Francis Fukuyama este gânditorul american care și-a făcut numele cu lucrarea sa din 1992 în care a anunțat sfârșitul istoriei (The End of History and The Last Man).

Mă rog, era o metaforă, ideea fiind că după prăbușirea sistemului sovietic lumea va fi cuprinsă de valorile liberalismului democratic și va evolua fără să fie amenințată mereu de forțe potrivnice, dictaturi cu pretenții totalitare, într-un cuvânt democrația și cultul libertății va pune definitiv stăpânire pe Pământ.

După nici doi ani, văzând evoluțiile politice din lume care nu prea împlineau viziunea sa mai mult decât utopică, a venit cu ceva corecții, dar degeaba, ideea cu sfârșitul istoriei a prins rădăcini adânci în mentalul colectiv, așa că indiferent ce mai spunea Fukuyama, toate erau reduse până la urmă la această idee.

Ne-am amintit de el acum câteva zile când, aflându-se la o conferință la Skopje în Macedonia, universitarul american de origine japoneză a comis-o din nou. De data aceasta într-un articol, mai precis articolaș, în care prevestește sfârșitul lui Putin și al Rusiei sale.

Foto: mtavari.tv

Să sintetizăm: fidel reputației sale de specialist în pronosticuri ratate, propune 12 previziuni cu privire la sfârșitul conflictului din Ucraina. De la început ne spune că Rusia va pierde și nu oricum, ci brusc și catastrofal. ONU s-a dovedit o păpușă gonflată, soluții diplomatice nu au fost și nici nu vor fi, pozițiile fiind ireconciliabile. Poziția americană de până acum este cea corectă, chiar dacă prețul va fi plătit de Ucraina cu suferință și sânge. Dar Putin nu va supraviețui colapsului și asta înseamnă de fapt o lovitură de moarte dată populiștilor din întreaga lume.

Pe aceștia îi și numește, începând cu Mateo Sallvini, trecând prin Marine La Pen, Balsonaro, Eric Zemmour (francez și el, autorul lucrării „Suicidul francez”), Viktor Orbán și ultimul pe listă, cu voia Dumneavoastră, Donald Trump.

Foto: cbsnews.com

Fukuyama speră că, pardon, chinezii vor învăța din iminentul colaps rusesc, Taiwanul va fi lăsat în pace, nu va avea soarta Ucrainei. Și desigur, așa mai colateral și jucăuș, ne spune și de dronele turcești Bayraktar, cele care vor deveni adevărate vedete militare pe plan mondial, așa cum se vede deja din hitul de pe YouTube.

În concluzie, cum formulează Fukuyama la punctul 12 al previziunilor sale: ceea ce nu s-a înfăptuit în anii nouăzeci – așa cum a prezis el în lucrarea citată – se va înfăptui acum datorită eroismului ucrainenilor: democrația și libertatea vor deveni globale și universale.

Adică istoria, de această dată, se va sfârși pe bune, așa cum trebuia să se sfârșească după cartea sa imediat după 1992. Am ajuns, așadar, după Fukuyama, la sfârșitul sfârșitului, chiar dacă asta, cercetat mai de aproape, înseamnă exact invers decât vrea să spună.

Luate la puricat, ideile lui Fukuyama nu sunt nici noi, nici foarte originale. Noutatea lor constă mai mult în asumarea lor ca previziuni, riscul pe care și-l asumă universitarul american avansând un scenariu care se poate realiza sau nu. Numai că, având în vedere faima sa, nu va pierde nimic nici dacă lucrurile vor evolua altfel decât prevede susținătorul sfârșitului istoriei.

Foto: Facebook / Orban Viktor

De fapt, singura idee care merită analizată mai de aproape este tocmai aceea care, revenind la vestirea finalului istoriei tradiționale, bazate pe teroare, oprimare, exploatare și inegalități, vizionează formarea unui sistem mondial democratic și liberal veșnic după prăbușirea lui Putin.

Adică previziunea din 1992 nu a fost greșită doar eventual ca dată, se va realiza oricum, chiar dacă cu o mică întârziere de vreo trei-patru decenii.

Noi aici, prinși în chingile istoriei în desfășurare, și asta nu de azi, de ieri, ci de când ne știm, suntem nițel mai pesimiști decât japonezul american venit la Skopje așa în trecere. Trăind zilnic aici, în imprecisul dintre imposibil și inacceptabil, nu prea vedem mari șanse ca sistemul cela democratic și liberal să cuprindă în scurt timp globul pământesc, am fi mulțumiți și cu niscaiva progrese pe aici, pe lângă noi.

Spre deosebire de el, noi vizionăm ceva mult mai concret în varianta în care Putin va pierde partida: se va forma chiar în vecinătatea noastră o uniune foarte puternică și dominantă – e vorba de o uniune chiar și formală polono-ucraineană – care ar putea în viitor – așa cum s-a mai întâmplat și înainte – să producă anumite tensiuni chiar și fără ajutorul Rusiei.

Asta nu înseamnă, normal, că nu ținem pumnii pentru vecinii noștri, că nu suntem impresionați de ajutorul polonez – îi primesc pe refugiații ucraineni acasă la ei, nu în tabere, și e vorba de aproape două milioane deja – însă, spre deosebire de Fukuyama, noi nu prea credem în sfârșitul istoriei și cu atât mai puțin în formarea intempestivă a statului planetar al democrației liberale.

Foto: bramaby.com

Și ce este mai important, nu prea credem nici că populiștii autoritari pomeniți de profesor se dezarmează așa cu una, cu două, văzând eșecul tătucului de la Kremlin.

Ajunge să ne uităm doar peste gard să vedem cum, de sărbătoarea lor națională și cu nicio lună înaintea alegerilor, marți, ungurii aflați în UE au sărbătorit în două grupuri separate, unii cu Orban, alții împotriva lui.

Așa că, în ceea ce privește începutul sfârșitului, mai este mult până departe…