sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Embargo Hub – Ateliere de graffiti, expoziții de pictură, concerte și party-uri

    de Special Arad | 17 iulie 2019, 9:08 AM | Regional

    0

    Încep serile Embargo Hub la Dudeştii-Vechi. Proiectul s-a născut o dată cu cea de-a două ediție a evenimentului Embargo Fest și a apărut din dorința de a crea evenimente culturale în zona rurală a județului Timiș. Embargo Hub se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dar este special conceput pentru tineri.

    Atelierele de graffiti, expozițiile de pictură, concerte și party-uri, degustare de produse tradiționale și spectacolele de teatru pentru copii sunt câteva dintre activitățile propuse în cadrul proiectului Embargo Hub. Unul din scopurile acestui eveniment este promovarea artiștilor  locali, astfel încât întreaga comunitate să retrăiască emoția Embargo Fest sub umbrela noului proiect.

    Prima serie de evenimente Embargo Hub va avea loc în perioada 19-20 iulie şi se va desfăşura în Comună Dudeştii-Vechi, într-o fostă bază agricolă, lângă gară, la Electric Băse, spaţiu special amenajat în cadrul Embargo Fest. Accesul la eveniment, vineri, 19 iulie, se va face începând cu ora 17:00 când participanţii vor putea descoperi o expoziţie de pictură a copiilor din comună şi vor putea participa la atelier de graffiti, sub atenta îndrumare a artistului local Ivan Vasilcin. Seara continuă cu prezentarea unui film documentar privind poluarea și influențele exploatării de hidrocarburi asupra mediului înconjurător, în contextul în care în Comuna Dudeştii-Vechi există deja 2 sonde de gaze şi urmează să se construiască un parc petrolier. „Noi credem că viitorul acestei zone este agricultură și nu sondele de gaze și petrol”, spun organizatorii acțiunii. .

    De la ora 23:00, participanţii sunt invitaţi să descopere artiştii locali, dar şi pe cei din Timișoara, pe ritmuri de drum and base, jungle, psy-trance şi beat box cu:Midiportal, McXWoodie, Kuky, Razy şi Synchro.

    Sâmbătă, 20 iulie, ziua începe cu expoziţii şi ateliere de graffiti şi continuă cu un film documentar despre schimbările climatice, iar seara se termină cu set-ul artistului local Midiportal (Alexandru Pârvan). Ritmurile artiştilor Donald, Damian, Karp, Water b2b Păţăşti vor fi acompaniate de o degustare de produse tradiţionale din Banat. Zona de camping gratuit cu duşuri şi zona de parcare, sunt puse la dispoziţie de către organizatori.

    Intrarea până la ora 21:00 este gratuită, iar apoi biletul pentru 1 zi va fi 15 lei, iar pentru 2 zile 25 de lei.

    Mai multe informaţii gășiţi pe

    www.embargofest.comwww.facebook.com/embargofest şi www.instagram.com/embargofest

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.