vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    EBU a refuzat oferta Pro TV de a prelua Eurovision

    de - | 30 aprilie 2016, 8:37 PM | Monden

    0

    European Broadcasting Union (EBU) a refuzat oferta Pro TV de a prelua Eurovision. Motivul invocat este ca televiziunea comerciala din Romania nu este membru al uniunii si, prin urmare, nu are dreptul de a difuza programele aflate in portofoliul sau, scrie agentiadepresamondena.com.

    Reprezentantii Pro TV au incercat saptamana aceasta sa salveze onoarea Romaniei si sa preia, contra cost, transmisia Eurovision anul acesta, iar Ovidiu Anton si tara noastra sa ia parte, in continuare, la competitie.

    Scrisoarea PRO TV catre EBU:

    “Stimata doamna Deltenre,
    Va scriem pentru a va oferi sprijinul nostru in gasirea unei solutii care sa permita participarea Romaniei la editia Eurovision din acest an. Ca titlu de introducere, PRO TV a fost lansat in anul 1995 si este grupul de televiziune lider in Romania, cu o medie de 31% cota de piata in prime time in 2015. Prin difuzarea unei game largi de programe culturale, de divertisment si sport, precum si a informatiei independente, PRO TV sustine diversitatea si pluralitatea in societatea romaneasca. In ceea ce priveste comunitatile de romani din intreaga lume, ne dorim sa promovam intens Romania in afara granitei si, in mod special, integrarea acesteia in comunitatea europeana.

    Suntem de parere ca excluderea Romaniei din competitia Eurovision afecteaza, in primul si in primul rand, cetatenii romani si pe artistul Ovidiu Anton, caruia acestia i-au urmarit intreg parcursul in competitie. Romania are o puternica legatura emotionala cu acest concurs, legatura care a pornit chiar din primii ani dupa revolutie, participarea la acest concurs fiind perceputa ca o dovada a includerii in comunitatea europeana.

    ovidiu-anton-eurovision

    Telespectatorii din Romania l-au ales pe Ovidiu Anton sa fie reprezentantul tarii la Stockholm, iar momentul pregatit de el este asteptat de intreaga tara. Piesa “Moment of Silence” vorbeste despre importanta unui sistem politic corect si impartial, un subiect de actualitate, care este prezent in lupta romanilor impotriva coruptiei. Excluderea din competitia de la Stockholm, din motive care nu au legatura cu persoana lui Ovidiu Anton sau cu participarea Romaniei in general, reprezinta o mare dezamagire pentru Ovidiu si pentru sustinatorii sai din Romania, dupa toate eforturile depuse pentru a ajunge in acest punct.

    Avand in vedere cele de mai sus, prin difuzarea acestui eveniment, PRO TV este pregatit sa le dea romanilor si lui Ovidiu posibilitatea sa faca parte din acest concurs european. Va invitam sa cautam impreuna o solutie rapida si pragmatica pentru sustinerea lui Ovidiu in participarea la evenimentul de la Stockholm si continuarea traditiei Eurovision in Romania.

    In aceasta privinta, am aprecia deschiderea dumneavoastra de a colabora cu noi. Eu si Ovidiu suntem disponibili oricand pentru a discuta mai departe, chiar daca timpul ramas pana la eveniment este scurt, si speram sa gasim impreuna o modalitate realista prin care Ovidiu sa ramana in concurs.

    Speram ca, impreuna, sa le putem da curand romanilor o veste buna in aceasta privinta.

    Cu stima, Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV SRL”.

    Dupa cateva zile de astepare, raspunsul EBU a sosit, insa postat pe pagina de Facebook a uniunii:

    „Desi Pro TV ne-a abordat cu o oferta pentru a transmite editia din acest an a Eurovision, nu putem accepta oferta deoarece postul nu este membru al European Broadcasting Union iar Eurovision este o competitie intre membrii si asociatii uniunii”.

    Propunerea Pro TV va fi analizata insa anul viitor, acum fiind, probabil, prea tarziu pentru a se mai schimba ceva, pregatirile pentru concursul Eurovision fiind pe ultima suta de metri.

    Romania a fost descalificata anul acesta de la Eurovision, dupa ce TVR nu a platit datoriile de 14 milioane de euro catre EBU, acumulate in ultimii 8 ani.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.