Dublă crimă în centrul Timișoarei! Doi bunici, uciși în casă, iar nepotul era cât pe ce să fie înjunghiat
Tragedie la Timișoara, în plin centrul orașului. Doi bunici au fost uciși cu sânge rece, iar nepotul lor, care a dat peste criminal, a fost la un pas să fie înjunghiat, informează opiniatimisoarei.ro.
Marți seara, cei doi bătrâni, în vârstă de 75 și 78 de ani, stăteau de vorba la telefon cu unul dintre nepoții din Germania, când, la un moment dat, au auzit zgomote în casă. Au apucat să îi spună nepotului că cineva a intrat peste ei, s-au auzit niște zgomote, apoi s-a așternut liniștea.
Nepotul, speriat, l-a sunat pe verișorul lui, un alt nepot al celor doi bătrâni, care locuiește în apropierea lor. Alertat, acesta s-a dus imediat la apartamentul bătrânilor și, când a intrat în casă, și-a văzut bunica și bunicul morți, iar în casă încă se afla criminalul care s-a năpustit asupra lui, a încercat să-l înjunghie, apoi a fugit.
Crima s-a întâmplat în plin centrul orașului, chiar lângă clădirea Tribunalului Timiș, într-un imobil din Piața Vlad Țepeș (fosta Doicești).
Nepotul a reușit să dea alarma la 112, iar zona a fost imediat împânzită de polițiști și jandarmi. Anchetatorii spun că este posibil ca atacul să fi fost dat la pont, deoarece femeia ucisă era administratoare și marți a încasat banii de întreținere de la locatari.
Criminaliștii adună probe și încearcă să dea de urma ucigașului.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)