‘eu nu vreau puterea, dar altii imi solicita asta’.
      Leadershipul autentic este refuzat foarte des pe baza credintelor gen:’noi romanii suntem…’
      Schimbari la nivel individual pot conduce la o schimabre colectiva, dar asta nu se poate fara educatie, si nu la educatie formala ma refer.

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Ați identificat în mod clar un mecanism de reproducere a deprinderilor păguboase, acel tipar comportamental de care vorbiți.
        Am însă dubii, cum am în general în fața tuturor generalizărilor atunci când vine vorba de oameni.
        Fără să intru în ceva mai profund, nu e cazul pe o platformă online dedicat informării oneste, observ doar că acest tipic comportamental așa zis românesc dispare în momentul în care românul se mută într-un alt mediu cultural.
        De unde deduc că problema nu este în el, ci în ceea ce îl înconjoară, cu alte cuvinte reponsabilitatea apucăturilor proaste cade preponderent în partea celor care conduc și administrează comunitatea.
        Asta a fost și ideea pe care am clădit această mică ”predică” de Joia Mare: să conștientizăm, acum când a devenit posibil, importanța gestului prin care ne alegem liderii, îi punem în frunte pe cei care ne vor conduce în continuare.
        Este mult mai important, cred eu, decât pare la prima vedere!

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.