Eduard Novak, ministru al Sportului: „Bazele sportive ale DJS vor intra în patrimoniul Consiliilor Județene”





Ministrul Sportului, Eduard Novak, a fost în această după amiază la Arad și a susținut o conferință de presă la care i-a mai avut alături pe deputații arădeni Sergiu Bîlcea și Peter Farago, dar și pe directorul Direcției Județene de Sport, Alexandru Meszar, cel care este și conducătorul clubului UTA și al clubului de juniori Atletico Arad.
Ministrul Novak a vizitat două dintre bazele sportive ale DJS Arad, bazinul „Delfinul” și Sala Sporturilor „Victoria”, baze care deocamdată sunt în patrimoniul Ministerului Sportului. Spunem, deocamdată, pentru că Eduard Novak a explicat ce se va întâmpla în viitor cu bazele sportive din patrimoniile DJS din țară, dar și cu cele ale cluburilor sportive municipale.
„Sălile și bazele sportive care aparțin de DJS vor intra în patrimoniul consiliilor județene. De asemenea, sălile și bazele sportive care aparțin de cluburile sportive municipale vor intra în patrimoniul primăriilor”, a spus Novak.
Ministrul crede că „sportul românesc are nevoie de un restart. La finalul lunii aprilie sau la începutul lunii mai va fi elaborată o strategie pe trei mari categorii: sportul de performanță, sportul de masă și sportul în școală”.
Eduard Novak crede că cel mai important este organizarea. „Suntem ultima țară din Europa care are cluburi de stat cu 10 centre naționale. Aceste centre vor fi transformate în centre de excelență și unul dintre orașele care va găzdui un astfel de centru este chiar Aradul care are o infrastructură foarte bună într-un procent de 80 la sută. Alte orașe ar putea fi Iași, București, Constanța, probabil Târgu Mureș și București, urmând să mai vedem”, a spus Novak.
Pentru ca sportul românesc să redevină unul care contează la medalii la marile competiții, Novak crede că „o problemă este sistemul de specializare al antrenorilor”. El a dat exemplul Ungariei care a avut strategii în ceea ce privește mai multe sporturi, natația, hocheiul și altele, care cu o politică corectă au performat în ultimii 20 de ani.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este