După succesul de anul trecut, Arad Streetball revine cu cea de-a II-a ediție
Compania FCC Environment România organizează, în colaborare cu echipa feminină de baschet FCC – ICIM Arad, cea de-a II-a ediție a evenimentului Arad Streetball. Acesta va avea loc pe 25 august, în Piața Avram Iancu (în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici“), între orele 09:00 – 19:00. Evenimentul este organizat ca parte din Zilele Aradului, cu sprijinul Primăriei Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Arădenii pasionați de baschet, dar și de mișcare în general, vor avea din nou oportunitatea de a participa la un eveniment unic, dedicat celor care iubesc competiția și mișcarea în aer liber.
În cadrul competiției de street ball vor participa 18 echipe, atât masculin, cât și feminin, din Arad și Timișoara, dar și din Oradea. Pe lângă competiție în sine, se vor organiza și de această dată concursuri pentru copii cu pubele și mingi colorate și premii supriză, organizate de Gabriel Iazbinscky (moderatorul evenimentului), precum și momente artistice oferite de echipa de majorete a Colegiului Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal”.
Evenimentul se va încheia cu festivitatea de premiere, unde câștigătorii vor fi premiați cu medalii, cupe, diplome, tricouri și alte premii supriză oferite de sponsori.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)