Șocul alegerilor din SUA va mai face victime o vreme, situația însă e clară: boborul american l-a preferat pe bogătașul cam din popor care este Donald Trump, rafinatei, mult prea rafinatei Hillary Clinton.

Cineva m-a întrebat aseară: și ce-i, dacă la noi candida Gigi Becali împotriva Elenei Udrea era la fel sau crezi că o alegeam pe Udrea?

I-am spus că nu știu, dar comparația nu-i bună, Gigi e în regulă, Trump este un Gigi american, putred de bogat și la fel de popular în vulgaritatea sa guralivă pe cât era Gigi acum câțiva ani, că mai nou habar n-am, am cam renunțat la televizor, dar nu Elena Udrea, ci Maria Băsescu trebuia să fie contracandidată ca lucrurile să fie perfect paralele.

Dar nici asta nu prea funcționează pentru că Maria lui Băsescu e femeie la locul ei, exemplu de bun-simț și decență, ceea ce nici nu e atât de greu pe lângă Băse președinte, în timp ce Hillary, profitând de ramolismentul cam prematur al lui Bill, și-o cam luat nasul la purtare în ultima vreme.

Bun și cu ce schimbă asta treaba, nu tot pe Gigi îl alegeam?, m-a contrat amicul la care eu n-am mai știut ce ar fi bine și corect să-i răspund.

Un alt amic mi-a spus că-i e scârbă de toate, a terminat cu politica, dacă un Păcălici ca Trump poate ajunge președinte al celui mai puternic și dominant stat de pe lume.

Nu am ajuns la consens nici cu ăsta, i-am înșirat niște păcălici politici din trecutul nostru – de ăsta pe care l-am ales mai nou nici nu i-am pomenit, să nu iasă vorbe – pe care elita de serviciu i-a aplaudat frenetic, am pomenit de imperatorii Romei în frunte cu Nero și Caligula, Roma fiind în aceea vreme cam ceea ce este SUA astăzi, adică stăpâna lumii.

De facebook nici nu mai vorbesc, pletele-i curg rău, mlădie ca un spic de grâu și nu mai poate de durere.

Cei mai dezarmați ajung să compare victoria lui Trump ca venirea lui Hitler la putere în 1933, trecând nonșalant peste faptul că nimic nu seamăna între cele două.

Dar cel mai grav e că toți se tem pentru democrație, văd în Trump dușmanul ei de moarte, trecând și aici lejer peste faptul că este rezultatul celui mai democratic sistem al lumii moderne, reprezintă prin persoana sa vestitul vis american al tânărului care pornește cu câțiva cenți în buzunar să cucerească lumea și, iată, chiar reușește prin propriile forțe.

Având în vedere că este primul președinte american care vine din popor, nefiind politician de carieră, nefiind un fruct otrăvit al clasei politice consolidate, al acelui vestit establishment, alegerea sa de către poporul dezamăgit ar trebui să fie un exemplu al virtuțiilor sistemului democratic și nu invers.

Și mai avem în vedere că prin tot ce a făcut și face reprezintă acea Americă profundă care mai nou în loc de cai umblă pe Harley-Davidson  si Dodge Charger, dar poartă în continuare pălării Stetson ca JR Ewing sau caschete de base-ball, mănâncă prin fast-fooduri până se sparge și bea litri de bere leșinată sau cafea la fel.
Nemaivorbind că ține armele la vedere. Merge săptămânal la poligon, acasă are o colecție întreagă de arme iar cel mai bine se simte la un barbecue cu băieții și fetele care sunt toți ca el.

Nu, Donald n-are nicio treabă cu Hitler sau cu Mussolini, ăia au fost niște artiști ratați care s-au refugiat de resentiment în politică, mult mai aproape este el de Gigi, cel devenit bogat prin forțe proprii, cel neșcolit, cel simplu și cu gusturi nerafinate, cel cu vorba necontrolată, ajuns să creadă că purcoiul de bani pe care i-a făcut numai el știe exact cum îl face capabil de orice, îl face frumos, deștept și irezistibil.

Trump este expresia acestei Americi ascunse dar foarte reale în opoziție cu America care imită Europa aristocratică și intelectuală, America coastei de est cu artiștii, cu bancherii ei și cu familiile care, democrate înainte de toate, și numai pentru că au case de vacanță pe insulele cu nume misterioase de lângă țărm au pretenția să fie considerate familiile nobiliare ale democrației americane.

Pericolul maxim pentru o democrație nu este președintele ales, ci electoratul sastisit care nu mai dorește să participe la acest joc al democrației.

Desigur, alegătorii pot fi înșelați, unii cumpărați, alții amăgiți cu tot felul de vorbe și promisiuni meșteșugite, însă până când cred în posibilitatea ca prin alegeri să-i schimbe pe cei care îi reprezintă, nu-i nimic pierdut.

Pe mine Gigi nu mă reprezintă, nu mă omor după el, dar nu i-aș refuza sub nicio formă dreptul de a se considera demn pentru a-i reprezenta pe alții, din același motive nu mă pasionează nici Trump, dar n-am cum să-l consider pericolul cel mare care amenință lumea liberă.

În fond, Trump, așa cum am văzut, este omul care a ajuns în vârf datorită acestui sistem, bogăția lui s-a născut în acest sistem sau credeți că Gigi Becali ar renunța la democrație gândindu-se să-și naționalizeze totalitar palatele, conturile și în mod deosebit tronul acela aurit de bulibașă?

E adevărat, democrația e nițel vulgară, a fost, este și va fi așa mereu.

Poporul nu este și nu va fi niciodată precum absolvenții de Harvard sau spilcuiții din administrație. E îmbrăcat fără gust, vorbește ca o țoapă sau ca un țopârlan, dacă îl jignești cam sare la bătaie sau te înjură, numai că dacă vrei democrație n-ai alternativă: n-ai cum să schimb poporul precum anvelopele de iarnă  de la mașină.

Iar în final, ultimul argument pentru cei care, oripilați că Gigi de SUA a ajuns președinte, se lamentează la nesfârșit pe rețelele de socializare sau între ei: oare cine e de vină atunci când poporul acesta necioplit, lipsit de politețuri și rafinamente ajunge la capătul răbdării văzând că nu mai există niciun politician în care să aibă încredere?

Când se uită după cineva care nu e mânjit până la cot de compromisurile și înțelegerile imorale în care se bălăcește clasa politică, iar dacă alesul e la fel de necioplit și repezit ca ei cu atât mai bine.

Oare cine tânjește după Salvator, după omul providențial, după cel care va reuși sa pună cu botul pe labe poporul, cei care l-au ales pe grobianul Trump sau pseudo-liberalii care cred că doar Hillary Clinton putea salva America și lumea de Satana de Donald?

Iar pentru pseudo-liberalii din țară o întrebare neaoșă: cu cât cred ei că este mai rafinat Băsescu – cel pe care l-au considerat ani la rând singurul care poate salva țărișoara de dușmanul secular –, oare cu cât este acesta mai cioplit, mai curat și uscat decât Donald Trump?

Și nu uitați: peste o lună vom alege și noi. Nu președintele, deocamdată doar parlamentarii, componenții inimii adevărate a democrației.

I-ați văzut pe toți?

Aveți încredere în ei?

Nu i-ați schimba un pic cu alții mai puțin uzați și mânjiți?