Crosul Cetăților ajunge la ediția a patra. Coordonată de fostul mare campion al României de semimaraton, Sorin Mîneran, AS Proactivi pentru Viitor Arad nu se dezminte şi, iată, reuşeşte să organizeze ediţia cu numărul 4 a Crosului Cetăţilor, o competiţie care câştigă tot mai mulţi adepţi, dovadă numărul celor dispuşi să pună umărul la reuşita evenimentului. Pe lângă Centrul Cultural Judeţean Arad, care va sprijini etapele de la Ineu şi Moneasa, Crosul Cetăţilor are susţinerea primăriilor unde au loc cele trei etape, dar şi a celor de la: Webasto, Carmangeria La Marin, Tracon Electric, Sildor, Kia şi Zetor.
Prima etapă are loc sâmbătă, 6 mai, de la ora 11,30, la Măderat, pe un traseu gândit pe dealurile din vecinătate şi va avea două probe pentru seniori (21 km şi 10 km) şi curse pentru copii, pe categorii de vârstă.
Înscrieri se pot face pe site-ul protiming.ro şi în ziua concursului până cu 30 de minute înainte de start. Se vor acorda premii în bani şi obiecte şi se va întocmi un clasament general pe baza rezultatelor din toate cele trei etape ale Crosului Cetăţilor, care va mai trece pe la Ineu (2 septembrie) şi Moneasa (4 noiembrie).
Comentariile portalului
Da, Clubul Sportiv Baschet Arad este același cu echipa cunoscută anterior sub denumirea FCC ICIM Arad. De-a lungul timpului, echipa de baschet feminin din Arad a trecut prin mai (...)
Club sportiv baschet Arad e FCC Icim?
Dar poate fi extins si pe Aeroport, loc de organizat evenimente si concerte pentru bombardieri ... din taxele si impozitele aradenilor!