Am fost impresionat ieri, impresionat de un gest mic care a avut un impact uriaș în sufletele celor pentru care patul de spital înseamnă casă de aceste sărbători. Am fost la spital, acolo unde bucuria și tragedia își dau zilnic mâna, conviețuind parcă împreună…

De cum am intrat am văzut lacrimi. Se vedea durerea pe o femeie care tocmai și-a pierdut sora în pragul Ajunului de Crăciun. Ea nu va mai primi colindători ci va priveghea cu apropiații ei la căpătâiul surorii sale, cea care cel mai probabil va fi condusă pe ultimul drum chiar în ziua Nașterii Domnului. Lângă femeia care și-a pierdut sora era fiica ei, și ea tot în lacrimi vorbind la telefon, „mie tocmai mi-a murit mătușa…”

Era un sentiment greu de cum am intrat în spital, acolo unde moartea pândește pe fiecare etaj, la orice oră fie din zi fie din noapte. Pe holuri era plin de oameni, unii în halate, albe sau vezi, alții în vizită la rude, la apropiați, la cei care nu au norocul să-și petreacă sărbătorile la căldură, cu familia, ci o fac alături de alți suferinzi în saloanele Spitalului Județean.

Ajuns la etajul al doilea am dat de un grup de tineri pentru care această sărbătoare înseamnă „a dărui”, înseamnă bunătate, înseamnă generozitate, înseamnă gesturi frumoase, înseamnă bucuria de a-ți ajuta aproapele oricare ar fi el. Un grup de tineri frumoși care au interpretat câteva colinde și au mai descrețit frunțile celor „cazați” în aceste zile la spital.

Zâmbetele lor au fost molipsitoare, s-a transmis atât celor din personalul spitalului cât mai ales celor care se tratează acolo. Pentru câteva momente, grijile, problemele și durerile fie au dispărut, fie s-au mai estompat.

După ce au cântat, tinerii au pornit încărcați de cadouri prin fiecare salon, la fiecare pacient în parte. Despre asta e Crăciunul, despre bunătate, despre generozitate.

Ei sunt Crăciunul… Un gest mic, un gest care s-a făcut mare în sufletul celor suferinzi.