marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Echipa Delta Force, printre premianții Distincției de Onoare a județului Arad. Care sunt celelalte persoane cărora le-a fost conferit titlul de „Personalitate a județului Arad”

    de Mihai Todoca | 12 mai 2022, 3:28 PM | Știri Arad

    0

    Într-un cadru festiv, azi la sediul Consiliului Județean Arad în sala „Marii Uniri” a avut loc conferirea a două titluri unor persoane sau asociații, care prin activitatea lor au „pus umărul” la dezvoltarea orașului și promovarea imaginii acestuia. Astfel, CJA conferă titlul de „Personalitate a județului Arad” următoarelor persoane: Levente Bognar, Constantin Ciuce, Dan Ivan, Dorel Popa (post-mortem) și Gheorghe Seculici.

    Cea de-a doua titulatură conferită de Consiliul Județean Arad este „Distincția de Onoare a județului Arad”, iar printre cei care o vor primi, adică Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Asociația „Cetatea Voluntarilor”, doamna Monica Fufezan, domnul Czister Kalman, se află și echipa de robotică „Delta Force” a Liceului Național de Informatică Arad. Liceenii au ajuns să ducă numele orșului pe prima treaptă a podiumului la un concurs de robotică din Statele Unite ale Americii.

    Aceștia au spus câteva cuvinte de mulțumire pentru nominalizarea lor pentru titlurile conferite.

    Totodată, Primăria Arad îndeamnă cetățenii să „facă propuneri pentru acordarea titlurilor și distincțiilor cu ocazia Zilelor Aradului, ediția 2022”. 

    Aceste persoane vor fi distinse în cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local Municipal, cu ocazia Zilelor Aradului.
    Distincțiile care se vor acorda vor fi: Cetățean de Onoare al Municipiului Arad, Titlul „Pro Urbe“, Diploma de excelență și Diploma de onoare.
    Persoanele propuse trebuie să provină din domeniile: artă dramatică, pictură, sport, învățământ, istorie, administrație publică, educație, muzică, economie, culte.
    Toate propunerile vor fi înaintate comisiei de Cultură, sănătate, învățământ, familie, muncă protecție socială, culte, tineret și sport a Consiliului Local Municipal în cadrul căreia se vor stabili titlurile și distincțiile care se vor acorda anul acesta, dar și persoanele care le vor primi.
    Propunerile trebuie să fie trimise pe adresa de email [email protected] și vor fi insoțite în mod obligatoriu de un Curriculum vitae al persoanei propuse pentru acordarea distincției.
    Propunerile pot să fi trimise și în plic închis la adresa Centrul Municipal de Cultură Arad, str. Bulevardul Revoluției, nr. 97, ap. 4, localitatea Arad.
    Propunerile se pot face în perioada 12 mai 2022 – 15 iunie 2022.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.