Problema cu Sorin Grindeanu este cât se poate de simplă.

Prezintă, desigur, și umflături, dar asta este perfect normal în politica românească. Normal și ancestral, așa cum puteți să vă convingeți dacă vă aduceți aminte pentru o clipă de Caragiale.

Revenind în prezent, îl avem, coborât de pe scenă, printre noi, pe Domnul Farfuridi, cel care acum se numește Grindeanu și cel care a formulat perfect ideea centrală dintotdeauna a politicii de fațadă, a politicii care urmărește strict interesele personale ale celor sus-puși prin alegeri. Cităm in extenso: „Ne ducem, dar gândeşte-te, stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea, dar urăsc pe trădători. Salutare, salutare, stimabile!…”.

Ieșind din Scrisoarea pierdută ajungem în noaptea furtunoasă în care s-a transformat politica românească de la alegerea lui Nicușor Dan încoace. Dar mai ales de la numirea lui Ilie Bolojan prim-ministru. Cel care, în loc să fie fericit și să stea în banca lui, se duce cu capul înainte precum berbecul. Uite și acum: în loc să asculte de cei care știu, de oameni precum Grindeanu sau Fifor, asta ca să nu intrăm în amănunte, el se apucă să o numească pe una, care, chiar dacă se pricepe la multe, habar n-are de politică, viceprim-ministru. Strigător la cer!

Într-adevăr, este. Se întâmplă cam pentru prima oară în politica românească ca cei care au ajuns în frunte să nu fie coborâți în lume din piesele lui Nenea Iancu. Bolojan este chiar banal. Muncitor, vorbește puțin și fără emfază. A făcut din Oradea orașul românesc cel mai cunoscut în Europa. Exemplu de administrație adevărată, fără tromboane și șmecherii. Cu Nicușor problema este nițel mai complicată. Omul este totuși matematician și se știe: cu matematicienii e mai greu. Matematicienii excepționali îs deștepți nevoie mare, dar au probleme cu practica. Ce să-i faci, viața nu este o formulă matematică, iar egalitatea în societate funcționează altfel decât acolo. Așa că Domnul Grindeanu-Farfuridi știe unde bate atunci când îi cere să nu accepte propunerea lui Bolojan de a o numi pe Doamna Gheorghiu viceprim-ministru.

E un joc vechi în politica de fațadă: caută punctul slab și apasă acolo. Iar Grindeanu-Farfuridi exact asta face. Pentru asta are și grimasa – sau grimasele – aia care tocmai asta slujește: să ascundă realitatea, să te convingă că asta este, n-ai ce-i face. E o situație mai aparte, cu toate că au mai fost grimase în politica românească. Să uităm de Ceaușescu, el era un actor prost, însă Iliescu – Dumnezeu să-l odihnească – era un predecesor perfect. Și e firesc să fie așa din moment ce PSD-ul s-a născut din hoitul PCR – ului ceaușist. Nici cu Năstase nu trebuie să ne fie rușine, dar Ponta era cel mai bun la acest capitol.

Și uite așa, pe nesimțite, ajungem și la Ciolacu. La cel cu care se duce Domn Fifor la emisiuni tv centrale și prietene. Asta este, cu Ciolacu te puteai înțelege dacă știai punctele slabe. Zâmbetul acela care l-a ridicat în prima linie făcea toți banii. Mulți actori ar da jumătate din viață să aibă zâmbetul lui Ciolacu. Binevoitor și amenințător în același timp.

Așadar, nu e ușor să vii după Ciolacu. Să uiți de trecutul tău zburdalnic și să renunți la rânjetul care îți acoperea fața atunci când îți ieșea pasența. Dar e și mai greu să te arăți serios și priceput atunci când nu iei nimic în serios și nu te pricepi la nimic. Să ataci decizia prim-ministrului de a numi un vice prin trimiterea la Trump și la politica românească în relație cu SUA dovedește o totală lipsă de scrupule. Deci, da, trădare, trădare, dar s-o știm și noi.

Toate astea luate împreună ne arată ce am avut, ce avem și ce vom avea dacă nu ne învățăm minte. Dacă nu ne asumăm identitatea și problemele. Dacă ne facem în continuare că noi știm iar ceilalți sunt proști ca noaptea. Dacă nu vom avea puterea să acceptăm seriozitatea, onestitatea și reponsabilitatea chiar și atunci când nu este vorba direct de noi. Ci de ceilalți. De țară, de viitor, de cei care vor veni după noi.
Din păcate, vremurile nu sunt prea favorabile asumării până la capăt a realității și a responsabilităților. La est nimic nou, o putere coruptă și mereu amenințătoare. Problema e vestul, mai precis SUA, așa cum realizează cei care își asumă și se asumă. Precum Doamna propusă viceprim-ministru. Cea care a venit miercuri cu precizarea că cele spuse de ea au fost la emoție și că, normal, acum ar formula altfel. Feminin și responsabil până la capăt. Asumat, adică.

Aici închei, nu de alta, doar pentru că cine vrea să înțeleagă înțelege din două cuvinte, iar cine nu, nu va înțelege nici dacă citește Biblia de la un capăt la altul.

Fără onestitate, pricepere și asumarea ideilor și acțiunilor proprii nu există șanse de mai bine. Pe moment, mai ales acum, în plină eră de inteligență artificială, poți să te îmbeți cu aproximații, minciuni și gesturi de paradă, menite să-i înșele pe cei neatenți și neinteresați. Asta ca să nu îi pomenim și pe cei săraci cu duhul.

Dar în viață totul se plătește. Pentru că, în cele din urmă, totul iese la iveală. Și atunci te vei lamenta degeaba.
Că nu ți-ai dat seama, ai fost prost sau neatent.
Nimeni nu va mai fi înșelat de grimasa ta de om viclean și dat naibii care, cică, recunoaște că a greșit…

PS: Doar ca să nu se interpreteze: textul de mai sus l-am scris înaintea deciziei lui Nicușor Dan, fără să îmi treacă prin minte că s-ar putea încurca în aberațiile lui Grindeanu.

Citește și:

Oana Gheorghiu, propusă pentru funcția de vicepremier de către Ilie Bolojan, prima reacție la acuzațiile venite din partea PSD