Embargo Fest din Timiș, oprit de furtună. Torenţii care s-au scurs de pe deal au inundat zona din faţa scenei





Concertele din ultima zi a festivalului Embargo Fest, de pe dealurile Recaşului, au fost anulate din cauza unei furtuni care a dat peste cap toate planurile organizatorilor.
Se repetă istoria de acum trei ani la Embargo Fest. În 2019, festivalul care s-a desfăşurat pe stadionul din Dudeştii Vechi a fost întrerupt de o furtună puternică, înainte ca pe scenă să urce trupa Ţapinarii, iar festivalul nu a mai putut fi reluat.
Duminică, 14 august, în noua locaţie a Embrago Fest, pe dealurile Recaşului, înainte de concertele din ultima zi a venit din nou furtuna. La ora 21.00, trebuia să concerteze Ţapinarii.
Însă în timp ce pe scenă făceau probe de sunet cei de la Lupus Dacus, a început să plouă puternic. În scurt timp amfiteatrul în aer liber de pe Două Dealuri a devenit un câmp plin de noroi.
Ploaia a generat un torent puternic care a venit de pe dealuri, inundând complet zona din faţa scenei. S-a luat şi curentul, iar vântul a făcut ravagii şi în zona de foodcourt.
De altfel, nu s-a mai putut intra nici în parcările amenajate.
Sursa: adevarul.ro.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!