luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    În amintirea dr. Frimu Constantin, fondatorul Secției de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a Spitalului Județean Arad

    Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad a amplasat pe holul de la Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă o placă comemorativă prin care cinstește memoria unuia dintre cei mai valoroși medici pe care i-a avut Aradul, chirurgul Frimu Constantin. Acesta a și înființat secția în urmă cu peste 40 ani.

    „Un medic, un mentor, un om, păstrat cu prietenie și respect în memoria colegilor săi”, notează reprezentanții SCJU pe pagina oficială de Facebook.

    Dr. Constantin Frimu s-a născut în 1934, în satul Pleșoiu, județul Dolj, copilăria și adolescența petrecându-și-o la Craiova, unde a absolvit Liceul Militar. Studiile superioare le-a urmat la Facultatea de Medicină Generală Bucureşti, absolvind în anul 1959.

    Repartiția l-a dus în Arad, unde și-a întemeiat familia și a trăit toată viața. O carieră lungă, bazată pe profesionalism, dedicare, dorință de inovație, dar mai ales dragoste de oameni și credință în Dumnezeu.

    A fost mai întâi medic de circumscripţie rurală (la Nădab și Chișineu Criș), iar apoi a devenit medic şcolar, până în anul 1965, timp în care și-a efectuat secundariatul în Urgenţe Medico- Chirurgicale adulţi, devenind specialist în acest domeniu în anul 1967. Pe parcursul anilor 1970, a fost șef la Staţia de Salvare Arad, la Secţia de Chirurgie a Spitalului Orăşenesc Arad și pentru o perioadă a fost director adjunct la Direcţia Sanitară Judeţeană Arad.

    Elicopter sanitar la Arad

    La Stația de Salvare Arad a avut printre realizări reorganizarea şi reorientarea activității de Salvare a Aradului, căreia i-a conceput și implementat primul statut de instituție de asistenţă medicală, transformând-o din unitate de transporturi sanitare în unitate medicală – statutul său a fost preluat apoi de Ministerul Sănătății, dr. Frimu Constantin fiind cooptat de minister în calitate de consilier, ceea ce a dus la elaborarea primului statut de funcționare al Salvărilor din România.

    statia de salvare arad anii 70
    (Stația de Salvare din Arad, anii ’70, situată pe atunci pe Bulevardul Revoluției, în curtea blocurilor 26-38)

    Tot în acea perioadă, dr. Constantin Frimu a înfiinţat 8 puncte de Salvare în judeţ, în zonele greu accesibile (Hălmagiu, Săvîrşin, Beliu, Nădlac, Vinga, Sebiş, Moneasa, Curtici ). A proiectat şi coordonat construirea Staţiei de Recoltare a sângelui, a Bazei medicale din staţiunea Moneasa, a secţiei Neuromotorii Dezna. A înfiinţat şi amenajat secţiile de psihiatrie Bulci şi Căpîlnaş, a contribuit la înfiinţarea şi amenajarea Policlinicii Sebiş şi a Policlinicii Nădlac, a reorganizat Staţia A.V.I.A.S.A.N., în intermediul căreia a înființat aerodromurile sanitare de la Prunişor, Gurahonţ, Vărădia şi Petriş, reuşind chiar înainte de desfiinţarea A.V.I.S.A.N. să doteze Aradul cu elicopter sanitar și a contribuit la proiectarea punctelor sanitare vamale de la Nădlac şi Vărşand.

    dr frimu congres insuficienta renala acula arad 1976(Congresul medical „Reechilibrarea funcțională în insuficiența renală acută” – Arad, 1976)

    A luat parte direct și la campaniile antidezastru, între care demne de evidențiat sunt campaniile repetate antiinundaţii din anii ’70, la cea din zona Gurahonț fiindu-i periclitată chiar viața, lui și echipei medicale, atunci când mașina Ambulanței a fost complet blocată în apă timp de 3 ore.

    Secția de Chirurgie Plastică și Reconstructivă a fost înființată în 1 noiembrie 1981

    La Spitalul Judeţean Arad a ajuns în anul 1980, când după două cursuri de perfecţionare a obţinut a doua competență, în Arsuri, și a doua specialitate: Chirurgie Plastică.

    Dr. Frimu Constantin a fost și printre cei care au coordonat lucrările de amplasare şi adaptare a proiectului de construire a Spitalului Judeţean Arad, iar în anul 1981, a înființat secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie (acum denumită Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă), a cărui șef a fost până la pensioare. În anul 1992 a obţinut titlul de medic primar gradul III.

