Elevii Școlii de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare au donat sânge la Centrul de Transfuzie Arad





Comunicat. În spiritul dezvoltării sentimentului de responsabilitate socială în rândul elevilor școlarizați de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna, prin Secţia de învățământ Arad, s-a demarat o amplă campanie de donare de sânge.
Continuând tradiţia ultimilor ani, în data de 19 iulie 2018, 49 de elevi ai secţiei de învățământ Arad au răspuns inițiativei conducerii şi în colaborare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Arad, în scopul ajutorării semenilor și sprijinirea sistemului medical național, au participat la o campanie de donare de sânge.
Școala formează elevii în spiritul umanismului și respectului față de valorile sociale fundamentale, iar gestul de solidaritate al viitorilor agenți de penitenciare față de cei aflați în suferință dovedește că aceștia pot deveni modele de implicare civică pentru comunitatea din care fac parte.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)