Având în vedere că e totuși Săptămâna Luminată, o luăm mai domol. Și mai este ceva pentru care vom avea o abordare mai înțelegătoare, mai conciliantă. Cel vizat, cunoscut de cei mulți ca Doru Sinaci, ne-a fost coleg vreo doi ani în redacția Observatorului arădean.

O altă poveste interesantă, dar acum să ne concentrăm pe studiile doctorale ale lui Ionel Dorel Sinaci. Pe vremea aceea nu avea defel acest comportament academic aproape sculptural – e vorba de doi ani între 1998 și 2000 –, dimpotrivă, aș zice, se manifesta foarte liber și mai mult decât boem, fiind dedicat, mai mult trup și mai puțin suflet, vieții jurnalistice declanșate în primul cotidian al Aradului construit de la zero.

Mă și mir oarecum de faptul cam neonorabil pentru un istoric: de ce lipsesc oare acei doi ani din CV-ul său de subprefect.

Mai există în acel CV un gol destul de mare, poate e doar o greșeală: nu știm ce a făcut între 1978 și 1987. Este vorba de cei zece ani de la terminarea Liceului Pedagogic din Arad. Nimic de zis, școală bună, numai că în CV apar doar trei ani, din 1987 până în 1990, în care subprefectul nostru ar fi lucrat ca învățător.

Urmează din nou un lapsus de trei ani, fiindcă doar începând din ’93 îl găsim jurnalist la Adevărul. Peste cinci ani ajunge la proaspătul înființat Observator, doi ani despre care, cum am spus, tace în CV.

Pot fi mai multe explicații, unul ar fi rolul său destul de interpretabil în lupta de atunci dintre fostul și noul său ziar. Nu așteaptă sfârșitul tragic al Observatorului, revine la Adevărul, iar din 2004, la aproape treizeci de ani de la terminarea liceului, își începe studiile superioare.

Sper că nu trebuie să insist unde, ați ghicit, la Vasile Goldiș. Jurnalism și istorie sau istorie și jurnalism, este greu de știut, fiindcă doctorul în istorie nici acum nu prea face diferența, așa cum puteți vedea în materialul colegei Adriana Barbu.

Și deloc întâmplător, dar perfect caracteristic doctorilor despre care vorbim noi aicea, începerea studiilor superioare coincide cu intrarea în politică. Una chiar interesantă în cazul doctorului Sinaci, cel care se consideră și acum jurnalist. Plus istoric, cum vom vedea.

Numai că jurnalismul său, practicat ultima oară, de exemplu, la Glasul Aradului, este deja sarcină de partid, iar noi aicea, la Special, considerăm că cel care lucrează la o publicație controlată de vreun partid, nu mai este jurnalist, ci propagandist.

În consecință, Doru Sinaci devine în 2008 director adjunct la Centrul Cultural Județean, iar după obținerea masteratului de la Goldiș, în 2009, directorul centrului de studii de istorie și teorie literară „Ioan Slavici” de la universitatea-mamă.

Nu se oprește însă aici, în 2016 ajunge director la centrul cultural, ca în 2017 să devină directorul Bibliotecii Județene. Funcții politice, desigur, în fond numai așa putea să sară de la bibliotecă direct la Prefectură. De altfel, în 2014-2015 este și consilier principal la Primărie. Toate acestea în epoca Falcă, asta ca să nu avem dubii.

Între timp, în 2014, la 55 de ani, directorul adjunct al Centrului Cultural Județean și consilier principal la Primărie, își obține doctoratul la Institutul de istorie „George Barițiu” din Cluj Napoca, subordonat Academiei Române.

Conducător al lucrării este cercetătorul principal grad I dr. Dumitru Suciu, lucrarea întitulându-se: „Contribuția presei române arădene la dezvoltarea discursului politic în perioada neoactivismului (1897-1914)”. Încă în acel an va apărea și sub formă de carte la editura Universității Vasile Goldiș – unde altundeva? –, întitulată mult mai simplu: „Discursul politic în perioada tribunismului arădean”.

Să sintetizăm, așadar, și să vedem despre ce vorbim, de fapt.

Părăsind presa imediat după 2000, la patruzeci de ani, Dorel Sinaci se angajează politic, sub patronajul lui Gheorghe Falcă, și își începe studiile universitare la „Vasile Goldiș”. Urcă treptele carierei politice în timp ce, aproape de cincizeci de ani, își termină și studiile universitare.

În timpul acestor studii s-a aflat foarte aproape de Iulian Negrilă, profesor atunci la Goldiș, unul dintre intelectualii arădeni foarte bine cunoscuți încă din cele mai vechi timpuri – și pro, și contra, dar mai ales contra – cu preocupări intense, inclusiv publicații, în domeniul în care doctorul nostru și-a elaborat teza de doctorat.

Concret, după informațiile noastre, Iulian Negrilă i-a fost conducătorul lucrării de licență, o ciornă, de fapt, a lucrării viitoare de doctorat.

Până aici observăm doar simbioza dintre cariera politică și continuarea studiilor, un fenomen obișnuit în noua lume românească. Și ar fi perfect normal dacă nu s-ar folosi de „fabrici de diplome”, ci de școli serioase și studii cu adevărat aplicate.

Intrând mai în amănunt, este evident că avem de a face cu lucrarea unui istoric amator născut dintr-un jurnalist ratat. Este absolut inacceptabil ca autorul unei lucrări de istorie contemporană să nu cunoască nicio altă limbă în afară de cea maternă, așa cum reiese din CV-ul propriu și personal – franceza la nivel mediu este un eufemism –, dar mai ales să nu cunoască germana și maghiara în situația în care la bibliografia tezei de doctorat menționează texte maghiare și germane.

Nemaivorbind de trimiteri la lucrări în engleză… Doar așa se explică de ce „discurs politic” e tradus greșit, chiar în titlu, în „political speech” undeva într-un extras.

Fără să mai intrăm în amănunte și mai compromițătoare, se impune totuși o mică observație finală: chiar dacă nu este o lucrare științifică, ci un articol foarte lung de ziar, are, spre deosebire de doctoratele discutate anterior, ale lui Falcă și Cionca, meritul evident că a fost elaborată – așa cum este, prolixă și repetitivă, aproximativă și bazată masiv pe lucrările lui Iulian Negrilă –, de autor.

De Ionel Dorel Sinaci, adică…