După 8 ani de „lupte”, licitația pentru sala de sport din Șimand are un câștigător!

Profesorul Daniel Mărcuș poate începe să caute șampania potrivită pentru un vis care pare să devină realitate. „Din 2012 am depus, la Compania Națională de Investiții, un proiect pentru o sală de sport în Șimand. Iată că după opt ani, din a treia încercare, am reușit”, ne-a declarat prof. Daniel Mărcuș, sufletul sportului șimăndan. Sport care se poate lăuda cu o echipă de fotbal în liga a IV-a, una în Liga Elitelor la futsal Under 19, campioane școlare județene și regionale la oină sau badminton.
Câștigător din Bihor
Firma care a fost declarată, în cursul zilei de marți, câștigătoare a licitației este din Oradea, valoarea investiției suporate de CNI fiind de 7.704.154 lei, iar termenul de finalizare este de aproximativ 11 luni. Așadar, în primăvara anului viitor, șimăndanii au șanse să calce într-o modernă sală de sport, după cum se poate vedea și în fotografiile alăturate, realizate la Sântămăria Orlea (jud. Hunedoara), identică cu cea care se va construi la Șimand.
Sala de sport din localitatea arădeană va avea o tribună de 180 de locuri. Conform CNI, sala va fi dotată cu centrală termică pentru încălzire, sistem de climatizare, sală de monitorizare video, 4 vestiare cu dușuri, 180 de locuri pe scaune, sistem de avertizare ISU.
Sala de sport a fost prevăzută pentru practicarea mai multor discipline sportive – handbal, baschet, tenis şi volei şi poate fi utilizată atât pentru competiţii de nivel local, cât şi judeţean.
Șimandul vrea și o bază sportivă
Două complexuri sportive urmează a fi construite, în viitorul apropiat, de către Compania Națională de Investiții(CNI) în județul Arad, în Șimand și Pâncota, ambele proiecte fiind deja în faza de evaluare financiară.
Cele două licitații sunt pentru „Construire bază sportivă TIP 2-Liceul Teoretic Pâncota, str. Avram Iancu nr. 41, oraș Pâncota, județul Arad-Varianta 1-încalzire pe gaz – în valoare de 1.286.022,24 RON”, respectiv „Constructii de baze sportive proiect tip 2-V1 încălzire pe gaze – „Construire bază sportivă TIP 2-Școala Gimnazială Șimand, sat Șimand, comuna Șimand, județul Arad – în valoare de 1.286.022,24 RON”. Pentru ambele locații există câte doi constructori doritori să ridice complexul sportiv.
Comentariile portalului
Eu zic ușor cu graba spre demolare. nu cred că se pune problema demolării spitalului municipal pt că a căzut tencuiala... gândiți-vă mai ales că (...)
Nici măcar o reconsolidare din temelii nu ar rezolva problema unele clădiri sunt prea șubrede și pur și simplu trebuie demolate. Vedeți și pozele din online cu (...)
Există mai multe informații despre ce se exploatează în perimetrul EX - 9 PĂULIŞ? https://shorturl.at/ghptx