Dacă cineva crede că nebunia este doar la noi, se înșeală amarnic, ca să-l citez, acum, la început de an școlar, pe dirigintele meu din liceu, vestit pe atunci pentru exprimările sale cazone, având în vedere că a ajuns în învățământ după ce nu a mai corespuns în armată. Sau ceva de genul…

După șase luni de coronavirus planetar, oamenii se împart, în funcție de atitudinea lor la pandemie, în cele trei categorii enunțate în titlu, plus Donald Trump.

Românii, că așa e la noi, fac parte, în marea lor majoritate, desigur, din cea de a treia, alternând cu dibăcie groaza cu frica, respectiv disciplina cu scandalul. De obicei de dragul scandalului, o imitație ieftină de cele mai multe ori a celor ce se întâmplă mai spre Vest, că dacă până și ăia au ajuns la concluzia asta, asta e, n-avem ce face, nu-i așa?

Așa că micile manifestații ale mămicilor mai de stânga împotriva purtării măștii de către odrasle la școală intră perfect în normal, era ciudat dacă nu se întâmpla. Ele, mămicile, nu au cum să fie băgate în vreo categorie din titlu, ele sunt mămici și asta explică totul.

Inclusiv oripilarea unora dintre ele atunci când au văzut la televizor pe învățătoarea în negru care își ducea clasa în sală înșirați pe o sfoară ca să păstreze distanța regulamentară. Umilitor, au strigat mămicile în timp ce prichindeii, cred eu, erau absolut încântați de modul inedit în care au intrat în sistemul de învățământ românesc.

Nu este deosebită nici măcar înverșunarea și rafinamentul cu care PSD-ul exploatează politic situația. Ce să facă și el în situația când lucrurile nu stau bine defel, nici la Arad, dar nici pe țară, coaliția PNL-USR/PLUS profilându-se în zare mai amenințătoare ca cel de al treilea val al pandemiei.

Politicienii din toată lumea se folosesc de pandemie ca să-și facă imagine, exemplul de urmat fiind și aici președintele SUA, cel care a reușit din nou să se facă de râs prin comportamentul infantil cu care abordează cel de al doilea mandat al său.

De data aceasta s-a folosit de un clasic al jurnalismului de investigație, este vorba de celebrul Bob Woodward, cel care, alături de Carl Bernstein, a declanșat afacerea Watergate, un caz exemplar atât pentru politică cât și pentru presă, ducând la demisia președintelui Nixon, caz unic în analele SUA.

Woodward, apropiindu-se de optzeci este încă deosebit de activ, fiind legat în continuare ca editor asociat de ziarul la care și-a început activitatea, Washington Post, cartea sa de acum doi ani ”Fear” (Frica), despre primii doi ani ai lui Trump devenind un best-seller. De câteva zile a apărut și cea de a doua carte, în 1,5 milioane de exemplare, bazată pe o discuție din februarie de peste 17 ore cu Trump, intitulată ”Rage”, adică Furia.

Scandalul este că din carte reies două fapte, primul bănuit, al doilea evident.

Trump îi spunea lui Woodward încă în februarie că este convins de pericolul reprezentat de coronavirus, însă îl bagatelizează ca să nu creeze panică. Poate vă mai amintiți cei mai în vârstă de bancul acela de pe vremea dirigintelui meu cazon care începe cu o celebră întrebare la Radio Erevan: Ce să facem în caz de bombardament atomic? Răspuns: O luați tiptil-tiptil spre cimitir. Întrebare ajutătoare: De ce tiptil-tiptil? Ca să nu creați panică…

Al doilea fapt se referă la constatarea lui Bob Woodward cu privire la faptul că Trump nu este omul care poate fi președintele SUA.

Cu alte cuvinte nu suntem nici pe departe în situația de-a dreptul dramatică din SUA, chiar dacă, cel puțin din punctul de vedere al alegerilor, sunt anumite asemănări. Este evident că și acolo și aici pandemia nu este administrată strict profesional, ci politic și propagandistic, având în vedere interesele părților implicate în procesul electoral. Așa cum Trump bagatelizează, iar democrații dramatizează, la noi PNL-ul aflat la guvernare este atacat de PSD-ul nemulțumit de măsurile considerate aberante care vin dinspre oamenii lui Johannis și Orban.

Și cu toate acestea stăm mai bine: categoria covidioților este mult mai puțin numeroasă la noi decât la ei. Știți de cine vorbesc: de cei care consideră că nu există nici coronavirus, nici pandemie, există în schimb o conjurație mondială a ocultei dintotdeauna în frunte cu Soros, Billy Gates și alții. Aceștia prin 4G și alte tehnici manipulează planetar sănătatea oamenilor și își umplu buzunarele în cele din urmă. Și care, oricum sunt pline de la început, din cele mai vechi timpuri.

Cum să-l compari pe Johannis cu Billy Gates sau pe Orban cu Soros, fără să mai vorbim de Gaby Firea în rolul Melaniei Trump?

Rămâne, așadar, problema măștii.

În lumea asta în care toată lumea știe tot, dar nu este sigură de nimic, ne riscăm să afirmăm că masca este un simbol.

Nu este un panaceu, așa cum în vreme de epidemie nimic nu este. Este cel mult un simbol al respectului pentru celălalt, o dimensiune umană cam uitată în vremurile mai noi, vremuri caracterizate prin vorbe frumoase, spuse cu o vehemență căreia îi lipsește convingerea, și faptele din ce în ce mai multe care nu au nicio acoperire în aceste vorbe.