Acțiunea de marți de la Arad a poliției române ne arată exact situația în care ne aflăm de o vreme bună.
Nu doar aici la Arad, ci în toată țara, cu precizarea că Aradul nu mai e vestit și prin industria și civilizația sa, ci doar prin faptul că este centrul traficului de țigări și alte cele din România.
Despre tradiție am mai vorbit pe aici, schimbul ilegal de valută, bișnițăreala de graniță țin de locația orașului, însă înainte de ’89 toate acestea erau strict controlate precum trenurile lui Hrabal, reprezentând de fapt o supapă de eliminare a tensiunii și frustrării din economia centralistă ceaușistă.
Nu se putea vorbi pe atunci de lume interlopă, organizarea fiind asigurată de băieții cu epoleți, unii chiar cu ochii albaștri, totul era în cadru legal și controlat, chiar dacă în afara legii. Interlopul comunist era de fapt un lucrător cu jumătate de normă la miliție și securitate și știa asta, mai precis știa că Nașul este sus, sus de tot, intangibil și inaccesibil, vizibil eventual la televizor sau în vizitele sale, de asemenea strict controlate, prin care, faraonic, asigura poporul că nu se va întâmpla nimic fără ca el să știe și să aprobe.

Tot așa, polițistul nostru știa și știe în continuare că el este un simplu subordonat, viața sa, cariera, avansarea depinde de cine e sus, cine e deasupra, și în cele din urmă cine este în vârf. Din acest punct de vedere, nici după mai bine de treizeci de ani nu s-a schimbat mare lucru, polițistul de la noi rămâne un Ghiță Pristanda preocupat de numărarea steagurilor și care nu are ochi și urechi decât pentru ordinele și dorințele care vin de sus, de la cei de care depinde starea, dar mai ales bunăstarea personală.
Poliția modernă de tip occidental s-a format în orașele medievale la inițiativa cetățenilor, fiind chiar alcătuită la început din voluntari care se angajau să protejeze cetățenii de hoți și tâlhari, să le asigure somnul peste noapte, ei fiind cu ochii pe tot ce le-ar putea tulbura liniștea și odihna. Acest început supraviețuiește până astăzi în corpurile polițienești occidentale. Ajunge să te uiți la un polițist britanic făcându-și treaba pe stradă și unul de al nostru. Diferența poate fi surprinsă deja în privire. A lor cu o privire deschisă, interesată, în fond pentru asta este acolo, să observe situații, probleme, să sară în ajutor dacă e cazul. Al nostru cu o privire închisă, mimând o autoritate superioară, ceva de care trebuie să te temi, nu să te aștepți la ajutor.
Nu-i de mirare așadar că cei care mai au cap și știință la nivelele superioare ale poliției române știu de la început că nu se pot baza pe cei locali, dacă vor rezultate spectaculoase. Să descopere, de exemplu, cine a fost în spatele uciderii lui Ioan Crișan. Pentru asta trebuie să intervină de sus, să-i surprindă atât pe interlopi, cât și pe polițiștii locali prin acțiunea lor.

Pentru că mai știu că, tradițional, lumea interlopă românească nu poate fi despărțită fără rest de poliția care ar trebui să lupte împotriva ei. Dimpotrivă: polițiștii în cârdășie cu traficanții de tot felul asigură de fapt supraviețuirea sistemului, fără contribuția, interesată, desigur, a lor crima organizată într-o țară ca România ar putea fi redusă aproape de zero în foarte scurt timp. Românul nu este răzbunător, îi trece repede supărarea, până și crimele pasionale sunt relativ rare, iar cu organizarea nu le are, este mult mai lejer și binevoitor decât hotărât să meargă până la capăt cu orice risc.
De fapt organizarea și știința din crima organizată românească vine din partea polițiștilor interlopi, cei care pun la dispoziția traficanților și „șmecherilor” cunoștințele lor de tip militar, inclusiv tehnica dacă este nevoie.
Revenind la raidul de marți – a nu se confunda cu rondul de seară „dacă e marți e Bibarț” – , toate acestea au ieșit la iveală cu vârf și îndesat. Chiar dacă surpriza părea totală, mai mulți dintre capi, inclusiv cel considerat aiurea cel mare, au scăpat, cineva șoptindu-le că se pregătește ceva. Acel cineva nu mai era arădean, ci unul din trupa de intervenție din centru care a făcut perchezițiile și arestările din Arad.
Cel numit Mladin a pornit în Ferrari – nici nu știam că există mai multe Ferrari ultimul răcnet în Arad -, dar până la urmă a abandonat-o. Probabil i-a șoptit cineva din nou să își vadă de treabă, că bate prea tare la ochi, așa că a continuat în cele din urmă cu un simplu Mercedes ultima generație. Că sunt filtre la ieșire din oraș, iar un Ferrari chiar trebuie oprit, pe când un Merțan acolo poate trece fără probleme.

Foto: Aradon

Pe de altă parte, acțiunea intempestivă a poliției centrale ne demonstrează, dacă mai trebuia demonstrat, că habar n-au cine, cum și de ce l-a ucis pe Ioan Crișan. Mai precis, chiar dacă bănuiesc, nu au nicio dovadă sau nicio mărturie pe baza cărora cel care a comandat crima – că executantul contează aici mai puțin – poate fi reținut și condamnat. Iar prin astfel de acțiuni nici nu vor afla în veci, amin.
Crimele din lumea interlopă, comandate de sus, nu pot fi dovedite decât prin martori sub acoperire care acceptă să depună mărturie. Pentru asta în occident s-a pus la punct un sistem de protecție a martorilor, mergând chiar – exact în asemenea cazuri – până la schimbarea identității și asigurarea unei vieți noi, departe de locul ”faptei”.
Din 2003 – a fost o condiție a aderării la UE – avem și noi asemenea program, întrebarea este la ce folosește dacă linia de demarcație dintre interlopi și polițiști nu poate fi stabilită cu precizie.