duminicã, 2 august, 2026

Special Arad Logo

    Două elicoptere implicate în stingerea incendiilor forestiere s-au ciocnit în Grecia. Operațiune de salvare în desfășurare

    de Special Arad | 2 august 2026, 5:40 PM | Internaţional

    0

    (foto: Gândul)

    O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare, duminică, în localitatea Psatha, din vestul Atenei, după ce două elicoptere implicate în intervențiile de stingere a incendiilor forestiere s-au ciocnit în timpul misiunii.

    Potrivit Sky News, accidentul s-a produs în timp ce aeronavele participau la operațiunile de combatere a incendiilor care afectează regiunea.

    Serviciul de Pompieri din Grecia a confirmat că în zona Psatha este în desfășurare o amplă intervenție de căutare și salvare, fără a oferi, deocamdată, informații despre eventuale victime sau despre cauzele producerii incidentului.

    Presa elenă relatează că cele două aeronave implicate ar fi elicoptere de stingere a incendiilor de tip Bell. Conform publicației Sky.gr, aceste elicoptere sunt operate, în mod obișnuit, de un echipaj format din pilot și coordonatorul grec al operațiunilor aeriene de stingere a incendiilor.

    Autoritățile continuă intervenția în zonă, iar informații suplimentare despre starea echipajelor și circumstanțele accidentului sunt așteptate pe măsură ce operațiunea de salvare avansează.

    UPDATE – Precizări DSU

    În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la incidentul aviatic produs în Grecia, în timpul intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație, Departamentul pentru Situații de Urgență face următoarele precizări:

    La acest moment, Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene.

    Totodată, precizăm că modulul de pompieri români din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, dislocat în Grecia, în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, nu se află în aceeași regiune în care a avut loc incidentul aviatic și desfășoară exclusiv misiuni terestre de stingere a incendiilor de vegetație, fără a executa misiuni aeriene. Personalul român este în siguranță și își continuă activitatea operațională.

    Transmitem, pe această cale, un mesaj de solidaritate tuturor celor implicați în operațiunile de intervenție și sperăm ca echipajele afectate de acest tragic eveniment să fie găsite în siguranță.

    Citește și: Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului începe luni. Peste 33.000 de candidați s-au înscris la examen

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.