Murim în spitale, dar nu murim din vina medicilor. E drept, uneori e și vina lor, de cele mai multe ori e vina noastră, că am ajuns acolo prea târziu, de foarte multe ori e vina statului, care nu crede, pe mai departe, că prevenția e sănătoasă la noi, în România, dar câteodată murim din vina aparatelor, a faptului că ne zgârcim când vine vorba de dotările din spitale. Acestea nu pare să conteze nici în ochii legiuitorului, nici în ochii celor care gestionează fondurile spitalelor. Uneori par să nu conteze nici pentru medici, sau contează, dar nu chiar într-atât încât să-şi pună în pericol cariera. Se pot face minuni şi cu ustensile de doi bani. Doar că există cazuri – şi nu puţine – când exact aceste ustensile sunt vinovate pentru cum merge la noi sistemul de sănătate.

Nu o spunem noi, ci o spune fostul director DSP Arad, Horia Timiș, care a condus destinele instituției în perioada COVID şi care se ocupă acum de consultanţă medicală, recent în parteneriat cu USA.

„Am vizitat 5 spitale județene în ultimele două săptămâni, în cadrul proiectelor de extindere și dotare. Concluzia îngrijorătoare este alocarea bugetelor fără o logică medicală către sectorul de aparatură medicală. Extinderea sau construcția se face pentru că sunt pereți și acolo nu există rabat (…), dar se taie de la dotare. Tot timpul indexarea, inflația, cheltuielile neprevăzute afectează bugetul de dotare. Sunt situații când pur și simplu acesta devine din start nerealist”, spune Horia Timiş.

Politicienii, legea, decizia proastă şi preţul cel mai mic

Cui îi aparţine decizia legată de dotările din spitale? De cele mai multe ori nu medicului care va lucra cu aceste aparate, uneori nici măcar managerului de spital, ci mai degrabă celor care împart banii. Pe scurt, politicienilor, care evident nu se pricep, şi nici nu ar avea de ce, la medicină. Mai mult, decizia e dictată de legile făcute de aceştia, care te obligă să achiziţionezi bunuri la preţul cel mai mic. Chiar și când acele bunuri au rolul de a salva vieți.

Timiş crede că „Medicii își doresc să lucreze în condiții optime cu aparatură performantă fără riscuri și cu o fiabilitate mare. De cele mai multe ori decizia nu este medicală decât doar dacă un medic reușește să se impună în fața decidentului care alocă buget. Aici apare lupta între medic și restul lumii. Sunt mai multe centre de decizie care oscilează de la județ la județ și de la spital la spital: – cazul fericit când decizia este la medic; – manager, dar foarte rar; – administraţie publică în mare parte, care are în subordine spitale. Care sunt riscurile? Dotările sunt și ele pe mai multe paliere de performanță și utilitate, calitate-cost, cost-eficiență. Ele trebuie gândite în funcție de nevoile reale ale unității. De exemplu, nu trebuie să luăm un aparat super-performant acolo unde nu este nevoie sau, cel mai des întâlnim acolo unde este nevoie se asigură, din contră, o dotare deficitară subevaluată. Diferențele sunt mari în piață: de exemplu, un pat în funcție de opțiuni poate oscila între 5.000 și 50.000 de euro. Și atunci ce alegi? Care sunt criteriile? Care este justificarea? Dacă ai nevoie de extraopţiuni care salvează viața și le ai pe un echipament de 50k, cum explici asta? Cum te împaci cu legislația de achiziții când cel mai mic preț este câștigător? Sunt n cazuri cu care ne-am confruntat în consultanță și în discuțiile de bugetare a proiectelor. De aceea este nevoie de consultanță de specialitate pentru a nu face lucruri haotice sau fără sens care duc în final la waste-money, waste-time, waste-life”.

Spitalele care te pot ucide şi dezinteresul celor care taie panglica

Potrivit fostului director DSP, „De cele mai multe ori se alocă un buget și se spune «acesta este încadrează-te în el», astfel apar secții și spitale cum zicem noi, «făcute pe vapor». De aici începe drama dotărilor haotice. Bugetele tot timpul fiind mici, este logic că și echipamentele vor fi de slabă calitate, iar asta face diferența între viață și moarte la pacient și siguranța medicului. La fel, lumea echipamentelor medicale este ca și la mașini, poți să dotezi low sau high sau cel mai bine o soluție de mijloc. Politicul, după inaugurare, pleacă și greul pică pe medici și asistenți și personalul auxiliar și se răsfrânge asupra calității tratamentului. Se vede foarte clar acolo unde există un interes real de a face ceva de calitate și acolo unde se fac proiecte doar ca să se bifeze un eveniment și apoi… descurcați-vă cu chinezisme”.

Ieftin la început, extrem de scump la final

Doar că lucrurile ieftine te vor costa scump la final, iar asta pare să fie valabil şi în cazul aparaturii medicale; „Văd de multe ori secții care, din lipsa bugetelor, sunt dotate atât de slab încât după inaugurare încep și problemele.

1. Echipamentele se strică la intervale mici și sunt indisponibile;
2. Service-ul nu este inclus sau ajunge să coste cât echipamentul în final;
3. Timpul sau fiabilitatea sau verificările până la reintroducerea în circuit durează prea mult;
4. Apare frustrarea celor care îl manipulează;
5. Crește riscul juridic al instituției, medicului și pacientului.
6. Feriți-vă de donez echipamentul, dar consumabilele le luați de la noi. Nimic nu este gratis!
7. Interconectarea cu celelalte echipamente poate să genereze costuri uriașe.
8. Atenție la software, este un punct important digitalizarea și dacă nu este făcută cu cap este un eșec.
9. Training-ul personalului este un aspect important.
10. Adoptabilitatea de către personal a unei soluții. Dacă nu convingeți personalul de eficiență și să fie friendly, puteți să luați avioane F35, că personalul o să facă orice să nu le folosească, sau chiar le strică intenționat și spune celebra frază «păi s-a stricat».
În final, la o analiză pe perioadă între 5 -7 ani costurile la un echipament „noname” sau „made in China” sunt peste un echipament de calitate (…)”.

În căutarea materiei cenușii

Care e salvarea, noastră – a pacienților, a cadrelor medicale, a sistemului? Ca peste tot: materia cenușie. Așa crede și Horia Timiș, care îi sfătuiește pe cei care sunt la cârma sistemului sanitar să asculte de medici, asistenți, să ceară o a doua opinie, să nu se grăbească atunci când pun pe picioare un spital, o secție, concluzionând că „Omul este cea mai importantă resursă dintr-un spital. Investiți prima dată în oameni apoi în ziduri. Și ultima…Omul sfințește locul! Acolo unde există materie cenușie, există și rezultate pe măsură”.

Horia Timiș este unul dintre foștii pioni importanți ai sistemului medical public din Arad, care continuă să ia apărarea cadrelor medicale din spitale, în primul rând a medicilor, căutând mai degrabă vinovații unui sistem pe mai departe nefuncțional și uneori, am spune noi, ucigaș în lipsa de organizare, în deciziile mult prea birocratice, în aparatura neperformantă și în greșita ordonare a rolurilor celor care au legătură cu acest sistem.

În prezent Horia Timiş, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, fost director DSP, conduce o agenţie de consultanţă în domeniul medical.