Vorbim în cele ce urmează despre articolul colegei Ioana Costaș, articol care în câteva zile a ajuns să amenințe vârful audienței Specialului. Ceea ce, mai nou, nu este chiar atât de simplu.

Ne încumetăm la acest demers având în vedere mai ales reacțiile la informația prezentată acolo, una, e drept, mai deosebită și mai puțin obișnuită pe aici, pe la noi, pe meleagurile dominate de locurile comune ale unor neaveniți ajunși în posturi de competență și decizie.

Informația despre care vorbim este în fond una banală, dar devine deosebit de interesantă în acest context al provincialismului limitat.
Este vorba de o adolescentă văzută într-un parc din Micălaca costumată și comportându-se ca o pisică. Ioana s-a dus după informație, căutând în continuare ce și unde trebuie, inclusiv la o specialistă în psihologie. Și toate astea, desigur, fără să dezvăluie identitatea tinerei.

Astfel a introdus în vocabularul arădean termenul de therian, întrebându-se, pe bună dreptate, dacă avem de-a face cu un astfel de fenomen și aici, la noi, în Micălaca. Este vorba de un grup, de fapt mai multe, în funcție de situație și caz, formate în ultimele decenii sub influența avalanșei de date și idei colportate pe site-urile de socializare, înainte de toate pe FB, dar, în acest caz, Tik-Tok-ul este la fel de important.

Un grup de tineri, chiar adolescenți, dar nu numai, care recurg la gândirea magică a predecesorilor noștri, imaginându-se cu suflet sau spirit de animal – lupii, câinii și felinele de toate felurile având un loc privilegiat – și comportându-se ca atare. Pentru cei care aud pentru prima oară și consideră, precum majoritatea comentatorilor la articol, că acest lucru este o nebunie, un dezechilibru psihic periculos și de stârpit, le aducem aminte de celebra statuie a Sfinxului din Egipt. Da, cel cu cap de om și trup de leu și care stă acolo indestructibilă de câteva milenii.

De fapt, dacă îl luăm la bani mărunți, fenomenul este de când e omul, numai că în condițiile acestui modernism mai mult virtual, îmbâcsit de informații colportate de semidocți și chiar analfabeți funcționali, orice care nu se potrivește cu modul nostru individual de a vedea și simți lumea este categorisit ca aberație, nebunie, tâmpenie în cel mai bun caz.

Din păcate, aceste categorisiri, care par poate prea dure, se referă, nu de puține ori, și la așa numiții specialiști, mai ales cei care și-au obținut diplomele în ultima vreme la vestitele fabrici care se numesc universități pe aici.

De aceea, e necesar să îi informăm pe aceștia că noțiunea de normalitate este mai degrabă una filozofică decât psihologică sau morală. Din acest punct de vedere normalul se opune anormalului, dar câtuși de puțin deosebitului, bizarului sau ineditului. Ceea ce nu este normal pentru un om în vârstă este absolut firesc pentru un tânăr, nemaivorbind de diferențele nenumărate între obiceiuri, culturi, deprinderi.

Astfel încât, dorim să îi liniștim de aici pe cei revoltați de comportamentul tinerei din parc că, da, nu este deloc obișnuit pe aici ceea ce face ea, dar asta nu o califică nebună sau dezechilibrată. Poate cel mult bizară.

Pe de altă parte, se știe de când îi lumea că în copilărie și adolescență cu toții trecem prin experiențe bizare, la marginea normalului, formarea personalității mature fiind periclitată de tot felul de factori. Înainte de toate de influențele mediului înconjurător, de neînțelegere și reticență la alteritate, la realitatea elementară, de altfel, în care suntem cu toții diferiți de ceilalți. Faptul că după o vreme încercă să ascundem asta nu înseamnă că ne-am făcut sănătoși sau că ne-am maturizat, ci doar faptul că ne conformăm, ne fofilăm să nu avem probleme, să nu zică celalți că suntem ”sonați”.

Numai că prin asta blocăm din start manifestarea originalității și a creativității, dimensiuni atât de necesare unei societăți sănătoase, deschise și care vizează cu optimism viitorul. Închistarea în clișee prestabilite înseamnă bătutul pasului pe loc, dansul în groapa nimicniciei care doar se adâncește astfel.

Sper să fiu înțeles bine: nu spun că tânăra din Micălaca nu are anumite probleme, spun doar că a califica comportamentul ei ca fiind anormal și periculos este mult mai periculos pentru ceilalți, cei care fac asta, încercând să legitimizeze lumea lor strâmtă și intolerantă. În loc să înțeleagă că este vorba de un fenomen minor, hrănit de tulburările lumii în care trăim, o încercare de evadare dintr-un mediu constrângător, laș și conformist.

Din câte se pare – fenomenul este atât de necunoscut și nebăgat în seamă pe aici încât pentru therian și diferitele alternative nici nu există articol în românește în Wiki – theriana noastră din Micălaca este membrul unui grup care trăiește pe online, ceilalți fiind din alte orașe și localități din țară, la Arad neexistând încă un grup organizat.

Cu alte cuvinte, nu există pericolul să vedem în viitorul apropiat grupuri de oameni care se simt și se comportă precum simpaticele noastre animăluțe de casă, cu care ne lăudăm toată ziua pe Facebook, manifestând în centrul orașului, organizând tot felul de activități, așa cum se întâmplă prin alte părți ale lumii, fără ca prin asta cineva să se teamă de sfârșitul acesteia.

În fond, dacă vă gândiți bine, în copilărie cu toții ne-am imaginat lei și paralei, fără ca prin asta să ne transformăm definitiv și irevocabil în animale. Dar asta nu înseamnă nici că cei care se imaginează astfel și la maturitate au rămas infantili sau că au luat-o pe calea nebuniei. Sunt cazuri și cazuri, în fond dacă te uiți atent și critic la anumite manifestări ale noastre, dar mai ales ale altora, de natură religioasă, pe care le urmăm, le urmează cu sfințenie, nu ai cum să nu ajungi la concluzia că sunt chiar infantilisme…