Dramă imensă pentru o familie din vestul țării. O fetiță de doi ani și jumătate a murit în incendiu
TIMIS. Durere de neînchipuit pentru o familie din Timiș. Fetița lor de aproape doi ani și jumătate a murit, după ce casa în care locuia a fost cuprinsă de flăcări.
Alarma a fost dată sâmbăta seara, la numărul de urgență 112, iar mai multe echipaje de pompieri și ale Serviciului de Ambulanță au pornit în grabă spre localitatea Sânpetru Mare, unde ardea o casă.
Incendiul a izbucnit chiar în camera în care micuța dormea împreună cu frățiorul ei, în vârstă de 4 ani.
„Fratele fetiței decedate, în vârstă de patru ani, care dormea împreună cu aceasta în încăperea incendiată, a fost salvat și a primit îngrijirile medicale din partea echipajelor SAJ”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Sursa: www.opiniatimisoarei.ro

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)