    Pe parcursul intervențiilor chirurgicale realizate pe secție, a obţinut o serie de succese, din care multe în premieră naţională, și a format o echipă de medici specialişti de înaltă calificare, dintre care s-a numărat și dr. Andreas Bajzat care este actualul șef al secției.

    secția Chirurgie Plastică 1998(parte din colectivul secției de Chirurgie Plastică, în 1998 / dr. Frimu – capăt dreapta)

    Peste 150 lucrări științifice

    În toţi anii de activitate, încă de la începuturi, a desfășurat și o intensă activitate ştiințifică, prezentând la diferite congrese, atât pe plan naţional cât şi internaţional, peste 150 de lucrări ştiinţifice. De asemenea, a publicat peste 20 de lucrări atât în tratate sau reviste medicale cât şi în reviste ale unor organizaţii medicale și scrisori metodologice. La Arad, a organizat personal 3 congrese de Chirurgie Plastică, din care două cu participare naţională şi unul cu participare internaţională.

    Membru de onoare al Societăţii Române de Chirurgie Plastică şi Estetică

    Din anul 1990, dr. Frimu a devenit membru fondator al Societăţii Naţionale de Chirurgie Plastică şi Estetică. Din anul 1993 până în anul 1999 a fost membru fondator al Societăţii Naţionale de Chirurgie Estetică şi membru în Consiliul Naţional de coordonare şi conducere.

    Din anul 1994 a devenit membru permanent şi definitiv al secţiei ştiinţifice a Societăţii Naţionale de Chirurgie Plastică şi Estetică, în care calitate a făcut parte şi a coordonat împreună cu alţi colegi din ţară toate Congresele Naţionale ale Societăţii.

    În anul 1995, a fost membru fondator al Societăţii Naţionale de Chirurgie a Mâinii, societate la care a fost vicepreședinte între anii 1997- 2000, an în care s-a pensionat. Tot până la pensionare a făcut parte din colectivul de redacţie al revistei de Chirurgie Plastică şi Estetică.

    primul congres medical national al mainii 1995 poiana brasov(Primul Congres Național Chirurgia Mâinii – Poiana Brașov, 1995) 

    De-a lungul activității sale, dr. Frimu a introdus şi practicat pentru prima dată în judeţul Arad diferite tehnici şi metode chirurgicale inovatoare: a abordat cu succes chirurgia microscopică a nervilor şi tendoanelor, a utilizat pentru prima dată în ţară fixatorii externi pentru oasele mâinii, pe care unii i-a conceput şi realizat personal. A introdus o nouă tehnică de îngrijire a arsurilor prin coagulare cu NH3, ceea ce în primii ani de după Revoluție situa Aradul pe locul al II- lea în ţară şi în Europa, iar împreună cu echipa medicală a secției a reușit replantări de membre, în acea perioadă fiind foarte puţine centre din ţară ce efectuau astfel de intervenţii.

    Doctorul Frimu Constantin s-a pensionat în anul 2000, iar pe întregul parcurs al carierei s-a dedicat exclusiv tratării pacienților din spital, fără să activeze în paralel în vreun cabinet privat (activitatea la privat desfășurând-o împreună cu dr. Dan Micluța, doar după pensionare, până la finalul vieții, în anul 2007).

    În anul 1999, ca o recunoaștere a activităţi depuse în întreaga carieră, a fost declarat şi a primit diplomă de membru de onoare a Societăţii Române de Chirurgie Plastică şi Estetică.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ganduri de pietate si recunsotinra pentru cel disparut si comemorat in mod potrivit.Sunt oameni care au facut multe lucruri pozitive in viata aradenilor,mult mai multe decat unii ce se bat cu pumnii in piept,dar care cred ca vor fi dati uitarii de aradeni.

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Un om,de o bunătate rara,altruist,corect,omenos.
      A ajutat pe toți cei care i-au cerut ajutorul, a dat de la el,pt.a ajuta,pe alții.
      Pt.mine, a fost mai mult decât un tata, a fost omul,care mi-a fost alături,în cele mai grele momente,ale vieții mele și a fost alături de mine, în a ma ajuta, și după,pana la pensionare.
      Ii port veșnică recunoștință și îl port în inima mea, ca pe un părinte.

      +15 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.