duminicã, 11 mai, 2025

Special Arad Logo

    Echipa arădeană „Experiența Multisport” a participat la „Oradea City Running Day”

    de Special Arad | 3 octombrie 2014, 11:24 AM | Sport

    0

    Experiența Multisport Arad a participat la Oradea City Running Day și a fost reprezentată la acest concurs de către membrii Iulia Ghinga, Dan Săcmărean, Diana Miazga şi Ioana Reghiş.

    În condiţiile în care premierea s-a făcut doar open, neincluzându-se şi categoriile de vârstă, sportivii amatori s-au putut bucura doar de diplomele de participare şi recunoaşterea neoficială a rezultatelor. Astfel, Iulia Ghinga a ajuns a doua la categoria de vârstă 30-39, la proba de 10 km, Diana Miazga cucerind de asemenea locul secund la 40-49, iar ştafeta fetelor, purtând chiar numele clubului, fiind prima clasată dintre reprezentantele sexului frumos. De menţionat că toţi participanţii au avut un ”personal best”, inclusiv reprezentantul masculin al clubului, Dan Săcmărean, care a realizat 1 ora şi 53 minute pe traseul omologat de semimaraton.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.