După ce a fost accidentat grav în Micălaca, un tânăr de 17 ani, a fost părăsit pe marginea drumului. Familia cere ajutor





Știri Arad. Cum poți să ai atât de puțin suflet încât să accidentezi cu mașina pe cineva și să fugi? Ei bine, acest fapt deosebit de grav s-a întâmplat aseară în zona Lidl, din Micălaca (Calea Radnei), între ora 22 și 22,30. R.Z., un tânăr de 17 ani, elev în clasa a zecea la Liceul Iuliu Maniu, a fost accidentat foarte grav de un autoturism. Mama băiatului ne-a povestit că tânărul și-a condus prietena spre casă. „La întoarcere, pe trecerea pentru pietoni din fața magazinului Lidl, la intersecția străzii Pășunii cu Calea Radnei, pe o ploaie torențială, când se afla la penultimele două linii ale trecerii (s-a asigurat în prealabil), a văzut două faruri ale unei mașini care circula cu viteză, după care a fost lovit. A fost izbit și aruncat metri buni și fiind lovit la cap și-a pierdut cunoștința. Totuși, a reușit să audă, la un moment dat, două voci de bărbați, tineri, care își vorbeau, spunându-și unul celuilalt că trebuie să îl așeze pe marginea trotuarului că altfel înfundă pușcăria. După ce l-au târât acolo, au fugit. Copilul meu s-a dezmeticit puțin și a reușit să-și sune prietena și să-i spună că a fost accidentat. Aceasta a venit la fața locului alături de părinți și au sunat la 112” ne-a declarat mama băiatului.
La această oră, adolescentul rănit se află în spital cu diagnosticul: fractură de mandibulă, traumatism cranio-cerebral deschis și escoriații.
Familia imploră după ajutor și roagă toți arădenii care ar putea da detalii să sune la Poliție.
În același timp, ofițerii fac cercetările specifice. Se pare că o pistă există deja, anchetatorii discutând cu magazinul Lidl și proprietarii altor camere de supraveghere din zonă, pentru a identifica autorii. Așa încât e chestiune de timp…
Revenim cu amănunte.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este