Enola Day – Cum ne fac de râs cei care cred că ne reprezintă. Ultima palmă pe obrazul Aradului…

    de Lajos Notaros | 29 aprilie 2021, 8:19 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    8

    În mod normal în rubrica pe care o citiți mă ocup doar colateral cu treburile din Arad.

    De data aceasta fac excepție, având în vedere gravitatea chestiunii. E vorba de emisiunea despre Arad care a apărut pe o televiziune centrală la sfârșitul săptămânii trecute. Facebookul, în partea sa mai pretențioasă, a explodat deja, însă majoritatea comentatorilor încriminează postul respectiv de televiziune, trecând relativ lejer peste prestația arădenilor care ne-au făcut acolo de mirul lumii, ca să citez din clasici.

    Merită înșirați aici, în frunte cu europarlamentarul lider de partid, cu primarele Rond de Seară, cu șeful Consiliului Județean, da, e vorba de Marinel, respectiv de o doamna de la compartimentul tehnic al Primăriei. Nu le voi pronunța numele, nu merită, le-aș face un serviciu și nu sunt plătit pentru asta, așa cum au fost plătiți cei de la postul care a difuzat emisiunea.

    Iar asta în situația în care pentru Filarmonică și teatru nu sunt bani. Chiar, ar fi un gest din partea primarului nostru meloman să ne spună pentru câți bani a fost transmis central corul afonilor din Arad.

    Pentru cei interesați și care doresc să confrunte realitatea cu ce voi povesti eu mai jos, emisiunea întitulată „Povestea de succes a dezvoltării Aradului” poate fi găsită încă pe site-ul televiziunii respective, nu e deloc greu de găsit. E vorba în fond de un reportaj publicitar, filmat la Arad și comentat de cei pomeniți mai sus, desigur înainte de toate de europarlamentar.

    N-ar fi nicio problemă, astfel de emisiuni de promovare se fac și prin alte părți. N-ar fi ceva nemaivăzut nici faptul că le mai îngroașă – asta ca să nu spun că mint – publicitatea nu este un gen exact, nu este foarte rar ca produsul cumpărat să nu prea semene cu cel din clipul publicitar.

    Grav și de neiertat este lipsa lor de pregătire, nerușinarea cu care vorbesc aiurea, ca un copil nepregătit la examen, despre Arad, despre istoria și tradițiile orașului. De la europarlamentar ne așteptam, știm că nu se dă la o parte de la nimic dacă e vorba de interesul său, dar primarul Marți a reușit să mă surprindă și pe mine, cel care credeam că mi-am făcut lecțiile din persoanele care au ajuns în funcții administrative de conducere în Arad. Nu aș vrea să folosesc cuvântul acela, în fond fenomenul poate fi circumscris fără problemă, însă primarul Aradului efectiv s-a ridicat la culmi de neimaginat ale lipsei de discernământ și ale inculturii.

    Trec peste faptul că vorbește despre revoluția din 1948 la care „Habzburgii” au fost înfrânți sau a câștigat revoluția la Arad – nu reiese foarte clar -, poate fi o eroare de tipar, dar să legi revoluția franceză și atentatul de la Sarajevo de cetatea Aradului sau Mureșul, ca râu, de pista de biciclete, întrece cadrele normalului. Să nu ziceți că exagerez, citez un fragment din „contribuția” primarului la imaginea Aradului: „Dincolo de farmecul ei arhitectural, are și o istorie. Toate evenimentele majore se regăsesc și în cetate, de la Revoluția franceză, unde au fost aduși unii și încarcerați aici, de la asasinatul de la Sarajevo unde mii de sârbi au avut de suferit și au fost aduși aici, de la Revoluția din 1948 din Imperiul Habzburgic care a fost înfrântă la Arad cu cei 13 generali închiși și executați aici, și exemplele pot să continue. ”

    Habarnismul absolut care se degajă din aceste rânduri are corespondent doar în superba inconștiență a europarlamentarului care declară că nu există mașină în Europa care să nu aibă o componentă fabricată la Arad sau fanfaronada de doi bani atunci când afirmă, lăudându-se cu orga montată la Filarmonica aflată în prag de desființare: „Din 1956 în România nu s-a mai montat o orgă și am primit de la Viena certificatul de acustică a sălii filarmonicii Arad.”

    Inconștiența și iresponsabilitatea acestor oameni a depășit de mult sfera decenței, dar în această emisiune omagială a propriei lor găușenii au făcut ceva care nu are pereche în lumea românească de după 1989. Da, înainte de 89 știam că din ce tot îndrugă Ceaușescu la televizor nu e adevărat decât poate doar contrariul, însă atunci era dictatură. Nu aveai nicio șansă să-i spui: Toaoșu, vezi că vorbești prostii!

    Acum însă se poate, chiar dacă prezintă anumite riscuri. Cel mai mare e să nu fii băgat în seamă, mai precis să nu pupi nici un bănuț din sumele învârtite cu lopata de băieții aceștia care mai nou jignesc Aradul și arădenii cu orice manifestare a lor. De parcă s-ar șterge la nas, ca să nu spunem exact unde, cu Aradul împăturit și apretat pentru ei.

    Nu am cum să arăt că aproape toate afirmațiile lor au fost exagerări sau minciuni, respectiv manifestări ale lipsei de decență și cultură elementară, ajunge doar să spun: Domnule Falcă, sunteți prost informat, de fapt nu aveți treabă nici cu informația, nici cu comunicarea în ciuda doctoratului obținut în domeniu.

    Dintre toate doar una: nu este adevărat, Domnule europarlamentar, că din 1956 nu s-a mai montat nicio orgă în România până la cea din sala Filarmonicii arădene. Întâmplarea face că vă pot prezenta fotografii făcute chiar de mine la Catedrala Catolică din Bacău – da, ați auzit bine – sfințită în 2005 și la care a fost instalată o orgă adusă din Germania și îmbunătățită de meșterii locali.

    În rest să ne bucurăm că am primit de la Viena un certificat de „acustică” pentru o sală care înainte avea acustică și fără certificat din Viena, mai nou, după schimbarea mobilierului,  are mai mult certificatul.

    Și să ne felicităm că, de o vreme, reușim, aici la Arad și în văzul lumii, să ne dăm singuri șuturi în fund…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Asa se intampla cand bei cerneala dar prinzi niste vorbe in zbor fara sa mai tii cont de ani, de eveniment istoric sau de locul evenimentului, le pui pe toate la un loc si faci o ratota de toata frumusetea. Nu ma mai mira nimic la parvenitii astia inculti cocotati la sefia Aradului.

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. In primul rand,nu am inteles de ce autorul articolului trece cu majuscule numele unor persoane a caror singura si mare calitate este ca respira. In al doilea rand,remarc documetarea autorului(ne-a obisnuit cu ea),ce vine in contradictie cu diletantismul (sa fiu indulgent)celor amintiti in cuprins.

      +7 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Kidu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.